VIDEO | Poliția a descins cu mascații în vila luptătorului Tristan Tate, fost iubit al Biancăi Drăgușanu. Milionarul britanic ar fi sechestrat două femei, pentru a le exploata sexual

Publicat: 11/04/2022, 19:46
Actualizat: 30/12/2022, 14:37

Polițiștii și procurorii ilfoveni au descins, luni, în vila din Pipera a fraților Tristan și Emory Andrew Tate, după ce ar fi sechestrat două femei, dintre care una este cetățean american și care urmau să fie traficate pe piața sexului. De altfel, polițiștii au fost alertați chiar de către oficiali ai Ambasadei SUA la București.

UPDATE ora 11:20: Biroul de Informare și Relații Publice din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a anunțat, marți, că luni, 11 aprilie, Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea a dispus declinarea în favoarea DIICOT– Structura Centrală într-o cauză în care se efectuau cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal.

Luni, 11 aprilie, procurorii DIICOT – Structura Centrală au dispus extinderea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de persoane și viol. În cauză au fost efectuate de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea percheziții domiciliare la două imobile din Județul Ilfov, fiind ridicate bunuri de interes pentru soluționarea cauzei.

Procurorii DIICOT – Structura Centrală au audiat în cursul nopții de 11/12.04.2022 mai mulți martori în vederea lămuririi situației de fapt. Cercetările sunt continuate de către Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală cu sprijinul B.C.C.O. București, urmărirea penală desfășurându-se in rem.

UPDATE: Mama uneia dintre fetele care se aflau în vila deținută de frații Tate în momentul în care au dat buzna mascații a dat declarații jurnaliștilor. „Copilul meu e un copil cuminte, niciodată nu mi-a făcut probleme. Mereu o întrebam dacă are prieten și-mi spunea: ‘Nu, mami. Eu doar mă duc la facultate’. E un copil foarte cuminte, cred că de-aia a și racolat-o, că e prea naivă. Mi-a zis că iese la un suc cu o prietenă. Mie mi s-a părut un lucru ciudat de la început, de când am văzut poze cu fata cu care zicea că iese. Am văzut că fata aia avea o figură mai dubioasă, nu mi-a plăcut, dar am zis să nu-i zic nimic copilului meu. M-am gândit că e colegă cu ea, iese și ea la o cafea cu o colegă, nu face nimic rău. Asta cred că e de-aia de racolează. Clar anturajul e de vină! Fata mea are 20 de ani, e anul II la facultate. De o lună de zile parcă nu-mi mai spunea tot ce face. Ea care înainte îmi zicea tot-tot. Ea s-a dus la mai multe prezentări. Cred că ăsta (n.r. Tristan Tate) asta face, racolează fete naive de la prezentări. Așa mă gândesc. Cred că de acolo a racolat-o ‘peștoaica’ aia și a adus-o la ăsta. Că mereu mi-a trimis poze: uite, mami, sunt la prezentare, stăm atât, ne dau atâția bani. Copilul îmi spunea tot, nu-mi ascundea nimic. Cred că a văzut-o naivă și cuminte și a adus-o aici. Voia s-o vândă aici sau peste hotare. Ce-o fi zis: Hai, că asta e tocmai bună, că e cuminte, naivă”, a spus femeia.

Polițiștii ilfoveni au fost anunțați, luni, de un reprezentant al Biroului de Securitate Diplomatică din cadrul Ambasadei SUA la București, cu privire la faptul că există o informație conform căreia, într-un imobil situat pe strada Washington, din orașul Voluntari, Emma Aida Gabbey, în vârstă de 21 ani, cetățean american, ar fi sechetrată.

Potrivit unor surse apropiate anchetei, judiciariștii ilfoveni au luat legătura cu Biroul de Securitate Diplomatică, iar în urma obținerii unor informații suplimentare,polițiștii din Voluntari s-au sesizat din oficiu cu privire la comitetera unei posibile infracțiuni de lipsire de libertate in mod ilegal.

