EXCLUSIV VIDEO | Mii de credincioși au venit la Catedrala Patriarhală din București pentru slujba de Bobotează. „Am venit să luăm agheasmă, să fim mai buni, să ajutăm copiii, să nu fie război și să scăpăm de pandemii”

Publicat: 06/01/2023, 19:13

Sărbătoarea de Bobotează a strâns, și anul acesta, mii de credincioși la Catedrala Patriarhală. Oamenii au stat la coadă pentru a lua agheasmă mare, după ce au participat la Slujba de sfințire a apei de Bobotează, săvârșită de patriarhul Daniel și de alți doi ierarhi. La fel ca anul trecut, „Gerul Bobotezei” a fost înlocuit de soare și vreme caldă, iar temperaturile au ajuns până la 15 grade Celsius în Capitală.

Încă de la ora 07:00, mii de credincioșii au venit la ”Baldachinul sfinților” de lângă Catedrala Patriarhală, unde au primit sticle de doi litri cu agheasmă şi pachete cu anafură. Între orele 09:30 și 11:30, a fost săvârșită Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală, iar de la ora 12:00 a avut loc Slujba de sfințire a apei de Bobotează.

La finalul Slujbei de sfințire a apei, credincioșii au fost binecuvântați de către Patriarhul Daniel și ceilalți doi ierarhi, prin stropirea cu agheasmă.

„Mă rog pentru toată familia și chiar pentru cei care nu mă cunosc”

La coada unde credincioșii stăteau pentru a primi agheasmă și-a făcut apariția și un bărbat îmbrăcat în costumul lui Moș Crăciun.

„Am venit doar ca să vizitez lumea, să văd în ce condiții vin, cu ce suflet vin și ca să fim încrezători pentru sărbătoarea de Sfântul Ioan Botezătorul, și slujba pentru care am venit, ca să o ascult cu mare plăcere și cu drag”, a spus bărbatul.

„M-am rugat, în primul și în primul rând, pentru familia mea, pentru prietenii mei, pentru cei care mi-au fost ca niște părinți, că am fost crescut la Casa Copilului și știu să fac o educație corespunzătoare și să vorbesc ce trebuie, nu ce nu trebuie. Și pentru țara noastră mă rog, cu tot poporul, să fie într-un ceas bun și să fim în pace”, a mai spus bărbatul.

Întrebat de ce a ales să poarte o asemenea costumație de Bobotează, bărbatul a spus: „Pentru că Dumnezeu m-a creat ca să fiu aproape original al Moșului și să dau vestirea Crăciunului și sărbătorilor care sunt pentru noi toți ai poporului român”.

„Am venit să-mi iau apă sfințită, să mă rog la Dumnezeu să fie mai bine, să scăpăm de pandemiile astea și să ne dea și nouă pensiile alea, că suntem oameni amărâți”, a fost răspunsul unei femei, întrebată de ce a venit la Patriarhie.

„Mă rog la Dumnezeu pentru mine, pentru sănătate, pentru copii, să fie totul bine”, a mai spus femeia, precizând că „ține cu sfințenie” toate obiceiurile și tradițiile legate de sărbătoarea de Bobotează.

„Am venit pentru a lua agheasmă. Mă rog pentru toată familia și chiar pentru cei care nu mă cunosc. Am trei copii și țin de tot ce înseamnă religie”, a fost răspunsul unei alte femei.

„Mă rog pentru mila lui Dumnezeu, că așa a lăsat Dumnezeu, să luăm agheasmă, să fim mai buni, să ajutăm copiii și să ne rugăm pentru ei și pentru sufletul nostru. Și posturi, și toate cele le ținem”, a precizat o altă femeie venită la Patriarhie.

„Am venit la Botezul Domnului, Boboteaza cea Mare. Mă rog pentru toată lumea, să fie pace, să nu fie război, să fie sănătate la toată lumea. Întotdeauna vin și mă rog la Dumnezeu. Eu am venit pe jos de la Jilava și mă dor picioarele, mă dor toate…”, a afirmat un bărbat, după ce a luat o sticlă de agheasmă.

„Mă rog pentru fiica mea și pentru că acum suntem familii separate, s-a mutat în casă nouă și măcar să-i dau agheasmă”, a fost răspunsul unui alt bărbat.

Întrebat dacă ține cont de tradițiile și obiceiurile de Bobotează, bărbatul a răspuns: „La vârsta mea, da, am 70 de ani. Chiar dacă nu vreau, a intrat în sânge chestia asta”.

„Este o zi măreață pentru sufletul fiecărui om, din punct de vedere religios”

„Încerc să mă închin de ziua asta și să aduc – e greșit spus omagiul meu – să încerc să dovedesc că îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru faptul că m-a ținut și ne ține în viață. Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru tot și toate”, a spus un alt domn.

Cu ocazia sărbătorii de Bobotează, la Catedrala Patriarhală a fost prezentă și cântăreața de muzică etno și de petrecere Carmen Șerban.

„Este o zi foarte măreață, ca să zic așa, pentru sufletul fiecărui om, din punct de vedere religios. Este botezul Sfântului Domn, Domnului Iisus Hristos. Am venit să-mi iau apă, am participat la slujbă și să ne ajute Dumnezeu să avem un an bun”, a spus artista.

Întrebată pentru cine se roagă, vedeta a răspuns: „Pentru familia mea, în primul rând, pentru sufletul tatălui meu, care e plecat la ceruri și pentru toți colegii mei și colaboratorii mei, prieteni, dușmani. Și pentru voi, pentru Gândul, să vă fie bine!”.

