EXCLUSIV | VIDEO Cum ar trebui despăgubiți fermierii în caz de secetă. Președintele LAPAR: „E mult mai ușor să lucrezi 5.000 de ha decât două”

Publicat: 30/01/2023, 16:56
Actualizat: 30/01/2023, 17:04

Fermierul român nu ar trebui să primească de la stat, în caz de secetă, doar 1.500 de lei pe hectar, ci cheltuiala în totalitate pe unitatea de suprafață, susține Nicu Vasile, președintele Ligii Asociației Producătorilor Agricoli din România (LAPAR). Lipsa unei viziuni asupra agriculturii românești ar fi condus la existența unui număr uriaș de fermieri români nefiscalizați și a 4,7 milioane de hectare lăsate ”în bătaia vântului”.

Nicu Vasile, președintele LAPAR, a vorbit pentru Gândul despre situația din agricultura românească și despre efectele lipsei unei strategii agricole naționale.

Acesta susține că fermierii români afectați de secetă nu sunt cu adevărat sprijiniți prin cei 1.500 de lei/ha oferiți de minister, iar cheltuiala acestora ar trebui acoperită de stat în integralitate.

Un alt semnal de alarmă referitor la lipsa eficienței fermelor românești este subliniat de numărul foarte mare al fermierilor nefiscalizați.

Lipsa comasării terenurilor ar duce la imposibilitatea micilor fermieri de a avea câștiguri substanțiale, un sistem de irigații împotriva secetei neputând fi realizat pe ferme fragmentate.

”Am 34% din totalul fermierilor la nivel european adică 830.000 de fermieri, dintre care doar 27.000 sunt fiscalizați.

Și nu discutăm de profitabilitate. Dacă este să revin la o discuție în vogă în ultimele săptămâni este dezastrul din agricultura României, adică seceta. Eu am 7,1 milioane de hectare de secetă, iar până în 2020 nici măcar nu aveam o definiție a secetei pedologice.

Legea a fost în vigoare până în 2010, dar a fost abrogată sub pretextul că este ajutor de stat. Total greșit.

România are 7, 1 milioane de ha de teren care sunt supuse secetei, în fiecare an”, arată șeful LAPAR.

„Dacă nu e secetă, am probleme cu băltirea, dacă nu, am cu alunecările de teren”

Nicu Vasile a accentuat condițiile grele în care fermierii români ar trebui să producă performanță:

”Dacă 20 de zile în România nu plouă discutăm de secetă excesivă, dar mai am o problemă, dacă nu e secetă, am probleme cu excesul de umiditate, pe 3,4 milioane de ha.

Dacă nu e secetă, am probleme cu băltirea, dacă nu, am cu alunecările de teren. Tot timpul voi avea probleme. Avem scenarii pentru toate aceste lucruri?”

Nicu Vasile consideră că o soluție viabilă de sprijin a agricultorului român este susținerea de către stat a cheltuielilor totale pe unitatea de suprafață în caz de secetă.

”Dacă e să aduc în discuție seceta, eu sunt de acord ca fermierul român să primească nu 1.500 de lei, ci cheltuiala în totalitate pe unitatea de suprafață”, a declarat Nicu Vasile la ”Gândul Exclusiv”.

„România are 64 de milioane de sole, astăzi, 2023, la fel cum aveam la 1907”

Un alt impediment al rentabilității agriculturii românești este numărul mare al fermierilor nefiscalizați, care nu sunt profitabili.

”De ce trebuie să am 830.000 de fermieri în condițiile în care Polonia are undeva la 90.000, fiind o țară de două ori mai mare decât România, nu? Ca să nu putem discuta de performanțe”, susține Nicu Vasile.

În viziunea președintelui LAPAR, România reușește să producă numai datorii din cauza nerentabilității generate de lipsa sprijinului față de agricultori. El pledează pentru consultanță în agricultură și pentru utilizarea unor indicatori de performanță.

Micul fermier român se chinuie să fie productiv din cauza faptului că terenurile nu sunt comasate, fiind foarte costisitor să susții cheltuielile agricole pentru ferme și culturi mici.

”Cum celelalte țări creează plus valoare, iar noi nu reușim să creăm decât datorii?

E normal să asiguri consultanță. Nu pot să las așa în bătaia vântului 4,7 milioane de ha.

