EXCLUSIV | Doi agenți ai Poliției Transporturi, bătuți măr de un bărbat chiar în sediul instituției. „Pe unul l-am aruncat peste birou, iar pe celălalt, în fișet”

EXCLUSIV | Doi agenți ai Poliției Transporturi, bătuți măr de un bărbat chiar în sediul instituției. „Pe unul l-am aruncat peste birou, iar pe celălalt, în fișet”
Publicat: 20/12/2022, 08:00

Un bărbat care a snopit în bătaie doi polițiști din Agigea, care încercau să-l amendeze pentru că și-a desfăcut o cutie de bere în gara din localitate, a explicat, spășit, în fața instanței, cum  s-au derulat scenele sângeroase, care au avut loc chiar în sediul Secției Regionale de Poliție Transporturi.

Magistrații Curții de Apel Constanța, care l-au condamnat definitiv pe bărbat, au stabilit că anul trecut, la data de 1 iunie, o echipă formată din doi agenți din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Agigea, l-au văzut în gara din localitate că și-a desfăcut o cutie de bere.

Cei doi polițiști s-au dus imediat la acesta și i-au cerut actele, în condițiile în care intenționau să-l amendeze pentru consum de băuturi alcoolice în spațiul public. Bărbatul a refuzat, însă, să se legitimeze, motiv pentru care, așa cum cere procedura în astfel de situații, a fost dus la sediul Poliției Transporturi.

Instanța a reținut că deși, la început, bărbatul a refuzat să-și recunoască faptele, acesta a recunoscut, spășit, în cele din urmă. Bărbatul a spus că îi pare rău pentru ce făcut, dar că „nu a mai putut rezista, a ripostat și i-a lovit și el pe aceștia, pe unul dintre agenți aruncându-l peste birou, iar pe celălalt în fișet”.

La rândul lor, polițiștii au spus că, după ce unul dintre ei a întocmit procesul verbal de contravenție și l-a anunțat că a fost amendat, acesta a început să-l înjure, a aruncat cu doza de bere pe care o avea în mână, în Postul de Poliție, după care s-a repezit la el și l-a luat într-o serie de pumni. Ca să evite loviturile, agentul a încercat să se apere cu brațele, dar bărbatul furios l-a prins de umeri și l-a aruncat într-un fișet.

Condamnat la 9 luni cu executare

Colegul polițistului a intervenit și el, iar după ce agresorul a i-a dat mai mulți pumni în cap și în burtă, a reușit să-l pună la pământ, după ce l-a lovit, la rândul său, în bărbie.

„În continuare, celălalt polițist a venit în apărarea colegului său, moment în care inculpatul s-a năpustit și asupra acestuia, lovindu-l cu pumnii în zona capului și a corpului. În timp ce inculpatul îl lovea, agentul de poliție a ripostat, lovindu-l pe inculpat cu pumnul în zona feței, fapt ce a dus la imobilizarea acestuia. În continuare, cei doi agenți l-au încătușat pentru a-l pune în imposibilitatea de a-i mai lovi”, se arată în motivarea instanței.

Pentru această faptă, agresorul a primit o pedeapsă de 9 luni de închisoare cu executare, pentru acuzația de ultraj și a fost obligat să plătească 868 de lei, cheltuieli judiciare, reprezentând onorariul pentru avocatul din oficiu.

Andrei Dumitrescu
Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Una dintre celebrele gemene siameze Abby și Brittany s-a căsătorit. De ce nu au făcut...
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti...
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
Avertismentul lui Donald Tusk. „Ştiu că sună devastator, dar a început o nouă eră: era...
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul...
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se...
Ies la iveală noi detalii despre Mirel. Tânărul este cunoscut pentru agresivitate: "Era foarte obsesiv,...
Autoritățile au decis. Cine va avea custodia Ritei, fiica regretatei Rona Hartner: ,,Tatăl are rolul...
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Veste ȘOC pe piața mașinilor electrice. Chinezii au lansat mașina care bate TESLA! - GALERIE...
Actorul Steven Seagal le-a vizitat pe victimele atacului terorist de la Moscova
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
RUSIA, în lacrimi! A MURIT împușcat de 3 ori! S-a încercat imposibilul
Răsturnare de situație la Survivor. Motivul real pentru care Alexandra a fost eliminată
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă....
Mama Andreei, prăbușită de durere la înmormântarea fiicei sale, ucise fără milă de studentul la...
Cum a petrecut mama Geta ziua ei de naștere și ce cadouri a primit? „N-am...
"Nu-mi pare rău că sunt la închisoare". Mirel Dragomir nu are remușcări după fapta comisă....
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să...
Oamenii transmit mai multe virusuri animalelor decât invers