Directorul unei bănci, condamnat după ce a lovit și jignit o angajată. Martoră: „Îi dădea palme peste cap, o făcea țărancă, proastă”

Directorul unei bănci, condamnat după ce a lovit și jignit o angajată. Martoră: „Îi dădea palme peste cap, o făcea țărancă, proastă”
Foto - ilustrativ: Pixabay.com
Publicat: 30/04/2021, 15:21
Actualizat: 30/04/2021, 15:24

O angajată a agenției BRD din municipiul Motru, județul Gorj a sesizat polițiștii, în 2019, cu privire la faptul că  directorul unității bancare a exercitat acte de violență asupra sa și comportamentul violent nu ar fi fost un caz izolat, scrie Libertatea.

Potrivit sesizării sale, la un moment dat, bărbatul s-ar fi deplasat în spatele ei și a lovit-o în două rânduri cu palma peste cap.

Femeia era angajată în funcția de manager bancar și se afla la primul ghișeu din bancă, unde își desfășura programul în fiecare zi. În momentul agresiunii fizice, în bancă nu se aflau clienți, dar toată scena a fost surprinsă de camerele de supraveghere din incintă.

În înregistrările video, puse la dispoziția anchetatorilor de BRD – Direcția Securitate Centrul național de Alarmare, directorul băncii este surprins în timp ce lovește angajata peste ceafă cu palma mâinii drepte, cu o intensitate care o face pe aceasta să aplece capul înainte. După un minut, bărbatul aplică o nouă lovitură femeii.

Atitudinea de șicanare a fost continuată și de o altă angajată, singura care i-a luat apărarea directorului. În imagini, aceasta este surprinsă în timp ce o lovește pe colega sa cu un teanc de foi peste cap și-i întrerupe conversația telefonică, deși nu știa dacă apelul era în interes personal sau de serviciu.

De altfel, aceasta a declarat în fața anchetatorilor că, de fapt, directorul ar fi atins-o cu palma la ceafă, dar fără intenția de a o lovi. Însă alți doi colegi ai femeii au confirmat loviturile aplicate și chiar au susținut că șeful lor s-ar fi aflat sub influența băuturilor alcoolice și nu era prima dată când colega lor era lovită și jignită de superior.

Urmărind imaginile, judecătorii au observat că atât directorul, cât și colega sa care i-a luat apărarea se amuzau pe tema femeii agresate, în timp ce aceasta gesticula să fie lăsată în pace.

Mai mult, în înregistrarea video poate fi observat inculpatul când ia de păr o altă femeie. Chiar dacă acesta nu a avut plângeri și din partea altor angajate, este evident că atitudinea inculpatului la locul de muncă era caracterizată de lipsa de tact profesional, iar gesturi pe care inculpatul le caracterizează drept glumă, nu sunt percepute în același mod de persoanele asupra cărora se răsfrâng, se arată în hotărârea Judecătoriei Motru, citată de Libertatea.

În apărarea sa, în fața instanței directorul a invocat că la mijloc este vorba de o răzbunare din partea subalternei, căreia îi schimbase postul, din consilier de credite, în operator ghișeu, în urma unor nereguli pe care el le-ar fi constatat.

Doar că a fost contrazis de ceilalți doi angajați ai băncii, care au declarat că șeful lor avea un comportament umilitor la adresa colegei lor.

Am auzit când inculpatul a făcut-o proastă sau ceva de genul asta pe S. și am auzit când i-a dat prima palmă. Apoi, am auzit-o pe S. spunând: «De ce dați în mine». În opinia mea inculpatul se afla sub influența băuturilor alcoolice în acel moment. El avea un comportament șicanator la adresa părții civile, respectiv, îi dădea palme peste cap, o făcea țărancă, proastă”, a afirmat în instanță una dintre colegele femeii.

Ce pedeapsă a primit directorul băncii

În urma probelor administrate în timpul procesului, judecătorii au stabilit, în data de 6 aprilie 2021, că bărbatul este vinovat de purtare abuzivă, faptă pentru care l-au condamnat la șase luni de închisoare cu suspendare, decizia nefiind definitivă.

În plus, instanța i-a interzis acestuia timp de doi ani să-și exercitate profesia, luându-și în acest timp și dreptul de a ocupa o funcție de conducere. Mai mult, a fost obligat să achite 10.000 de lei daune morale.

Hotărârea de condamnare pronunțată de Judecătoria Motru a fost contestată atât de inculpat, cât și de procurori, iar o decizie definitivă în acest caz urmează să fie pronunțată, în perioada următoare, de Tribunalul Gorj.

Motivarea judecătorilor pentru condamnarea bărbatului

„Este clar că relația dintre inculpat și partea civilă era una tensionată, fie din cauza presupuselor avansuri ale inculpatului, fie din cauza presupuselor abateri disciplinare/greșeli la locul de muncă ale părții civile, iar gestul inculpatului de a lovi partea civilă cu palma peste cap, cu intensitatea cu care se poate observa că a fost lovită, nu este de natură să poată fi caracterizată drept glumă sau simplă atenționare”, au motivat judecătorii.

În urma scandalului, directorul a fost înlocuit din funcție și în prezent este director în cadrul unei sucursale a unei instituții financiare nonbancare (IFN).

Primarul care a bătut și înjurat o subalternă, trimis în judecată. Ce îi ceruse edilul să facă și angajata s-a opus

Edilul comunei Bixad din județul Satu Mare, Ioan Tătar, a fost trimis în judecată după ce agresat fizic o angajată a Primăriei, informează Gazeta de Nord Vest. Bărbatul s-ar fi enervat după ce subalterna sa a refuzat să șteargă datoriile unei firme agreate de acesta.

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Negrești-Oaș din data de 15 aprilie 2021, s-a dispus trimiterea in judecată a inculpatului Tătar Ioan, având calitatea de primar al comunei Bixad, județul Satu Mare. Acesta a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de ultraj și purtare abuzivă.

Bătaie la Starea Civilă din Vaslui, dintr-un motiv incredibil. Forțele de ordine abia au reușit să îi oprească pe scandalagii

O bătaie în toată regulă a izbucnit, joi, între două cupluri aflate la Starea Civilă din Vaslui, situată în Centrul de Afaceri al municipiului. Scandalul a izbucnit după ce una dintre perechi a intrat înaintea celeilalte, moment în care bărbații s-au lovit cu pumnii și picioarele, iar femeile s-au atacat și ele.

Unul dintre bărbați, care venise împreună cu soția sa pentru a ridica un certificat de naștere, nu ar fi respectat rândul, moment în care a fost avertizat de un alt bărbat care aștepta pentru a obține un certificat de căsătorie.

Dialogul dintre cei doi a degenerat foarte repde, înjurând și împărțindu-și pumni și picioare în fața tuturor celor prezenți în acel moment în instituție. Mai mult, nici soțiile lor nu au stat deoparte și au țipat una la alta, s-au tras de păr și s-au lovit cu poșetele.

Dragoș Tănase
Dragoș Tănase are o experiență de aproape 20 de ani în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Niște români s-au instalat confortabil în casa unei spaniole plecate la copii, în Canada, și...
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din...
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Câți bani au primit Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la MasterChef. Suma este...
A văzut că ia brusc în greutate și a mers la medic. Ce avea femeia...
Ancuţa Popoviciu rămâne judecătoarea dosarului de la 2 Mai. Judecătoria Mangalia a respins defintiv cererea...
"Mă simt ciudat să spun cu voce tare: Am cancer la creier". Reacția tulburătoare a...
Au abandonat mortul pentru a-și salva viața. Un cortegiu funerar din Mureș a fost atacat...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post...
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
CE a propus stabilirea în acest an a datei de eliminare a controalelor la frontierele...
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
E strict interzis în România dacă stai la BLOC. Se face ÎNCHISOARE
Miliardar român, fără noroc în dragoste. Dat în judecată de a patra nevastă
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
Vreme ANORMALĂ în weekend! Ce se întâmplă în TOATĂ România!
Virginia, dezvăluiri despre o posibilă relație cu Patrick! Se simte Robi deranjat de apropierea dintre...
Nepotul lui Florin Salam, Adrian Petrache, reușită uriașă în carieră: "'Cu bucurie și recunoștiință, vă...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Veniturile din toată lumea se vor micșora până în 2050 din cauza schimbărilor climatice