EXCLUSIV VIDEO | Profesorul Tudorel Butoi dezvăluie cum a ajuns de la „barbut cu golanii” și „bișniță până la Dumnezeu” la Medicină, în București, în Marina Militară și, în cele din urmă, în MAI

Publicat: 30/11/2022, 12:10
Actualizat: 30/11/2022, 12:27

Profesorul Tudorel Butoi a dezvăluit, într-un interviu exclusiv pentru GÂNDUL, cum s-a format în primii ani ai copilăriei și adolescenței acea ascuțime a minții care avea să se transforme, în timp, într-o excepțională acuratețe a psihologului criminalist. A povestit cum a pornit de la „antrenamentul” la coasă într-un sătuc din dealurile Mehedințiului, a cunoscut „exercițiul” barbutului, bișniței, a învățat să fenteze Poliția, a trecut prin maturizarea severă a exercițiului militar în Marină, pentru ca, în cele din urmă, să fie solicitat ca psiholog criminalist în MAI. 

GÂNDUL a realizat cu profesorul Tudorel Butoi un interviu de colecție. Este pentru prima dată când veteranul polițist care a introdus în criminalistică detectorul de minciuni vorbește despre viața sa fără ocolișuri.

A povestit cum a crescut într-o familie de țărani modești și gospodari, a avut o adolescență presărată de eșecurile unor examene picate pe care totdeauna le trecea la sesiunea din toamnă, a trăit printre golanii de pe malul Dunării, a participat la încăierările cartierelor pline de bișnițari și barbugii, a extras de acolo lecții de viață care i-au modelat personalitatea, a picat la Medicină, a ajuns la Marină și de acolo la Facultatea de Psihologie. Acesta a fost marele pas care l-a aruncat în “groapa cu lei” a Ministerului de Interne, loc de unde a ieșit la pensie colonel și continuă azi, la 74 de ani, să educe generații de studenți, să dea consultații la cabinetul de psihologie și să realizeze expertize psihologice de mare acuratețe.

“Barbut, la greu cu golanii, bișniță până la Dumnezeu”

Dar rădăcinile, părinții?

Îmi face o mare plăcere să-ți spun că mă trag din dealurile Mehedințiului, un sătuc mic numit Bobaița, din comuna Malovăț, aproape de Turnu Severin și aproape de Dunăre. O zonă minunată, și îmi place să spun că n-am părăsit-o niciodată.

Acolo ne-am agonisit viața, din ceea ce poate să facă o gospodărie individuală pentru autoexistență. Nu puteai să nu ai, acolo, o vacă, două, să nu ai o pereche de cai cu căruță, să nu ai niște oi, capre și așa mai departe.

După vârstă, aveam atribuțiuni. Ușor-ușor, m-au luat unchii mei la coasă. Coasa este o chestie frumoasă pentru copii și ține loc de multe săli în care trageți și băgați anabolizante în voi! Coasa-i coasă. La 12 ani, să costești lucernele și fânul, și toate cele…

Părinții, modești. Scoborând spre Turnu Severin, unde și-au făcut ei o casă, am hălăduit prin cartierele Tabaci, Moara de foc, Schela Cladovei, Cloșani și așa mai departe … mă pui în fața mărturisirilor. Și e bine să cunoască tinerii mei studenți care cartiere n-au putut să-mi ofere decât ce se putea oferi unui tânăr într-un oraș-port, Turnu Severin.

Adică, să le luăm pe rând. Barbut, la greu cu golanii, cu astea, cu nu știu ce… Porumbei. Eram cel mai mare crescător de toate națiile. Bișniță, bișniță până la Dumnezeu. Cu sârbii, cu ăștia, cu cafeaua, cu țigările. Încăierările între noi, adolescentine, dar care se lăsau și cu morți, pentru că noi ne încăieram la nunți, la astea.

”Profesorul Butoi n-a luat niciun examen în viața lui din prima”

Multă lume vorbește și-și închipuie un peisaj. Eu le doresc tuturora să se bucure, eu n-am prea avut timp. Cum dracu să ai timp de fete în sensul romanelor lui Teodoreanu pe care le citeam, că trebuia să faci țuica! Păi pentru asta trebuia să umpli budanele alea cu prune, să le cauți pe jos, să te lupți cu cazanele de boască, de borhot, de cutare. Sau veneau toate celelalte munci din care trăiam. Ca să mă duc la școală, trebuiau să vândă un porc un vițel, ceva.

