Conform unei analize Eurostat există state ale UE unde saraiul mediu plătit angajaților cu normă întreagă ajunge la aproape 7.000 de euro pe lună. La polul opus sunt țări în care angajatorii achită o leafă medie lunară care abia depășește 1.000 de euro.
Potrivit unei analize Euronews bazată pe datele Eurostat la nivelul anului 2023, cel mai mare salariu lunar mediu destinat angajaților cu normă întreagă a fost plătit în Luxemburg, unde suma s-a ridicat la valoarea de 6.755 euro. Următoarele țari aflate în vârful acestui clasament este Danemarca, cu 5.634 euro, Irlanda unde salariul mediu a fost de 4.890 euro și Belgia, cu un salariu mediu de 4.832 euro.
Germania, țară care se mândrește cu una dintre cele mai puternice economii ale UE, oferă un salariu mediu de 4.250 euro, în timp ce Franța plătește 3.555 euro, ambele peste media europeană.
La polul opus, 10 din cele 26 de state UE plătesc sub 2.000 de euro, iar patru dintre acestea, inclusiv România, au salarii sub 1.500 euro.
În 2023, România a raportat un salariu mediu brut de 1.478 de euro, situându-se alături de Grecia (1.418 euro), Ungaria (1.408 euro) și Bulgaria (1.125 euro) pe ultimele locuri din UE. Salariile ajustate în funcție de puterea de cumpărare Totuși, când ajustăm cifrele în funcție de puterea de cumpărare (PPS), decalajele se reduc. România urcă semnificativ, ajungând în mijlocul clasamentului, cu un salariu mai bun în termeni de bunuri și servicii accesibile, comparativ cu nivelul nominal. În termeni PPS, Luxemburg rămâne lider cu 4.479 euro, urmat de Belgia, Danemarca, Germania și Austria. Țările din Vest și Nord continuă să domine topul salariilor, în timp ce statele din Sud și Est, precum Slovacia, Bulgaria și Ungaria, rămân în urma mediei europene.
În ciuda acestor diferențe, toate cele 26 de țări UE au înregistrat creșteri ale salariilor în ultimii cinci ani, Lituania remarcându-se cu un avans spectaculos de 102%. Și în România, salariul mediu a crescut cu 56% între 2018 și 2023, se arată în analiza realizată de jurnaliștii Euronews.