Aceste telefoane mobile devin interzise în România. Consiliul European a luat decizia

Aceste telefoane mobile devin interzise în România. Consiliul European a luat decizia
Publicat: 23/09/2023, 12:22

Se schimbă regulamentul în ceea ce privește vânzarea de telefoane mobile în Români! Așadar, potrivit celor mai recente norme europene, telefoanele mobile care au în componența lor baterii neînlocuibile vor fi interzise în România începând cu anul 2027.

Legislația fost deja aprobată la nivel european. Schimbarea vine în contextul în care se presupune că numeroși producători își construiesc dispozitivele pentru a-și pierde funcționalitatea într-un anumit interval de timp, iar consumatorii sunt obligați să cumpere anumite produse mult mai des.

Producătorii vor fi obligați să fabrice produse cu baterii ce pot fi înlocuite

Așadar, Consiliul European a aprobat recent un regulament ce presupune ca producătorii să fabrice produse cu baterii ce pot fi înlocuite. Astfel, la deteriorarea bateriilor, consumatorul își va putea achiziționa doar noua baterie, nu un telefon complet nou.

Anual, peste 150 de milioane de smartphone-uri ajung deșeuri electronice deoarece nu pot fi refolosite.

Regulile vor fi extinse pe viitor și la tablete și aparate foto. UE îi obligă pe producători să prezinte pe noile baterii informații esențiale precum amprenta de carbon, o etichetă, dar și un pașaport digital. Totodată, CE dorește ca până în anul 2031, 61% dintre telefoanele aruncate trebuie recolectate.

Noile reguli vor intra în vigoare în 2027.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Surpriză maximă! Cătălin Bordea, escapadă în doi! Cu cine a plecat comediantul la Paris
FOTO. Frumoasa Lena și-a pus iubitul fotbalist la munca de jos! Cum arată în costum...
De pe patul de moarte, un bărbat i-a mărturisit fiicei sale un secret teribil. Cine...
Berea fără alcool te lasă fără permis. Medic: Înverzește etilotestul
Un ciclon polar aduce ninsori în aproape toată ţara. Bucureştiul, acoperit de un strat de...
Un oficial al FRF-ului sare în apărarea lui George Pușcaș după evoluția solidă din partida...
2023: Ce salariu are un polițist de la Rutieră? Cât poate câștiga un șef
Cine este omul care ar fi ucis-o pe Doina, românca din Franța?! Autoritățile vin cu...
Cât costă mâncarea la cel mai mare târg de Crăciun din București: „În ce lume...
Accident rutier grav în județul Suceava. O tânără a murit, iar soțul său se află...
Atac terorist în Paris. Atacatorul a strigat "Allah akbar" şi a atacat trecători în centrul...
Vestea șocantă pentru consumatorii de Pepsi. Secretul băuturii a ieșit la iveală după zeci de...
Descoperire DE PROPORȚII în Arabia Saudită! Au DAT LOVITURA după ce...
ALERTĂ MAXIMĂ în toată Europa! Tragedia care s-ar putea întâmpla chiar DE CRĂCIUN
Zodiile predispuse să se îndrăgostească. Cupidon le surâde
Tradiții și superstiții de Moș Nicolae. La ce trebuie să fie atenți românii în data...
BANCUL ZILEI. Profesoara: Bulă, dacă ai într-un buzunar 150 de lei și în celălalt ai...