LIVE UPDATE. Alexandru Arșinel a fost înmormântat la cimitirul Bellu. Slujba, ținută cu ușile închise | FOTO, VIDEO

Publicat: 02/10/2022, 11:14
Actualizat: 02/10/2022, 13:50

Actorul Alexandru Arșinel a fost înmormântat duminică, 2 octombrie, la cimitirul Bellu din Capitală.

UPDATE ORA 13:00 – Înmormântarea s-a încheiat

Maestrul Alexandru Arșinel a fost înmormântat în aplauzele celor prezenți la cimitir.

UPDATE ORA 11:45 – La cimitir a ajuns și soția lui Alexandru Arșinel, însoțită de unul dintre fii.

Oamenii au venit în număr foarte mare la cimitir, unde s-a produs deja aglomerație.

Ceremonia funerară este una privată, dar GÂNDUL a obținut imagini în exclusivitate din biserică.

Printre personalitățile prezente la înmormântare se numără actorul Vasile Muraru și realizatoarea TV Mirela Vaida, dar și Gheorghe Turda, Aurelian Temișan și Monica Davidescu.

UPDATE ORA 11:30 – Cetățenii sosesc în număr foarte mare pentru a-i aduce un ultim omagiu maestrului Arșinel. Sunt prezenți deja în jur de 200 de oameni, iar mașina cu trupul actorului a ajuns deja la cimitir.

Alexandru Arșinel va fi înmormântat pe Aleea Mateiu Caragiale din Cimitirul Bellu.

Arșinel a încetat din viață joi, 29 septembrie, iar trupul său neînsuflețit a fost depus la Teatrul de Revistă Constantin Tănase, acolo unde admiratorii i-au putut aduce actorului un ultim omagiu.

Fiul actorului, Bogdan Arșinel, a anunțat vineri programul funeraliilor.

„Tata va ajunge astăzi (30 septembrie, n. red.) la ora 14:00 la teatru, la Tănase. Va sta până mâine la prânz. Mâine va fi depus la Capela Bellu, iar înmormântarea va avea loc duminică, la ora 12, la Cimitirul Bellu”, a declarat el.

Alexandru Arșinel se numără printre persoanele publice din România care și-au făcut mormânt din timpul vieții.

„Sunt un om gospodar. Mi-am facut mormânt la Bellu. Să n-aibă grijă copiii cand n-o să mai fiu”, anunța actorul, în urmă cu mai mulți ani.

De altfel, imagini cu mormântul lui Alexandru Arșinel apăruseră deja în presă. Astfel, actorul și-a trecut numele său pe cruce, dar și pe cel al soției sale, Maria.

Alexandru Arșinel a murit joi, la 83 de ani

Alexandru Arșinel a murit, joi seara, la vârsta de 83 de ani. Actorul era internat la Spitalul Universitar din Capitală, în secția de Terapie Intensivă, după ce a avut nevoie de asistență medicală.

Arșinel a fost dus la spital de fiul său, pe 15 septembrie, pentru că i-au apărut escare, nişte iritaţii ale pielii care apar atunci când o persoană stă foarte mult timp la pat. De atunci, actorul nu a mai fost văzut în public, fiind vizitat doar de prieteni și familie.

Domnul Alexandru Arșinel a fost internat pe data de 15 septembrie 2022, în Spitalul Universitar de Urgență București, pentru tratarea unor leziuni de decubit, cauzate de repaosul prelungit la pat. Având în vedere istoricul medical și pentru a-l avea sub o supraveghere mai atentă s-a hotărât, ulterior, transferarea dumnealui în secția de ATI”, a confirmat, atunci, Biroul de presă al Spitalului Universitar.

Alexandru Arşinel s-a născut în localitatea Dolhasca, judeţul Suceava, pe 4 iunie 1939, conform site-ului Teatrului de Revistă Constantin Tănase. A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti în 1962 și i-a avut colegi de promoţie pe Constantin Diplan, Camelia Zorlescu, Ion Andrei, Harry Baranga şi Harry Zomenov.

A fost repartizat, împreună cu majoritatea colegilor săi, la Teatrul de Stat din Târgu Mureş, unde a înfiinţat secţia română a acestuia. Aici l-a interpretat pe Kuklin în spectacolul „Oceanul” de Al. Steiu, în regia lui Cristina Munteanu, a fost Maiorul în „Jocul de-a vacanţa” de Mihail Sebastian, în regia lui Mihai Paxino, Fabian în „A 12-a noapte” de William Shakespeare, în regia lui Eugen Mercus şi Titta Nane în piesa „Gâlcevile din Chioggia” de Carlo Goldoni, în regia lui Mihai Reicu. La Teatrul Naţional din Bucureşti a putut fi văzut interpretând rolul lui Prisâpkim în spectacolul „Ploşniţa” de V. Maiacovski.

Alexandru Arşinel a format împreună cu Stela Popescu (1935-2017), începând din 1978, un cuplu artistic celebru atât în ţară, cât şi în străinătate, fiind vedetele incontestabile ale teatrului de revistă.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase