VIDEO | Ciucă, despre situația epidemiologică: „Cifrele sunt încurajatoare, am început să scădem cu 2-3 mii de infectări pe zi”

Publicat: 09/02/2022, 21:30
Actualizat: 09/02/2022, 23:30

Premierul Nicolae Ciucă a afirmat că nu se poate pronunța cu privire la măsurile restrictive care ar putea fi eliminate în perioada următoare, însă spune că situația epidemiologică este încurajatoare, întrucât cifrele sunt în scădere, chiar dacă numărul infectărilor este încă ridicat.

De asemenea, el a precizat că toate demersurile pe care Guvernul le face vin în sprijinul economiei ca să își poată reveni la capacitatea de dinaintea pandemiei cât mai curând posibil.

„Avem nevoie ca economia să poată să îşi revină şi să îşi revină cât mai curând posibil. Am avut şi avem în continuare discuţii la nivelul Ministerului Sănătăţii, cu domnul ministru Rafila şi echipa dânsului ne întâlnim şi în timpul săptămânii, şi în weekend, facem analizele necesare pe datele concrete”, a afirmat Nicolae Ciucă, la Antena 3.

Șeful Guvernului consideră că situația epidemiologică evoluează pozitiv, „cifrele sunt încurajatoare” și astfel oferă o perspectivă favorabilă ieșirii din valul cinci al pandemiei de Covid-19.

„Ceea ce vă pot spune în momentul de faţă este faptul că începând de sâmbăta trecută, cifrele sunt încurajatoare, am început să scădem cu 2-3 mii de infectări pe zi, chiar şi astăzi, ne raportăm la datele cu o săptămână în urmă, astăzi numărul de infectări este mai mic decât marţea trecută. Şi de ce folosim ziua de marţi? Pentru că în weekend testările nu sunt la fel, oamenii ezită să meargă la centrele de evaluare şi diagnostic şi atunci, luni, marţi şi miercuri avem date comparative din care putem să ne dăm seama cum evoluează situaţia”, a afirmat Ciucă.

El a afirmat că după data de 15 februarie se va evalua situația infectărilor pentru a se putea decide dacă este cazul să mai relaxeze din măsurile restrictive.

„Nu vreau să mă antepronunţ, am discutat cu domnul ministru Rafila şi dânsul a spus că după 15 februarie, în funcţie de datele pe care le vom avea atunci în evoluţia infectărilor, vom putea să discutăm despre măsurile care pot fi luate la nivelul guvernului”, a mai spus premierul.

Prim-ministrul a precizat că deciziile pe care Guvernul de va adopta vin în sprijinul antreprenorilor români și caută soluții pentru susținerea produselor românești.

„Toate aceste decizii ale noastre trebuie să se îndrepte către creşterea economică şi vă spuneam că discutând cu o parte dintre antreprenorii români, cu oamenii din bussiness-ul românesc, am reuşit să deluşesc foarte multă voinţă şi foarte mult entuziasm şi disponibilitate la dialog, astfel încât împreună să putem să găsim soluţii pentru a produce, pentru a avea şi noi mândria şi satisfacţia că putem să aducem pe piaţă produse româneşti, că vom reuşi să găsim în magazine produse alimentare româneşti, că vom putea să cumpărăm diverse produse care sunt produse în România.

Mi-a plăcut foarte mult iniţiativa de a aloca o sumă de aproximativ 500 de milioane de euro pentru ceea ce înseamnă dezvoltarea industriei de microcipuri în România. Cred că nu am pierdut dorinţa şi mândria şi nivelul de ambiţie de a avea produse româneşti. Cred că dacă reuşim să stimulăm tot ce înseamnă partea aceasta de mândrie naţională, vom avea mai multă participare şi implicare atât din partea investitorilor, cât şi din partea cetăţenilor”, a declarat Nicolae Ciucă.

Alexandru Tosa
Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, Alexandru Toșa a debutat în presă în 2020. Începând mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
FOTO. Face o avere din imaginile cu ea: apariție controversată a jucătoarei de fotbal!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Umilită din cauza listei de cumpărături! Ce a pățit Lili din Iași, după ce a...
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota...
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Doliu la Casa Regală Britanică. Prințesa Beatrice a trecut prin clipe grele după ce primul...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Epidemie de singurătate printre părinți, dezvăluie un studiu din SUA