EXCLUSIV VIDEO | Tezaurul vizual din podul unei case, salvat de la dispariție. Mărturiile din arhiva foto a revistei ”Dolgozó Nő” – ”Femeia muncitoare” despre cum trăiau părinții și bunicii noștri, moda și publicitatea din comunism

Publicat: 09/12/2022, 13:00

Când răsfoim în arhive presa din timpul regimului comunist – ziare și reviste – avem senzația că imaginea femeii este redusă la stereotipurile propagandei. Femeia muncitoare în fabrică sau țăranca lucrând pentru agricultura patriei. În plus, regimul lui Nicolae Ceaușescu, dornic de creșterea natalității, proiecta ca valoare absolută imaginea femeii-mamă. Dar, dincolo de aceste clișee, a existat o presă dedicată femeii care a încercat să depășească aceste locuri comune ale propagandei comuniste.

Șansa a făcut ca din depozitele fostei  reviste de limbă maghiară din Cluj-Napoca din timpul comunismului să apară una dintre cele mai importante arhive de fotografie.  Este vorba despre revista ”Dolgozó Nő”, sau, tradus în limba română, ”Femeia Muncitoare”. Asemănătoare cu surorile ei editoriale redactate în București – revistele ”Femeia” și ”Săteanca” – revista Femeia Muncitoare din Cluj a ascuns mult timp prin depozite peste treizeci și cinci de mii de fotograme (alb negru, dar mai ales color). Toate uitate în podul unei case aparținând unui fost editor al revistei. La moartea sa, depozitul cu clișee și fotografii pe hârtie fotografică ar fi urmat să fie aruncat.

Ineditul acestui mic tezaur vizual stă în diversitatea de ipostaze în care este surprinsă femeia în perioada 1945-1989. O privire istorică și antropologică va detecta în ele o surprinzătoare evoluție, de la clișeele accentuate ale propagandei din anii ’50 – femeia pe șantier  sau în uzină – la fotografii din anii ’60 și ‘70  în care femeia este preocupată cu sincronizarea modei și a aspectului vestimentar după modele avansate din zona socialistă (Germania de Est, Iugoslavia), dar și cu mode vest-europene. Deși era o revistă de limbă maghiară, reportajele ei și fotografiile cuprinse în paginile ei reflectau regional viața tuturor femeilor din Transilvania, indiferent de etnie.

Culisele revistei care a surprins în imagini 50 de ani de comunism

Subiectele abordate de revistă erau extrem de variate, de la fotografii ale femeilor care lucrează în industrie, agricultură, sănătate și multe alte domenii de activitate până la reportaje despre politica internă, peisaje și orașe. Alte tipuri de fotografii erau necesare pentru articolele din paginile de sfaturi practice, rubricile de modă și publicitate. Fotograful Ion Miclea a făcut pentru revistă și reproduceri după fotografii publicate în reviste de modă străine. Revista avea abonamente la câteva reviste din străinătate, dar, mai ales, femeile care lucrau în redacție și prietenele lor ajutau redacția împrumutându-i revistele străine pe care le dețineau.

Din mărturiile singurei persoane care mai trăiește – doamna Ilona Márton, fost redactor al revistei – aflăm un alt episod semnificativ. Neexistând în perioada comunistă o preocupare intensă pentru advertising profesionist – cum se întâmplă azi – pentru  produse de utilitate casnică, pentru articole de îmbrăcăminte sau pentru diverse produse cosmetice, ziaristele de la  ”Dolgozó Nő” (”Femeia Muncitoare”) deveneau ele însele modele în scenarii publicitare. Fotografiile pentru pagina de modă a revistei erau realizate la expozițiile de casă ale unor mici cooperative de artizani. Practic, membrii redacției revistei făceau să funcționeze, de o manieră semiprofesionistă, primii germeni ai industriei publicitare de mai târziu.

