Bătrânul Pian, îngropat cu Poliția la poarta cimitirului. „Cineva i-o fi blestemat pe Duduieni că au făcut și ei multe rele!” (EXCLUSIV)”

Bătrânul Pian, îngropat cu Poliția la poarta cimitirului. „Cineva i-o fi blestemat pe Duduieni că au făcut și ei multe rele!” (EXCLUSIV)”
Liderul clanului Pian a fost îngropat în prezența câtorva membri de familie/Sursa/Captură video
Publicat: 03/12/2020, 22:00
Actualizat: 03/12/2020, 22:28

Liderul clanului Pian, bătrânul Nicolae Duduianu, a fost îngropat, joi după amiază, în Cimitirul Tudor Vladimirescu din București, lâgă fiul său ucis, la începutul lunii august, în urma unui scandal izbucnit într-un cazino ilegal din cartierul Giulești. Pian a murit și a fost îngropat exact așa cum și-a trăit viața. Cu Poliția la poartă și cu doi dintre fiii săi în cătușe, lăsați de instanță să-și ia rămas bun de la părintele lor. Unii apropiați, care au ținut să vină până la reședința familiei din respect pentru cel decedat, sunt convinși chiar de faptul că asupra familei s-a aruncat, demult, un blestem teribil. O coincidență sinistră a făcut ca toți principalii întemeietori ai temutului clan să sfârșească exact în aceleași condiții.

Închis în Spitalul Penitenciar Mioveni, Nicolae Duduianu a murit, marți noapte, în jurul orei 22.00, în urma unui stop cardiac. Bătrânul, care suferea de mai multe afecțiuni grave, fusese adus la Mioveni de la Spitalul Penitenciar Jilava, evacuat pentru a fi transformat în unitate medicală destinată deținuților infectați cu COVID-19.

Pian a murit în somn, iar reprezentanții spitalului penitenciar au anunțat, așa cum cere procedura, Parchetul de pe lângă Judecătoria Mioveni, au sunat familia și au trimis trupul deținutului la SML Argeș, pentru nercopsia obligatorie în cazul oricărei persoane care moare în detenție.

După scandalul uriaș generat de priveghiul lui Florin Mototolea, fiul preferat al lui Pian senior, care, în plină pandemie, a fost ținut, cinci zile, într-un cort prin care s-au perindat sute de oameni, autoritățile s-au asigurat, din timp, că de această dată reprezentanții clamului Pian vor respecta regulile impuse de pandemie.

Ca urmare, joi. pe toate drumurile care duc către reședința „Pianiștilor”, era mașini ale Poliției și Jandarmeriei, cu girofarele aprinse, în semn de avertisment.

În tot acest timp, încă de dimineață, la Pian acasă era liniște. Cele câteva rude lăsaseră poarta deschisă, dar puțini cunoscuți ai mortului au ales să le calce pragul. Totuși, în curte fusese montat un cort iar în aer plutea miros de mâncare.

Membrii familiei, între care și Elvis, singurul fiu al Pian aflat în libertate, așteptau ca mașina în care se afla sicriul lui Pian să ajungă acasă, pentru un scurt priveghi, în vila pe care, în mod intenționat, acesta și-o construise chiar vizavi de pușcăria Rahova. Condamnat foarte des la pedepse lungi, liderul interlop vroia, astfel,  să poată privi, prin geamlâcul cu zăbrele, direct în curtea casei.

Pentru că autoritățile nu le-au permis, dricul de lux care ducea sicriul a trecut, foarte încet, prin fața locuinței și a pornit direct către cimitirul aflat în apropiere.

În același timp, la cimitir au fost aduși cu duba și cei doi fii ai lui Pian, cunoscuți drept Grațian și Ciprian Pian, arestați preventiv pentru tentativă de omor după ce l-ar fi locit cu bâte și săbii pe bărbatul care, la începutul lunii august, le-a înjunghiat mortal fratele.

