Absolut de necrezut! Câți euro a primit un român, pentru 4 luni de muncă în Italia. George tăia, încărca și transporta lemne în Calabria

Absolut de necrezut! Câți euro a primit un român, pentru 4 luni de muncă în Italia. George tăia, încărca și transporta lemne în Calabria
SURSA FOTO: Gazzetta del Sud
Publicat: 30/01/2023, 23:12
Actualizat: 31/01/2023, 07:57

Un român în vârstă de 45 de ani, care trăiește într-o clădire abandonată de la marginea orașului italian Cosenza, din regiunea Calabria, susține că a tăiat lemne timp de patru luni într-o pădure și a fost plătit doar cu 50 de euro și o reîncărcare telefonică.

„După patru luni de muncă grea, la tăiat, încărcat și transportat lemne, mi-au dat 50 de euro și o reîncărcare pe telefon. Să protestez? Și cu ce forță? Am luat puținul care mi s-a dat și am plecat”, a spus muncitorul român, potrivit cosenza.gazzettadelsud.it.

Bărbatul spune că a lucrat în pădurile din sudul Calabriei și acuză că a fost exploatat. El stă împreună cu un alt român într-o clădire abandonată de la periferia orașului.

„Acum mă sfătuiesc să mă mut la Sila, dar cum ajung acolo și unde dorm?… Până o să-mi găsesc un loc de muncă stau aici”, a mai spus românul.

„Sunt bunic, în România am doi nepoți frumoși și dacă rămân aici o fac pentru ei”, a mărturisit el voluntarilor de la Caritas, care le fac o vizită lui și celorlalți ca el, cel puțin de două ori pe săptămână, fiind cunoscut faptul că mulţi afacerişti italieni profită de sărăcia acestor persoane.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie bolnavă de cancer a decis să se mute împreună cu familia în „zona...
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
FOTO. Cea mai sexy femeie din lume s-a filmat în timp ce se îmbrăca! Fanii...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Unde este Fito? Povestea celui mai notoriu infractor din Ecuador, care a fugit din închisoarea...
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă,...
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic...
Experiment: un tânăr a devenit om al străzii pentru a demonstra că poate ajunge milionar...
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune...
Ce spunea Vali Vijelie despre posibilitatea de a-și înșela soția: „Ochii văd, inima cere!”. Dezvăluirile...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Poate fi anulat ITP-ul dacă mașina scoate prea mult fum?
Compania coreeană Hanwha vrea să înfiinţeze în România un hub industrial pentru Europa
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
S-a dat decizia pentru TOATE FEMEILE, inclusiv cele din România. Noile norme vor fi total...
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Când cresc salariile în România! Breaking news
Gabriela Cristea, dezamăgită de lipsa de curaj pentru a-i refuza pe alții! Prezentatoarea TV și-a...
Lovitura dură pentru TikTok! Comisia Europene suspendă noul program al platformei: ”Există riscuri pentru sănătatea...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai...
A fost făcută prima radiografie din lume cu un singur atom