„Țin cont de posturi, țin cont de tradiții. Cele mai sănătoase superstiții – cum le spuneți voi, noua generație – sunt tradițiile vechi, bătrânești, pentru că ei au trăit, bătrânii noștri, și știu de ce ne-au lăsat anumite chestii din tot ce au trăit ei”, a mai spus Carmen Șerban.

Pregătirile pentru marea sărbătoare creștină au început încă de ieri, când a avut loc Sfințirea Mare a apei, pentru îmbuteliere.

Aproximativ 13.000 de sticle cu apă sfințită și 5.000 de pachete cu anafură au fost pregătite de Patriarhia Română pentru credincioșii veniți vineri la slujba de Bobotează.

„Este o zi în care toată natura se sfințește, întrucât Dumnezeu transmite această puritate tuturor celor care se deschid spre ea”

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, a spus că este o zi extraordinar de importantă din punct de vedere bisericesc și creștin, întrucât, în ziua de Bobotează, „s-a consumat în istorie, practic, cea mai clară teofanie – manifestarea lui Dumnezeu în Sfântă Treime”.

„Ziua de 6 ianuarie este una dintre cele mai importante din anul bisericesc, din calendarul creștin-ortodox, întrucât este vorba de una dintre cele mai îndrăgite sărbători creștine – este vorba de Bobotează sau Botezul Domnului. Această sărbătoare are reverberații pentru noi toți, legate, desigur, și de sărbătorile de iarnă pe care le-am lăsat în urmă, legate de Crăciun și nu numai.

Oamenii, așa cum știm, vin la biserică și, după Sfânta Liturghie, primesc apa sfințită, în cadrul Slujbei de sfințire a apei. Apa se numește agheasmă, cuvânt care vine din grecește – aghiasmos – și care înseamnă sfințire. Această apă sfințită se folosește, așa cum știm, de credincioși, timp de opt zile după Bobotează, pe nemâncate, împreună cu anafura.

De ce este importantă această zi? Pentru că este o zi în care – se spune în textele liturgice – toată natura se sfințește, întrucât Dumnezeu însuși, ca persoană, fiind prezent pe pământ, intrând în apele Iordanului, El, sfințenia întrupată, transmite această puritate, această curățenie tuturor celor care se deschid spre ea.

Este o zi a cărei importanță eu o văd, în primul rând, în întâlnirea omului păcătos, care este fiecare dintre noi, cu ceva curat, cu ceva pur, simbolizat și prezent în apa sfințită, pe care o luăm astăzi de la biserică”, a afirmat Vasile Bănescu.

Tradiţia spune că Boboteaza este momentul când cerurile se deschid, iar îngerul păzitor la arată fetelor care le este norocul şi ursida în dragoste, dacă vor ţine busuioc în sân sau îl vor pune sub pernă înainte de a adormi. De asemenea, tradiția populară spune că de Bobotează nu este bine să lași haine la uscat, căci diavolii își caută scăpare, ascunzându-se sub ele.

La români, ziua de Bobotează cuprinde motive specifice sărbătorilor de Crăciun, astfel că în unele zone se colindă, se fac şi se prind farmecele şi descântecele, se află ursitul sau se fac prorociri despre noul an.

Fără incidente la biserici în ziua de Bobotează

Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei București, Alexandru Iacob, a precizat că nu au fost raportate incidente nedorite la Catedrala Patriarhală și nici la celelalte lăcașuri de cult din Capitală.

„Atât Jandarmeria Capitalei, cât și celelalte instituții cu atribuții în domeniu vor asigura măsurile de ordine publică pe Dealul Patriarhiei, dar și la celelalte lăcașuri de cult din Capitală, unde vor avea loc manifestări religioase. Pentru buna desfășurare a evenimentelor și pentru prevenirea aglomerărilor de persoane și a oricăror incidente nedorite, dispozitivele de jandarmi vor fi în sprijinul cetățenilor și vor avea alături reprezentanții din cadrul Patriarhiei – acei voluntari pe care biserica ni i-a pus la dispoziție, pentru a veni cât mai aproape de cetățean și pentru a îl îndruma cât mai prompt, și pentru a răspunde cât mai prompt nevoilor acestora. Recomandăm tuturor cetățenilor să țină cont de caracterul solemn al acestor evenimente, să adopte un comportament civilizat, să respecte recomandările forțelor de ordine”, a spus Alexandru Iacob.

Bianca Iliescu
Bianca Iliescu și-a început cariera jurnalistică în 2019, la Prima TV, unde a lucrat ca redactor de știri externe pentru jurnalul "Focus". Ulterior, mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Niște români s-au instalat confortabil în casa unei spaniole plecate la copii, în Canada, și...
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din...
A văzut că ia brusc în greutate și a mers la medic. Ce avea femeia...
Ancuţa Popoviciu rămâne judecătoarea dosarului de la 2 Mai. Judecătoria Mangalia a respins defintiv cererea...
"Mă simt ciudat să spun cu voce tare: Am cancer la creier". Reacția tulburătoare a...
Cum s-a îmbogățit peste noapte un cuplu de britanici! Cei doi au găsit un vas...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post...
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
CE a propus stabilirea în acest an a datei de eliminare a controalelor la frontierele...
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Putin cutremură omenirea. Ordin ISTORIC dat la Moscova: Totul s-a rezolvat
O vedetă PRO TV, decizie de neînțeles. De ce s-a retras din televiziune
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
Vreme ANORMALĂ în weekend! Ce se întâmplă în TOATĂ România!
Virginia, dezvăluiri despre o posibilă relație cu Patrick! Se simte Robi deranjat de apropierea dintre...
Nepotul lui Florin Salam, Adrian Petrache, reușită uriașă în carieră: "'Cu bucurie și recunoștiință, vă...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Sateliții lui Elon Musk ar putea distruge câmpul magnetic al Pământului