Cine era românca sfâșiată de rechini în Egipt. Era funcționar public și își cumpărase două sejururi la un hotel de 5 stele

Cine era românca sfâșiată de rechini în Egipt. Era funcționar public și își cumpărase două sejururi la un hotel de 5 stele
Sursa foto: Monitorul de Suceava
Publicat: 04/07/2022, 13:32
Actualizat: 04/07/2022, 15:24

Femeia de naționalitate română care a fost sfâșiată de rechini în apele Egiptului avea 40 de ani și era din Suceava. Ea era funcționară la Direcția de Finanțe și avea de gând să stea mai multe zile în vacanță.

Românca ucisă de rechini în Egipt se numește Roxana Donisan. Avea 40 de ani și era din Suceava.

Presa locală scrie că femeia avea de gând să stea o perioadă mai lungă în Egipt, pentru că își cumpărase două sejururi la un hotel de 5 stele.

Roxana Donisan era cazată la un hotel de 5 stele destinat exclusiv adulților, locația fiind una din preferatele românilor în acest sezon.

Potrivit autorităţilor, atacul rechinilor asupra româncei s-a produs în largul coastei Sahl Hasheesh, la doar 200 de metri distanță de locul unde a fost ucisă şi o turistă austriacă de 68 de ani, cazată la același hotel exclusivist, aceasta din urmă având și o fiică.

Conform agențiilor de turism, Premier Le Reve Hotel & Spa Sahl Hasheesh este pe lista preferințelor românilor, mai ales că locația este destinată exclusiv adulților.

Premier Le Reve Hotel & Spa Sahl Hasheesh Sursa foto: AGODA
Premier Le Reve Hotel & Spa Sahl Hasheesh
Sursa foto: AGODA

Mai multe plaje au fost închise, după ce două femei au fost mâncate de rechini

În urma acestor atacuri deosebit de grave ale rechinilor, guvernatorul egiptean al Mării Roşii a emis un ordin de închidere a mai multor plaje de la Marea Roşie.

Se pare, însă, că atacurile rechinilor nu e ceva nou pentru Marea Roșie. Egiptul s-a mai confruntat de-a lungul timpului, sporadic, cu astfel de situații, potrivit specialistului în turism Ciprian Enea.

De altfel, la fața locului turiștilor li se recomandă să nu se îndepărteze de zonele protejate. În Egipt, în general, hotelurile au zone de mare supravegheate și recomandate pentru scăldat, mai spune acesta, care adaugă că totuși acest lucru nu va influența apetitul pentru vacanțele în Egipt, doar probabil că apetitul pentru baie va fi mai scăzut.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că Ambasada României la Cairo a fost notificată telefonic, la data de 3 iulie, de către agentul unei companii de turism cu privire la decesul unui cetățean român de sex feminin aflat în vacanță în stațiunea Hurghada, Egipt.

Reprezentanții Ambasadei României la Cairo au întreprins demersurile necesare pe lângă autoritățile române competente pentru identificarea, de urgență, a familiei din România a persoanei decedate, fiind transmise condoleanțe pentru pierderea suferită și oferite informațiile necesare cu privire la repatrierea trupului neînsuflețit pentru a fi înmormântat în România.

De asemenea, având în vedere că acest incident este al doilea de acest gen în ultimele două zile care implica atacuri de rechin, MAE recomandă cetățenilor români care se află în Egipt sau urmează să călătorească în această țară în scop turistic să urmeze sfaturile și recomandările autorităților locale în ceea ce privește zonele sigure de recreere și înot în mare”, transmite MAE într-un comunicat.

Otilia Serescu
Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Niște români s-au instalat confortabil în casa unei spaniole plecate la copii, în Canada, și...
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din...
A văzut că ia brusc în greutate și a mers la medic. Ce avea femeia...
Ancuţa Popoviciu rămâne judecătoarea dosarului de la 2 Mai. Judecătoria Mangalia a respins defintiv cererea...
"Mă simt ciudat să spun cu voce tare: Am cancer la creier". Reacția tulburătoare a...
Cum s-a îmbogățit peste noapte un cuplu de britanici! Cei doi au găsit un vas...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post...
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
CE a propus stabilirea în acest an a datei de eliminare a controalelor la frontierele...
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
România demolează Austria. Anunțul a venit chiar azi, 19 aprilie: Greu, dar am obținut
O vedetă PRO TV, decizie de neînțeles. De ce s-a retras din televiziune
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
Vreme ANORMALĂ în weekend! Ce se întâmplă în TOATĂ România!
Virginia, dezvăluiri despre o posibilă relație cu Patrick! Se simte Robi deranjat de apropierea dintre...
Nepotul lui Florin Salam, Adrian Petrache, reușită uriașă în carieră: "'Cu bucurie și recunoștiință, vă...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Sateliții lui Elon Musk ar putea distruge câmpul magnetic al Pământului