Anchetatorii au stabilit că victima se află în vila fraților Tristan și Andrew Tate, cetățeni britanici.

Polițiștii au obținut două mandate de percheziție, prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea, de la instanță (Judecătoria Buftea), pentru lipsire de libertate.

În urma descinderii, anchetatorii au descoperit că, pe lângă americancă, în imobil era închisă și o româncă.

Fost luptător britanic, Tristan Tate s-a stabilit în România alături de fratele său, iar cei doi și-au cumpărat o vilă în Pipera.

Aceștia ar fi moștenit, de la tatăl lor, un hotel în Thailanda, prin intermediul căruia ar fi strâns o avere importantă, care s-ar ridica la nivelul milioanelor de euro.

Tristan și fratele său Emory Andrew Tate, zis Cobra, s-au mutat în România, unde și-au cumpărat o vilă în Pipera.

Se afișau cu mașini de sute de mii de euro

În țara noastră, cei doi s-au afișat cu mașini în valoare de sute mii de mii de euro, iar Tristan a devenit un personaj monden după ce a avut o relație amoroasă cu Bianca Drăgușanu, înainte ca aceasta să se mărite cu interlopul Alex Bodi.

Fost luptător, Tristan Tate a obținut două centuri la kickboxing, iar în țara nostră și-a încercat norocul și în cușcă, unde a fost, însă, învins înainte de limită de campionul MMA Adrian Preda.

Surse din rândul anchetatorilor au declarat, pentru Gândul, că frații Tate ar fi amenajat, în locuință, un adevărat studio de videochat.

Andrei Dumitrescu
Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO. Mărturia unei sportive, despre antrenorul acuzat de proxenetism: „A intrat peste mine...”
Fosta soție a lui Reghe ar fi intrat peste Dan Alexa și iubita lui, în...
FOTO. Una dintre cele mai frumoase femei din lume adoră să ia palme de la...
Cum am ajuns să fim mai bolnăvicioși și cu un creier mai mic. Specialiștii au...
Amalia a dispărut chiar din fața blocului și nu a mai venit acasă! Toată lumea...
Un condamnat la moarte din SUA a fost rugat de autorități să-și aleagă metoda prin...
VIDEO. O femeie a fost lovită intenționat cu mașina de fostul iubit, într-un cartier din...
Prognoză Accuweather pentru luna noiembrie în București: Temperaturile scad sub 0 grade Celsius
Are 60 de ani, dar a avut curaj să pozeze NUD! Vedeta din România, imagini...
Adevărul din spatele cifrelor de afaceri ale companiilor din România
Adevăratul motiv al crimei șoferului de ride-sharing! Iubita criminalului a spus tot ce s-a întâmplat...
Cutremur în această dimineață în România! Ce magnitudine a avut și în ce orașe a...
A MURIT! Gică Hagi, în doliu
Strici mașina dacă retrogradezi din viteza a 2-a în 1-a ÎN MERS? Sfatul unui mecanic
Kremlinul confirmă că Trump i-a trimis teste Covid lui Putin în plină criză pandemică
Cel mai mare AMFIBIAN din lume s-a dovedit a fi mai multe specii într-una!
Limită la numerar. Interzis la orice bancomat din România. Regulă dacă scoți cash de la...
Fanii lui Kate Middleton pot răsufla ușurați. Ultimul gest arată că a trecut peste ce...
Un român a cucerit toate cele 14 vârfuri montane din lume de peste 8.000 de...
„Îmi vine să plâng! Aici vreau să mor!” Florin Piersic, cu ochii plini de lacrimi,...
Gabriela Cristea sare în apărarea fiicelor sale. “Nu mai faceți diferențe între copiii mei!”
Fiul lui Ion Țiriac, revoltat pe afirmația lui Ilie Năstase: "Sunt numai prostii care nu...
BANCUL ZILEI. Două pițipoance: – Fato, azi am fost la medic să cer ceva pentru...
Premiul Nobel pentru Pace 2024, câștigat de un grup de supraviețuitori ai bombelor de la...