În cimitir, au fost prezenți câteva zeci de oameni, în timp ce în jurul gardului se adunaseră ceva mai mult de o sută de persoane.

Pian, cel mai dur dintre liderii clanului Duduianu

În timp ce din curtea cimitirului răzbăteau, nedeslușit, fragmente din timpul slujbei. o parte dintre cei rămași pe trotuarul de vizavi depănau amintiri legate de aventurile lui Pian, din tinerețe dar și despre un presupus blestem aruncat, demult, peste familia Duduienilor.

„Cristofor a murit în pușcărie. La fel și fra-su, Segher. Acum și Pian tot la închisoare a închis ochii. Cineva i-o fi blestemat, că au făcut și ei multe rele când erau tineri”, a explicat unul dintre cei prezenți.

De fapt, cei trei au reprezentat filonul dur al clanului Duduianu. Foarte violenți, impuneau taxe de protecție, își atacau rivalii cu arme albe, iar atunci când puteau, îi băteau bu bestialitate.

De departe, însă, cel mai dur era Nicolae Duduianu. Acesta ar fi primit porecla de „Pian” tocmai pentru ritmul în care își lovea victimele.

Apropiații familiei sunt de părere că moartea lui Pian senior, marchează și dispariția clanului cu același nume, în condițiile în care și succesorul acestuia, Emi Pian, care se bucura de respectul liderilor importanți ai lumii interlope aproape la fal ca și tată lui, a fost ucis în luna august.

Aflat în penitenciar, bătrânul său tată nu a vrut niciodată să accepte faptul că fiul său cel mare a fost omorît și a sfârșit convins că băiatul lui este grav rănit, dar trăiește.

Andrei Dumitrescu
Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un bărbat este obligat de instanță să-și plătească soția pentru toată munca depusă în casă,...
Ce s-a ales de Maria Sharapova. Considerată cândva cea mai frumoasă sportivă din lume, a...
FOTO. Așa arată tânăra care a apărut lângă un milionar și și-a mărit tariful, iar...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
Un bărbat din Mureș a fost prins de polițiști în timp ce îşi viola fiica
Cu EA a înlocuit-o Pescobar pe Larisa Popa! Cine este noul manager de la Taverna...
Irina Loghin, luată cu Salvarea!
ANM a actualizat prognoza meteo până în 15 aprilie. Pentru săptămâna viitoare, meteorologii anunţă încălzire,...
"Asta m-a pus pe gânduri cu Virginia. E femeia potrivită". Robi, dezvăluiri sincere în fața...
Cum a sărbătorit Vladimir Putin după ce a câștigat alegerile din Rusia. Liderul de la...
Vedete din România care s-au luat la trântă cu sticlele și au pierdut lupta! Imagini...
Acte auto pe care ești OBLIGAT să le ai în ORIGINAL, în mașină
Noul smartphone de la Google, Pixel 9, vine cu o serie de îmbunătăţiri şi caracteristici...
Ceva NEMAIVĂZUT se întâmplă în interiorul planetei Jupiter! Astronomii sunt șocați
Adevărul despre SERVICE-URILE AUTO. Ce trebuie să știe cei care își duc mașina la reparat
Decizie greu de înțeles la PRO TV. E vizată una dintre cele mai urmărite emisiuni
Ce jurat a câștigat prima amuletă din sezonul 13 Chefi la cuțite: „Cineva a vrut...
"Plângea acolo lângă schit". Primele imagini cu Radu Ayan, copilul de 2 ani găsit după...
Nicolae Guță, părere sinceră despre vacanțele exotice. De ce nu a mers cântărețul niciodată în...
„Nu le doresc nici dușmanilor mei să treacă prin ce-am trecut eu”. Maria Ciobanu dezvăluie...
BANCUL ZILEI. Bulă și Bubulina dorm. Întins pe tot patul, Bulă sforăie...
Un fizician susține că Universul nu are nevoie de materie întunecată pentru a exista