”Pe pagina de publicitate (dacă clientul nu trimitea fotografie împreună cu textul), erau publicate fotografiile lui Miclea, iar recuzita necesară era asigurată tot «din casă». De exemplu, o bucătărie modernă, un cort la marginea unei păduri, o perucă pentru a face reclamă la vopseaua de păr etc. Prietenii și cunoscuții au ajutat, chiar și persoanele din fotografiile publicitare erau colegi, prieteni, membri ai familiei și proprii noștri copii. Toate acestea au fost făcute ca o favoare, fără nicio remunerație pentru nimeni”, după cum mărturisea într-un interviu Ilona Márton.

Fotografiile pentru sfaturile practice constituiau alte prilejuri pentru exerciții de imaginație și fantezie la care erau supuși editorii revistei.

”Am cumpărat fructe și legume proaspete de la piață, am împrumutat echipamente de uz casnic (de exemplu, un robot de bucătărie) de la magazine specializate, pe propriul risc, am fotografiat aranjarea mesei de sărbătoare în casa unui coleg serviabil și am organizat fotografierea unor platouri cu mâncare gata preparată într-un restaurant”, își amintește Ilona Márton.

Un alt aspect inedit ține chiar de conținutul rolelor de film fotografice salvate de la uitare. Când rola de film nu era terminată în reportaje de propagandă, fotografii revistei captau liber imagini din viața de zi cu zi, spontan, dincolo de clișeele propagandei. Astfel, avem la dispoziție aspecte inedite, netrucate, despre viața urbană sau rurală a transilvănenilor în timpul comunismului: de la gesturi cotidiene aparent banale la istoria recentă a unor locuri și clădiri, la viața de familie sub comunism.

În fotogramele unor astfel de filme fotografice, dincolo de imaginea cosmetizată a realității cerute de autorități, sunt surprinse spontan momentele unice din viața privată a oamenilor simpli. Căsătorii, apariția copiilor, culesul livezii proprii de la țară, reuniuni de familie sau simpla trecere a oamenilor pe străzile cu clădiri vechi, azi dispărute.

”Imaginile emană prospețime, ai impresia că ești în actualitate”

Unele fotografii au fost tipărite în paginile revistei ”Dolgozó Nő” – ”Femeia Muncitoare”, altele – cele mai multe, care nu vedeau lumina tiparului – erau arhivate. Asemenea mărturii vizuale ale trecutului riscau să se piardă definitiv. Această arhivă foto redescoperită restituie realități de care avem nevoie să le vedem fixate în timp, ca să știm cum s-a trăit înaintea noastră. Despre acest aspect a vorbit și conferențiarul universitar doctor, Răzvan Anton, profesor la Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca, unul din organizatorul expoziției:

”Avantajul unei arhive de fotografie – mai ales când o vedem în format complet – este acela că ne oferă acces la toate imaginile arhivate: și la cele publicate, și la cele care nu s-au publicat. Astfel, avem o imagine completă a acestei publicații. Este foarte interesant să vezi filmul complet al unui reportaj care se publica în revistă. Acest lucru este cu adevărat interesant într-o arhivă de acest gen: vedem și fotografii care nu au fost tipărite pe hârtie în interiorul publicației.

Putem vedea pe unde s-a deplasat fotograful, cât a fotografia, unde începe reportajul său foto și unde se termina. Uneori, reportajul foto se termina în mijlocul peliculei fotografice, aceasta nefiind consumată până la capăt cu imagini despre subiectul ales. Așa că, deseori, filmul era terminat alături de prieteni sau într-un parc, sau în drum spre redacție.