N-am avut timp (de îndrăgosteli – n.red.). M-am trezit îndrăgostit. Și acuma, tot așa, să-i încurajez pe tinerii noștri. Măi copii, având atâtea munci de rezolvat, cum v-am zis, oraș, port cu nenorociri, cu bișnițari …

N-am prea avut timp de învățat carte. Nu fiți uimiți așa, profesorul Butoi, cel mai mare, cutare… Profesorul Butoi n-a luat niciun examen în viața lui din prima.

A fost examen în generația mea să dai din clasa a patra în a cincea. Normal că am picat, era vorba de tabla înmulțirii, socoteli de-astea de gradul 1, de gradul 2. Prin clasa a patra, nu-mi intrau în cap deloc, motiv pentru care n-am intrat. Abia toamna, pe niște locuri la o școală generală, pe-acolo, s-a făcut, așa, puțină curățenie și am intrat și eu.

Am făcut șapte clase, trebuia să dau examen de capacitate, să intru într-a opta, la liceu, țintă mare de tot. Credeți că am intrat? Nu am intrat! Tot așa, toamna, cu mare, mare supărare, mâhnire, și pe mine, și pe părinți, și pe alții care intraseră, am intrat și eu.

„Dacă luam un 7 sau în 6 la matematică, eram deja proprii mei ochi, eram o valoare”

Vreau să spun așa: toamna se găsea și pentru mine un loc și intram. Am făcut liceul. Dezastru! Păi ca să iei… îmi aduc aminte fizica, chimia, matematicile … erau domenii pentru mine străine rău de tot. Dacă luam un 7 sau în 6 la matematică, eram deja proprii mei ochi, eram o valoare.

Termin amărâtul de liceu, hai să dau și eu examen la facultate. Mă uit la colegii mei, că n-aveam la cine. Mama, care a fost cea mai frumoasă mamă, cea mai iubitoare, cea mai devotată și cea mai minunată, punea degetul când avea de scris pe hârtii, că nu avea școală. Și cu cine să mă consult? Da, am auzit din zvon public că se poate intra la Medicină. Aoleu, repede, să mă duc și eu la Medicină. Am venit aici, în București, la Medicină. Cu alte cuvinte, iată-mă pe mine, țărănușul ăla de-acolo, cu atâtea insuccese, venind la Medicină în București, să dau eu la Medicină.

La Medicină, când am ajuns, am găsit pe holurile facultății alți candidați, ușurel mai în vârstă decât mine. Se înfiiințaseră atunci pungile de plastic pe care scria Kent, Marlboro, cutare. Acești candidați, fete și băieți, purtau pungile astea pe holuri și-n ele vedeam, prin transparență, niște cărți groase: Ranga, Voiculescu. Ce sunt astea? Păi băi, băiatule, amețitule, astea sunt tratatele de anatomie, de fiziologie. Ai citit? Nu, eu am anatomia aia de la liceu. Pentru că așa ne și spuneau ăștia. Veniți, nu mai pregătiți, numai cu asta, ca să meargă meditațiile, industrii.

Picat la Medicină, cu 6,66

Am luat 6,66. Normal că am picat. În situația aceasta, m-am întors, din nou, eram obișnuit, cu coada între picioare, acasă. Ce-ai făcut, mă, mama, pe-acolo, pe unde ai fost? I-am explicat eu mamei cum e Bucureștiul, cu statui multe, cu parcuri, cu asta. Și mama era încântată de ce spuneam eu. În sfârșit, i-am explicat că n-am intrat din puțin. Mamă, n-am intrat, am luat 6,66. Se intrase cu 8,50.

Interviul integral poate fi urmărit aici.

Adina Anghelescu
Cunoscut jurnalist de investigatii, generatia presei anilor '90, prin condeiul căreia au trecut toate marile scandaluri ale ultimilor 30 de ani. Licențiat în Drept, specializat în nișa subiectelor din sfera justiției, cofondator al site- ului luju.ro,citeste mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase