EXCLUSIV | “Doamna cu sapa” care terorizează locuitorii unui bloc din Lugoj. „Când am deschis, am văzut că e vecina, care m-a lovit cu pumnul peste ureche” | VIDEO

Publicat: 16/09/2022, 14:26

Locuitorii unui bloc din orașul Lugoj sunt terorizați, de ani de zile, de către o femeie cu probleme psihice. Oamenii spun că nu au liniște și se tem că oricând poate da foc blocului sau poate produce o altă nenorocire.

Femeia este cunoscută ca având probleme psihice de mai mulți ani și este în atenția autorităților.

Printre lugojeni, a primit chiar și o poreclă: “Doamna cu sapa”, după ce, în urmă cu câțiva ani, a fost surprinsă plimbându-se pe străzi, îmbrăcată într-o rochie lungă neagră, trăgând o sapă după ea.

Subiectul a devenit viral, la acea vreme, pe rețelele de socializare.

În momentul de față, femeia locuiește singură, după ce mama sa a decedat.

“Vă rog să ne credeți, ne e teamă și să trecem prin fața ușii apartamentului unde locuiește. Nu știm ce să mai facem cu ea. De internat nu o mai internează nimeni, pentru că e singură și trebuie să-și dea acceptul pentru internare. Ea, tratamentul nu-l mai ia și are tot felul de episoade violente. Anul trecut, mă aflam în locuința fiicei mele, vorbeam la telefon cu soțul, în jurul orei 22.00, am auzit bătăi în ușa de la intrare. M-am dus să deschid și am întrebat, de două ori, cine e. Când am deschis, am văzut că e vecina, care, în momentul în care am întrebat-o ce dorește m-a lovit cu pumnul peste ureche, fără să mă aștept, m-a izbit de ușa de la uscătorie, m-a tras de mâna stângă, de am simțit că mi-a smuls-o din umăr, m-a tras de păr și mi-a smuls cercelul din ureche. Fiica mea a auzit zgomotul și a ieșit să vadă ce se întâmplă. Atunci, vecina a luat-o la fugă, cu cercelul meu în mână, țipând că ne dă foc, că nu avem ce să căutăm în blocul ei”, arată Cerasela Buduca, una dintre victimele femeii bolnave.

Un alt vecin a depus o plângere la Poliția Municipiului Lugoj, pentru că R.S. i-a furat o roată de la mașină, iar când a cerut-o înapoi, femeia a refuzat să i-o mai dea.

„În mai multe rânduri am fost agresați verbal și fizic, dar am încercat să evităm altercațiile cu un pacient bolnav psihic. Menționez că, aproape seară de seară, iese afară cu arme albe (cuțit, furcă, etc) și alte obiecte contondente. La apartamentul 6 a spart ușa, din senin, soneria, senzorul de iluminat de pe casa scării, provocând daune, haos și teroare printre locuitorii, care au și copii mici”, arată lugojeanul.

Tot la poliție a ajuns și plângerea unei femei, care a fost lovită, atât ea cât și fiul ei de 12 ani de către R.S.

Internată de mai multe ori, în urma intervenției polițiștilor

La primele sesizări, polițiștii au intervenit și au internat-o pe femeie într-un spital de psihiatrie, doar că sub tratament situația ei s-a îmbunătățit și a fost lăsată să revină la domiciliu. După ce a ajuns acasă, din nou, nu și-a mai luat medicamentele și problemele au reînceput.

„Polițiștii ne-au determinat să ne retragem plângerile, ne-au spus că ei nu au ce să-i mai facă, că nu pot să intre peste ea în casă, să o ia cu forța. Dar noi ce facem? Are gaz, curent, în casă. Un bloc întreg suntem expuși pericolului de a fi distruși. Casa, toată agoniseala vieții, chiar viețile noastre sunt în pericol. Lovește lumea pe scară, a umblat în pielea goală pe stradă, cu sapa, a lovit mașini și persoane. Face bar pe scară cu sticle, țigări, pungi de hârtie, pietre…”, spune Cerasela Buduca.

Medicul psihiatru Ionuț Lucian Cocoș, director al spitalului din Lugoj, spune că situația este una delicată și limitată de legile în vigoare.

„Ea are aceleași drepturi ca mine și ca tine. În momentul în care prezintă tulburări de comportament, vecinii pot suna la Ambulanță, iar cei de acolo, în funcție de starea ei pot solicita intervenția Poliției, și atunci poate fi internată nevoluntar. Situația e delicată, pentru că ea nu are suport. Se stabilizează sub tratament, dar, din păcate, după externare nu mai ia tratamentul”, spune medicul.

Când poate fi internat cu forța un bolnav psihic

În cazul internării nevoluntare, situația se complică. Legea spune că o persoană poate fi internată prin procedura de internare nevoluntară numai dacă un medic psihiatru abilitat hotărăşte că persoana suferă de o tulburare psihică şi consideră că din cauza acestei tulburări psihice există pericolul iminent de vătămare pentru sine sau pentru alte persoane. Se mai poate decide internarea forțată, în cazul unei persoane care suferind de o tulburare psihică gravă, neinternarea ar putea antrena o gravă deteriorare a stării sale sau ar împiedica să i se acorde tratamentul adecvat.