Aceste imagini care nu intrau în reportajele oficiale publicate în revistă sunt cele care completează fericit arhiva foto. Privindu-le, ceea ce ți se pare surprinzător – și acesta este desigur apanajul fotografiei – este prospețimea pe care o emană aceste imagini, această aducere în actualitate pe care o realizează arta fotografică. Ai impresia că ești în actualitate. Acesta este și sentimentul pe care îl avem când ne uităm la imaginile din arhivă. «Dolgozó Nő» (”Femeia Muncitoare”) era o revistă suficient de variată ca să nu ofere un portret uniform, unilateral, al femeii în socialism – o impresie pe care noi, organizatorii acestei expoziții, am avut-o în contact cu această imensă colecție de imagini.

Revista publica și foarte multe decupaje din revistele occidentale de modă, aspect ușor sesizabil în paginile ei. Fotografiile de modă erau fie făcute cu ajutorul angajaților revistei, fie erau reproduse din reviste de modă din străinătate. Erau oferite ca modele practice de croială pentru abonatele revistei.

Publicația era și foarte prezentă peste hotare. La sfârșitul revistei vedem semnalate toate țările în care se puteau face abonamente la «Dolgozó Nő». Multe abonamente veneau din țările din estul Europei: din fosta Iugoslavie, Polonia, Ungaria, Bulgaria. Erau oferite inclusiv date de contact pentru abonamente. Era o revistă foarte prezentă la nivel regional, dar și internațional. Avea un tiraj mare: optzeci de mii de exemplare. Acest tiraj a ținut destul de mult, dar a scăzut la sfârșitul anilor ’80, când regimul comunist a impus tăieri de costuri”.

”Avem șansa de a activa un nivel de informație pe care, altfel, am risca să îl pierdem”

Cei care au descoperit acest mic tezaur de istorie recentă în format vizual au dorit să îl expună public. Trebuie să coborâm în timp, în urmă cu cinci sau șase decenii, ca să știm cine au fost bunicii și părinții noștri, cum au trăit și care erau preocupările lor de viață. Dar, organizatorii unei astfel de expoziții inedite cu fotografiile de altădată ale revistei ”Dolgozó Nő” / ”Femeia Muncitoare” nu se mulțumesc să le ofere ca moment de curiozitate și delectare doar publicului larg. Vor ca întreaga arhivă să fie studiată de istorici, de etnologi și antropologi. Un astfel de studiu ar contribui la o mai bună înțelegere  a ceea ce unii numesc infra-istorie – adică acel curs al vieții dincolo de istoria oficială, care oferă deseori o înțelegere mai profundă a mecanismelor trecutului nostru.

”Sunt lucruri pe care le putem activa. Acesta este avantajul unei arhive recente: putem activa niveluri de informație în dialog cu oamenii care fie au lucrat în aceste redacții, fie se regăsesc în imagini. Am avut această șansă să întâlnim ultima persoană care mai trăiește și care a făcut parte din redacția revistei «Dolgozó Nő». Este vorba de doamna Márton Ilona, cu care colegii mei au făcut două interviuri în acest an, în vară și acum, unul mai recent, în octombrie. Acesta din urmă – sub formă de videointerviu – este prezentat în cadrul expoziției. Totul ține de un gest de recuperare și cred că este un gest important.

Ni s-a oferit o șansă de a activa un nivel de informație pe care, altfel, am risca să îl pierdem, dacă nu ajungeam la aceste arhive mai repede. În toate proiectele pe care le-am desfășurat în jurul arhivelor, întotdeauna am operat pe o platformă multidisciplinară. Cred că este esențial să ai dialog cu oameni din alte domenii ca să încerci să înțelegi mai profund ce e în spatele imaginilor și pentru acest lucru ai nevoie de interlocutori cât mai variați, și din domenii variate, și din generații diferite”, a mai spus Răzvan Anton, profesor la Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca.

Bogdan Rădulescu
Bogdan-George Rădulescu, jurnalist, analist politic. Jurnalist între 1995-2015 (Radio România Internațional, Radio România Actualități). A fost corespondent la Bruxelles pentru Radio România (2011-2015), acreditat la Comisia Europeană şi laciteste mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase