Drama bărbatului care a murit în timp ce-și ducea acasă, în sicriu, fiul mort, de doar 35 de ani

Drama bărbatului care a murit în timp ce-și ducea acasă, în sicriu, fiul mort, de doar 35 de ani
Foto: Profimedia.ro/caracter ilustrativ
Publicat: 30/11/2021, 10:52
Actualizat: 30/11/2021, 11:04

Un cetățean bulgar a murit în timp ce îl conducea pe ultimul drum pe fiul său de 35 de ani. Bărbatului în vârstă de 66 de ani i s-a făcut rău și ulterior, a decedat la spital.

Tragicul incident a avut loc luni, pe șoseaua de centură a Lugojului, în ciuda eforturilor depuse de mai multe echipaje de salvare chemate la fața locului, scrie Lugoj Info.

Bărbatul în vârstă de 66 de ani, cetățean bulgar, se afla într-o mașină ce făcea parte dintr-un convoi funerar și transporta acasă trupul fiului său în vârstă de 35 de ani, decedat în străinătate. Acesta le-a spus celor din convoi că se simte rău, astfel că mașinile din coloană au tras pe dreapta, așteptând echipajele de salvare.

Inima i-a cedat când își ducea acasă fiul decedat

Câțiva studenți la medicină, aflați în trafic, au oprit și i-au acordat bărbatului primul ajutor, iar manevrele de resuscitare au continuat atât în ambulanță, cât și la spital.

Medicii au trebuit însă să constate decesul, după aproape patru ore de eforturi disperate de a-l menține în viață. Apropiații bărbatului susțin că drumul lung și mai ales suferința l-au doborât, iar inima i-a cedat, cel mai probabil în urma unui infarct.

Trupul neînsuflețit al bărbatului a fost preluat de medicii legiști și dus la morga Spitalului Municipal Lugoj, unde urmează să se stabilească din ce cauză a decedat.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Patru tineri germani s-au dus până în Austria ca să pună flori la casa lui...
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine,...
FOTO. Ioana Țiriac a făcut ravagii într-un costum de baie spectaculos!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Misterul unei crime a fost elucidat după 30 de ani. Mărturia unui copil de 4...
Ce făcea, de fapt, Vali Vijelie în timp ce soția lui anunța că divorțează după...
Declarațiile SFÂȘIETOARE ale unei vedete: de ce nu a devenit mamă până acum!
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de...
Surpriză în Clanul Cordunenilor! El e NOUL ȘEF după moartea lui Costel
Un nou val de praf saharian vine peste România zilele acestea! La ce trebuie să...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Ești obligat să reduci viteza la trecerea de pietoni dacă NU traversează nimeni?
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul...
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Legea care a intrat în vigoare în România. Este o premieră națională
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era...
Mesaje de Sf. Gheorghe 2024: Urări și felicitări cu La mulți ani. „Îți doresc să...
Cum era Corneliu Vadim Tudor în rolul de părinte? Cum se impunea fostul politician în...
S-a rupt lanțul de iubire dintre Livia Eftimie și Spike? Detaliul care i-a dat de...
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și...
Cum a început revoluția rusă pe străzile Iașiului