EXCLUSIV. „Mi-am făcut analiza anticorpilor și am constatat că în luna a șaptea scad dramatic”. Mărturia directorului Institutului Cantacuzino care a primit doza a treia anti-COVID

EXCLUSIV. „Mi-am făcut analiza anticorpilor și am constatat că în luna a șaptea scad dramatic”. Mărturia directorului Institutului Cantacuzino care a primit doza a treia anti-COVID
Colonelul Florin Oancea, comandantul Institutului Cantacuzino. Sursă foto: MApN YouTube
Publicat: 28/09/2021, 17:00
Actualizat: 28/09/2021, 17:04

Generalul Florin Oancea, directorul general al Institutului Cantacuzino, a declarat pentru Gândul că marți a făcut cea de-a treia doză de vaccin anti-COVID.

Așteptam doza a treia deoarece este foarte importantă. Mi-am făcut analiza anticorpilor și am constatat că în luna a șaptea scad dramatic, drept urmare, având contagiozitatea atât de mare a acestei variante Delta, doza a treia este binevenită”, a declarat generalul de brigadă dr. Florin Oancea pentru Gândul.

”Este foarte importantă a treia doză”

Și Alida Moise, manager al Spitalului ”Dimitrie Gerota”, a declarat pentru Gândul că se va imuniza cu cea de-a treia două de ser anti-COVID. Totodată, medicul îi îndeamnă și pe cei vaccinați cu schema completă să primească doza booster.

Am făcut de curând vaccinul antigripal și după 28 de zile voi face și doza a treia de vaccin anti-SARS-COV-2. Astăzi (marți -n.r.), la noi s-au vaccinat colegi de la IGSU. Este foarte importantă doza pentru că s-a constatat o scădere în timp a titrului de anticorpi protectori, atât după vaccinarea completă de până acum, cât și după imunizarea naturală prin boală. De aceea este important să reamintim celulelor ce au de făcut și să menținem nivelul plasmatic de anticorpi ridicat, mai ales în condițiile actuale cu risc de transmitere așa de mare” , spune medicul Alida Moise pentru Gândul.

Imunizarea populaţiei cu cea de-a treia doză de vaccin anti-Covid a început, marți, în România. Momentul a fost marcat la Institutul Naţional de Boli Infecţioase “Matei Balş”.

Cătălin Apostolescu, medic primar Boli Infecţioase și managerul unității medicale, este prima persoană care a primit cea de-a treia doză de vaccin. Un loc ales simbolic pentru că Institutul„Matei Balş” din Bucrești este primul spital care a preluat şi tratat primul cazdin România confirmat cu SARS COV-2, în februarie 2020.

Și ministrul interimar al Sănătății, Cseke Atilla, s-a vaccinat marți dimineață cu a treia doză de vaccin anti-Covid, în prima zi în care România începe imunizarea cu doza booster.

De astăzi, toţi cei care s-au vaccinat cu schemă completă cu cele două doze şi au trecut cel puţin şase luni de la ultima doză pot cere vaccinarea cu cea de-a treia doză. Recomand tuturor şi îndemn pe toată lumea să se vaccineze”, a declarat Cseke Atilla.

Adina Anghelescu
Cunoscut jurnalist de investigatii, generatia presei anilor '90, prin condeiul căreia au trecut toate marile scandaluri ale ultimilor 30 de ani. Licențiat mai mult
Ina Stoica
Este absolventă a Facultății de Litere-Limbi și Literaturi Străine din București. Are un masterat în domeniul jurnalismului și cel al comunicării mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Umilită din cauza listei de cumpărături! Ce a pățit Lili din Iași, după ce a...
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota...
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Doliu la Casa Regală Britanică. Prințesa Beatrice a trecut prin clipe grele după ce primul...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Trei turiști s-au pozat goi pe una dintre cele mai importante atracții din Namibia