EXCLUSIV VIDEO | Subiectele la Limba română de la Bacalaureatul de toamnă 2022, pentru un 7 ”cu indulgență”. Și-a încercat norocul și un bărbat trecut de prima tinerețe: ”Greu pentru un om de vârsta mea, iau 3, garantat”

Publicat: 16/08/2022, 15:54
Actualizat: 16/08/2022, 17:08

Sesiunea a doua a Bacalaureatului a început marți cu proba scrisă la Limba și literatura română. La Colegiul Național „George Coșbuc”, unul dintre centrele de examen din București, mulți dintre candidații care au susținut proba au ieșit bucuroși din săli, cei mai mulți fiind încrezători că rezolvările le vor aduce cel puțin nota 7. La fel de vesel, dar nu și la fel de optimist a ieșit un domn trecut de prima tinerețe, care nu este la prima încercare. ”Pentru un om de vârsta mea, cam greu. Nu am luat”.

O candidată care a ieșit printre primii din centrul de examen spune că a dat pentru prima data examenul maturității și subiectele au fost ”destul de ușoare”. Pentru ce a scris la cele trei subiecte, se așteaptă la o notă peste 7.

”Mi s-a părut un examen destul de ușor, a decurs totul bine, profesorii, totul a fost de minune.  (Subiectele – n.red.) Au fost destul de ușoare, pentru că a picat cea mai comună perspectivă narativă … și în rest, n-am ce să zic mai mult. Au fost cât de cât ok”, a spus absolventa de liceu.

Un alt candidat la Bacalaureat crede că subiectele au fost ușoare, ”abordabile”, dar, de emoții, nu-și mai amintea ce a avut de rezolvat la examen.

”Subiectele au fost destul de ușoare, abordabile. A… ce a picat, mă? Mihai Eminescu a picat, Luceafărul, Testament, astea. Chiar a fost ușor… Să sperăm un 7, 8, pe acolo”, a spus acesta.

”(Subiectele – n.red.) N-au fost nici grele, nici foarte ușoare … Șapte, cu indulgență”, spune un alt candidat, care a reușit să rezolve primele două subiecte.

Printre candidați a fost și un domn trecut de prima tinerețe care și-a încercat din nou norocul la examen. Nu ține minte de câte ori a dat Bacalaureatul, însă nici de această dată nu are motive să fie optimist.

„Pentru un om de vârsta mea… cam greu. Of, nu vreau să mai spun … Nu am luat, nu am luat. Am făcut subiectul 1 tot și puțin din 2, de 3 nu m-am atins, că m-a depășit total … (Nota va fi – n.red.) 3, garantat. Păi dacă nu am făcut, nu am făcut. Atât am putut să pregătesc”, spune bărbatul.

Aproximativ 35.000 de candidați s-au înscris pentru a susține Bacalaureatul în sesiunea de toamnă. Elevii vor susține probele scrise, apoi pe cele orale.

În sesiunea de vară a examenului s-au înscris aproape 126.000 de candidați, fiind cel mai mic număr din ultimii 30 de ani.

Calendarul probelor

  • 16 August 2022 – Limba și literatura romana- proba E. a – proba scrisă
  • 17 August 2022 – Proba obligatorie a profilului – proba E. c – proba scrisă
  • 18 August – Proba la alegere a profilului și specializării – proba E. d – proba scrisă
  • 19 August – Limba și literatura materna – proba E. b – proba scrisă.

Probele de evaluare a competențelor (lingvistice și digitale) sunt programate în intervalul 22 – 29 august (cu excepția zilelor de 27 și 28 august).

Afișarea primelor rezultate, în format anonimizat, conform prevederile specifice în vigoare va avea loc în data de 31 august.

Contestațiile pot fi depuse în aceeași zi, în intervalul orar 12:00 – 18:00, atât în format clasic/letric, cât și electronic.

Rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor (interval 1 – 2 septembrie), vor fi comunicate în data de 3 septembrie.

Subiectele la limba și literatura română de la profilele real și uman, precum și baremele au fost publicate de Ministerului Educației.


PE ACELAȘI SUBIECT:

Sesiunea de toamnă BAC 2022 | Baremul și rezolvarea subiectelor de la limba și literatura română

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Una dintre celebrele gemene siameze Abby și Brittany s-a căsătorit. De ce nu au făcut...
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul...
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
Un bărbat din Ploiești a fost ucis de un individ nemulțumit de cum parcase mașina
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe...
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se...
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe...
''Să-i fie țărâna ușoară!'' Dana Roba, mesaj neașteptat despre Daniel Balaciu. Cum a amenințat-o soțul...
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Actorul Steven Seagal le-a vizitat pe victimele atacului terorist de la Moscova
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Anunțul momentului pentru cei cu PENSII SUB 2.000 DE LEI. Este obligatoriu până pe 31...
Chec de post. Rețeta ideală pentru iubitorii de cafea
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă....
Mama Andreei, prăbușită de durere la înmormântarea fiicei sale, ucise fără milă de studentul la...
Cum a petrecut mama Geta ziua ei de naștere și ce cadouri a primit? „N-am...
Apropiații criminalului din Timișoara, detalii de-a dreptul șocante. Mirel Dragomir și-a agresat și fosta iubită....
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Fanii din Anglia și Scoția, avertizați înainte de Euro 2024 că berea germană e mai...