VIDEO | Daniel Buzdugan, despre cum a găsit liniștea pe Muntele Athos, la podcastul „Altceva” cu Adrian Artene: „Mi-am spus că sunt atât de păcătos că mi-ar fi frică să fac doi pași în afara mănăstirii noaptea”

Publicat: 26/11/2022, 18:52
Actualizat: 26/11/2022, 21:11

Actorul și prezentatorul TV Daniel Buzdugan este invitatul lui Adrian Artene la podcastul ALTCEVA difuzat sâmbătă, 26 noiembrie, la ora 19.00. El a povestit despre experiența sa transformatoare în călătoriile pe Muntele Athos și a mărturisit că acolo a găsit liniștea, departe de zgomotul civilizației.

„Am fost de vreo patru-cinci ori pe muntele Athos. A fost o perioadă în care plecam acolo în prima zi de vacanță, după o perioadă agitată, cu filmări, cu emisiuni, cu evenimente de prezentat, cu lucruri de rezolvat și ajungeam acolo pe acel tărâm și mă linișteam. În condițiile în care cea mai mare problemă a mea acolo a fost atunci că am aflat că se mănâncă de două ori pe zi la Athos și mâncarea era de post. Nu era problemă că era de post ci că era de două ori pe zi și m-am gândit: cum adică de două ori pe zi când eu mănânc și noaptea la ora 3? Mi-am zis că o să încerc acolo ușile pe la bucătării și, cu toată rușinea, iau o pâine și înfulec. În cele din urmă am avut revelația că am ajuns acolo și nu îmi era foame. Pentru că e pace. Și atunci când ai pace și nu ai multe ștechere băgate în priză, nu e consum mare de energie, lucrurile stau altfel”, dezvăluie Daniel Buzdugan.

Întrebat dacă, pe Muntele Athos, „l-a auzi pe Dumnezeu”, Buzdugan spune că nu a avut privilegiul de a-L auzi pe Dumnezeu, însă acea liniște și măreție care înconjura locul și faptul că sunt zone în care civilizația, cu zgomotul și asfaltul care astupă sălbăticia naturii, îl făcea să se simtă „ca ultimul păcătos”.

„Mi-am spus că sunt atât de păcătos că mi-ar fi frică să fac doi pași în afara mănăstirii noaptea, în acea pustietate, în liniștea aceea. Că m-o trăzni Dumnezeu la cât de păcătos sunt. De multe ori judec, fac, spun una alta fără să-mi dau seama. Că te duci la spovedanie de multe ori cu impresia că n-ai făcut nimic. Pe tine te-a afectat puțin, dar poate pe el l-a afectat!”, mărturisește Buzdugan.

Daniel Buzdugan s-a născut pe 23 septembrie 1974 la Iași. Este actor, prezentator TV și realizator de programe radio. Este căsătorit și are doi copii. Este cunoscut ca și „omul farselor și al aroganțelor” datorită farselor pe care le face în emisiunea Morning ZU de la Radio ZU.

În cadrul podcastului, Daniel a vorbit despre Crăciun, despre pelerinajele la Muntele Athos, dar și despre copilaria legată de Dumnezeu și despre faptul că își dorea să devină preot.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Umilită din cauza listei de cumpărături! Ce a pățit Lili din Iași, după ce a...
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota...
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Doliu la Casa Regală Britanică. Prințesa Beatrice a trecut prin clipe grele după ce primul...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Peste 1,5 miliarde de oameni din întreaga lume trăiesc cu durere cronică