București: Un bărbat care a furat o mașină, prins de polițiști în flagrant. Suspectul a încercat să fugă | VIDEO

Publicat: 23/01/2022, 12:06
Actualizat: 23/01/2022, 12:34

Polițiștii din București au prins vineri seara, în flagrant, un bărbat de 29 de ani, care a furat un autoturism în sectorul 5.

Potrivit unui comunicat al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, bărbatul a fugit de la fața locului, dar polițiștii au reușit să îl prindă. Suspectul a fost condus la audieri.

„În seara de 21 ianuarie 2022, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 24 Poliție au prins în flagrant, un bărbat de 29 de ani, imediat după ce a sustras un autoturism.

În urma cercetărilor efectuate a rezultat presupunerea rezonabilă că bărbatul, care nu deține permis de conducere, ar fi sustras autoturismul în scopul de a-l vinde. A fost reținut, instanța dispunând în cursul zilei de ieri arestarea sa preventivă”, se arată în comunicat.

Cercetările sunt continuate de Secția 24 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și conducere fără permis.

Incidentul s-a produs în sectorul 5 din București

Din imaginile video se poate observa cum bărbatul încearcă să fugă de oamenii legii, dar este prins în scurt timp.

Potrivit surselor GÂNDUL, polițiștii de la Secția 24 ar fi observat că mașina avea probleme cu farurile și i-au făcut semnal de oprire șoferului.

Acesta, însă, a fugit de polițiști, prin Prelungirea Ferentari din sectorul 5. Deși oamenii legii l-au somat să oprească și l-au avertizat că vor face uz de armă, acesta a continuat să ignore avertismentele, până când a fost blocat de autospeciala de Poliție.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie din Peru a stat 43 de zile cu un cui în gât fără...
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
„Riscul terifiant al unui Al Treilea Război Mondial se apropie”. Peter Szijjarto face un apel...
Cât mai are de trăit Kate Middleton, de fapt, după ce a fost diagnosticată cu...
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
Se jucau "urşii şi vânătorii" cu profesorul de geografie. Reacția directorului Liceului Tehnologic dn Bacău, după...
Cursul valutar BNR pentru 28 martie 2024: Cum evoluează dolarul american?
Un nou proiect pentru Vero Căliman după ce a părăsit Gașca Zurli: ,,Voi face naveta...
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Un mare producător auto renunță DEFINITIV la diesel
UE cere ca Facebook şi TikTok să identifice şi să eticheteze falsurile generate cu AI,...
Ceva CIUDAT se întâmplă cu copacii din toată lumea! Primii care au observat
Halep NU SCAPĂ! Cutremur la ITIA: A venit timpul
Cine o manipulează pe Diana Șoșoacă. Dezvăluirile fostului soț, Silvestru
A crezut că salvează un pui de arici, dar mare i-a fost surpriza când a...
Când va fi înmormântată Andreea, victima lui Mirel Dragomir? Familia, colegii și profesorii sunt în...
Cum a petrecut mama Geta ziua ei de naștere și ce cadouri a primit? „N-am...
Otrava din farfuria românilor. Cum se îngălbenesc puii ca sa arate ca și când ar...
BANCUL ZILEI. Bulă către profă: Dacă vă aduc un buchet de flori, mă treceți și...
Astronomii au găsit 49 de galaxii noi în mai puțin de 3 ore