Internarea nevoluntară se realizează numai în spitale de psihiatrie care au condiţii adecvate pentru îngrijiri de specialitate în condiţii specifice. Solicitarea internării nevoluntare se realizează de către medicul de familie sau medicul specialist psihiatru, care are în îngrijire această persoană; familia persoanei; reprezentanţii administraţiei publice locale cu atribuţii în domeniul social-medical şi de ordine publică; reprezentanţii poliţiei, jandarmeriei sau ai pompierilor, precum şi de către procuror; instanţa de judecată civilă, ori de câte ori apreciază că starea sănătăţii mintale a unei persoane aflate în cursul judecăţii ar putea necesita internare nevoluntară.

Cazul se află și în evidența Direcției de Asistență Socială din Lugoj

Reprezentanții Direcției de Asistență Socială din Lugoj spun că sunt la curent cu această situație, dar cum femeia nu este decăzută din drepturi și nu are un tutore legal, e foarte greu să se ia măsuri.

“E complicat, pentru că dacă chemăm Ambulanța și ea refuză să meargă cu ei, cei de la Ambulanță nu o ridică. În toate situațiile astea, doar cu Poliția putem să o internăm nevoluntar. Dar acolo există două clauze foarte clare. Dacă nu vine nicio sesizare de niciunde, să o iei nevoluntar, în textul legii spune că doar dacă face rău celor din jur sau propriei persoane. Noi am mers mai mult pe propria persoană, pentru că după cum știți toată lumea e nemulțumită, dar nimeni nu vrea să o facă în scris. Și atunci, și cei de la Poliție, e mai complicat, dar nu vor să o ia. În cazul doamnei, am mai încercat anii trecuți. Stă două-trei săptămâni internată, se stabilizează după care se externează. Ei primesc un tratament, pe care când ajung acasă nu-l mai iau. Mai ales acolo nu există familie e și mai complicat. Centrele rezidențiale pentru persoanele respective sunt pline în tot județul, există o listă de așteptare, dar nu te ia nimeni cu forța”, spune Angelica Uscat, șefa Direcției de Asistență Socială din Lugoj.

Anul trecut, într-un caz asemnător în Timișoara s-a petrecut o adevărată tragedie. O femeie cu probleme psihice, ca și cea de la Lugoj, a fost incendiată de un vecin. Părinții acestuia au declarat că băiatul ar fi cedat nervos, după mai mulți ani în care au avut nenumărate probleme cauzate de femeia bolnavă care locuia deasupra lor.

Daniel Groza
Daniel Groza și-a început cariera de jurnalist în anul 1997, în presa locală, ca reporter la ziarul Redeșteptarea din Lugoj (6 ani), ziar la care mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O profesoară s-a dus în Dubai ca să mediteze copiii miliardarilor. Un băiat i-a făcut...
Scandal în familia lui Mădălin Păduran, după înmormântare. Narcisa, iubita tânărului, acuzată că a deschis...
FOTO. Imagini incendiare cu Cristina ICH! S-a răzbunat pe Piți jr. și s-a pozat într-un...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Misterul unei crime a fost elucidat după 56 de ani. Cum s-a dat de gol...
Când și unde va fi înmormântat Costel Corduneanu. Familia interlopului a stabilit toate detaliile
Vești TRISTE despre Kate Middleton! Starea de sănătate a Prințesei de Wales nu este deloc...
O nouă taxă ar putea mări preţul biletelor de avion. Pasagerii ar primi în schimb...
Mireasa de 38 de ani a murit la propria ei nuntă, într-o tragedie care a...
Nivelurile apei din barajele din Istanbul se ridică la peste 81%! Ce spun experții despre...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Poate fi anulat permisul auto dacă nu ai condus mașina mai mult de 2 ani?
Sutienele sunt o necesitate de bază care ar trebui să fie scutite de TVA, spun...
EȘEC răsunător pentru cea mai AȘTEPTATĂ misiune de la NASA
Fumatul este INTERZIS la 5 m de altă persoană! Noua regulă intră în vigoare
ȘOC ÎN PNL. A fost găsit spânzurat în casă
Ramore și soția lui divorțează la doar 2 luni de la nuntă. Câștigătorul sezonului 13...
Cine este tânărul de 23 de ani care a încetat din viață într-un cumplit accident...
Patrick nu crede în atracția lui Robi față de Julia! Ce au spus Virginia și...
"Mie nu îmi place să ling, după ce am scuipat o dată". Gheorghe Turda, despre...
BANCUL ZILEI. Polițistul către Bulă: - De ce mergeți cu 160 km la oră?
Ducesa de Sussex a dezvăluit primul produs din brandul său American Riviera Orchard