De ce în România am lăsat 4,7 milioane de ha, la dispoziția acestor fermieri care se chinuie foarte mult. E mult mai ușor să lucrezi 5.000 de ha de teren decât să lucrezi 2 ha de teren.

Micul fermier plătește singur și acciza pe motorină, el plătește și TVA-urile și atunci tot timpul vei avea aceste convulsii sociale.

Vom discuta din ce în ce mai des de aceste convulsii la nivel național. De ce? Că nu avem rentabilitate. Până când te împrumuți ca să supraviețuiești?

România are 64 de milioane de sole, astăzi, 2023, la fel cum aveam la 1907. Păi cum putem să fim rentabili?

O fermă care este fragmentată va trebui să aibă toată gama de utilaje și pentru fermă mică și pentru fermă mare și pentru fermă mijlocie, dar n-are rentabilitate.

Discută cineva în țara asta de rentabilitate și eu nu știu? Nimeni nu vrea să discute”, a atras atenția președintele LAPAR.

”Fermierii vor dispărea unul câte unul.” 270.000 de fermieri români sunt trecuți de 70 de ani

Nicu Vasile a mărturisit faptul că în 2020 a avut o discuție legată de problemele din agricultură, cu mai multe partide parlamentare. Deși politicienii au fost receptivi la discuție, doi ani mai târziu președintele LAPAR susține că nu regăsește niciun rezultat al discuției în politicile agricole:

”Acțiunea pe care am făcut-o eu a avut loc în anul 2020, iar acum suntem în 2022. Nu văd absolut niciun fel de schimbare. Absolut niciuna.”

Reprezentantul producătorilor agricoli susține că a discutat inclusiv cu ministrul Daea, despre importanța comasării terenurilor pentru a se putea construi un sistem de irigații:

”Din moment ce nu discutăm de comasare degeaba cumpărăm utilaje chiar și de un milion de euro, purtătoare de dobânzi și de asigurări, în condițiile în care nu avem rentabilitate pe ele.

Chiar am discutat și cu domnul ministru Daea și l-am întrebat cum poate face irigații pe zona aceasta fragmentată. N-ai cum.”

Un alt aspect alarmant este vârsta înaintată a unui mare număr de fermieri români, ceea ce în timp va conduce la dispariția fermelor.

”După 33 de ani, de fapt tu nici nu știi ce-ți dorești de la agricultură. E clar că fermierii vor dispărea unul câte unul. 270.000 din fermierii români sunt trecuți de 70 de ani.”

Lipsa investițiilor în cercetare este un alt factor care blochează rentabilitatea agriculturii românești:

”Dacă nu ai cercetare cum poți fi viabil din punct de vedere economic?”, se întreabă retoric Nicu Vasile.

Urmăriți interviul integral:

Lia Ruscea
Jurnalist Politic
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Doi soți au renunțat la toată averea de 24 de milioane $ ca să se...
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din...
FOTO. Ea e bomba sexy pentru care a divorțat Paszkany! Imagini incendiare cu noua iubită...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
După ce a recrutat pușcăriași să lupte pe front, Rusia se confruntă cu un număr...
Câți bani au primit Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la MasterChef. Suma este...
Mihaela Bilic a deslușit misterul cartofilor congelaţi. De ce îi RECOMANDĂ pentru consum
"Unde mai joc și eu la aparate?!" Vieţile românilor care s-au trezit într-o nouă realitate,...
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Prietena Robertei și a lui Sebi, dezvăluiri tulburătoare la opt luni după accidentul de la...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Poate fi anulat permisul auto dacă nu ai condus mașina mai mult de 2 ani?
CE a propus stabilirea în acest an a datei de eliminare a controalelor la frontierele...
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Vor dispărea BANCNOTELE definitiv?! Moment de cotitură în lumea banilor
Rusia va ataca NATO. Anunțul care punea lumea pe jar
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de...
Imagini exclusive de la priveghiul lui Costel Corduneanu. Berbecuții se rumenesc la proțap, prietenii din...
Robi și Rebecca, discuție în camera roșie! S-ar vedea sau nu într-un cuplu cu Robi?...
Momentul în care o femeie merge cu unchiul mort la bancă să ia un împrumut:...
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli...
Ce înseamnă boală transmisă prin aer? OMS și 500 de experți au căzut în sfârșit...