EXCLUSIV VIDEO | Toma Enache, regizorul filmului ”Enescu – Geniul şi Prințesa”: ”Este o poveste de iubire fabuloasă, o poveste de creație a operei Oedip care s-a întins pe aproape 25 de ani”

Publicat: 25/09/2022, 12:00

Toma Enache este un nume cunoscut în teatru și cinematografie. A regizat piese de teatru, a scris scenarii și a lucrat cu mari actori. După succesul internațional pe care l-a avut cu filmul independent ”Între chin și amin”, inspirat din tragediile victimelor gulagului comunist românesc, regizorul Toma Enache schimbă registrul și va aduce în cinematografe, anul viitor, primul lungmetraj despre creația, viața și marea iubire a lui George Enescu, unul dintre compozitorii de geniu ai lumii.

Toma Enache, care tocmai a încheiat filmările la lungmetrajul ”Enescu – Geniul şi Prințesa”, a dezvăluit în interviul pe care l-a acordat pentru Gândul de unde a pornit ideea de a scrie și a regiza un film în care, pentru prima dată, să spună povestea despre creație și iubire a genialului compozitor română, să îi arate – dincolo de opera sa, cunoscută și cântată pe marile scene ale lumii – caracterul extraordinar, bunătatea și generozitatea care l-au caracterizat, cultul pentru prietenie și dragostea nemărginită pentru țara lui.

„Este o mare onoare și o mare bucurie să am șansa să fac primul film artistic despre un compozitor de geniu, despre unul dintre cei mai mari oameni pe care i-a dat România, de talie internațională, de mare noblețe sufletească. Un țăran, cum îi plăcea să spună, născut la Liveni, în Moldova pe care a iubit-o extraordinar de mult și pe care a pomenit-o până în ultimele zile”, spune Toma Enache.

Regizorul povestește cum s-a documentat, timp de doi ani, pentru a scrie scenariul filmului ”Enescu – Geniul și Prințesa”, ce documente, corespondențe și relatări în presa vremii a citit pentru a găsi lucruri mai puțin cunoscute despre legendara poveste de dragoste cu prințesa Maria (Maruca) Cantacuzino și felul în care aceasta i-a inspirat creația.

”O poveste de iubire fabuloasă, o poveste de creație a operei Oedip care s-a întins pe aproape 25 de ani. Sunt două fire care au condus viața lui Enescu și pe care le prezentăm și noi în film: modul în care a creat Oedip și povestea de iubire cu Maruca Cantacuzino. Cele două se suprapun, se întrepătrund, de când s-au cunoscut și până s-au căsătorit. A compus acest Oedip și în același timp a existat această poveste de iubire extraordinară între Maruca Cantacuzino și George Enescu”, spune Toma Enache în primul interviu pe care l-a acordat după ce a încheiat filmările.

Toma Enache a scris scenariul pentru ”Enescu – Geniul şi Prinţesa” având tot timpul în minte să încerce să redea vorbele, trăirile, emoțiile și situațiile așa cum i-ar fi plăcut și genialului compozitor să le povestească și să le vadă despre creația, viața și iubirea lui pentru Maruca Cantacuzino.

„Dacă e ceva la care m-am gândit tot timpul când lucram la scenariu, era: cum să fac… ca să-i placă și lui Enescu? Sau cum să scriu eu și să mă asigur că i-ar plăcea și lui? Am citit toate scrisorelele, telegramele. Avem această șansă să deținem foarte mult material rămas autentic, toate lucrurile reale pe care le-a scris el despre prieteni, corespondența. Pe lângă asta, avem lucrurile apărute în presa vremii. Din toate aceste lucruri reies foarte multe adevăruri pe care îmi doream cumva să le prind în film.

Chiar și așa, un film nu poate epuiza un personaj cum este George Enescu. Sper ca povestea lui Enescu să ajungă spre sufletele oamenilor. Enescu trebuie să fie redescoperit de toți românii și nu doar de toți românii, ci de toți iubitorii de muzică. Este un geniu al secolului 20”, a mai spus Toma Enache.

Fiind un film de epocă, regizorul a fost nevoit să găsească locuri care reproduc atmosfera anilor 1910–1930. Filmările au durat aproape două luni și echipa s-a mutat de la Ploiești la Tecuci, de la Iași la București, dar și de la Paris la Londra. Cele mai multe cadre s-au filmat la Ateneul Național din Iași.

Filmările s-au încheiat în urmă cu câteva zile și regizorul Toma Enache se pregătește de etapa de post-producție, pentru că vrea ca lansarea lungmetrajului să aibă loc în  doua jumătate a anului viitor.

Filmul independent, o  producția La Steaua Film Studios, îi are în rolurile principale pe actorii Mircea Dragoman și Theodora Sandu, pentru prima dată cu roluri în cinematografie, care au fost selectați în urma unui casting la care au participat sute de actori. Din distribuție mai fac parte și remarcabilii actori Constantin Codrescu, Cezara Dafinescu, Manuela Hărăbor, Adrian Titieni, Cristian Sofron și Kira Hagi.

Costumele sunt creația maestrului Stefano Nicolao, în Atelierul Nicolao din Veneția, care a realizat costume pentru numeroase filme, trei dintre acestea primind nominalizări la Oscar.


CITEȘTE ȘI:

INTERVIU EXCLUSIV | Monica Stan, regizoarea filmului „Imaculat”, propus pentru o nominalizare la Oscar: ”Nu mi-am dorit să fac un film despre o clinică de dezintoxicare, ci despre lumea prin care trecem cu toții. Cred că multe fete au empatizat cu inabilitatea Dariei de a spune nu”

EXCLUSIV | Regizoarea Monica Stan, prima declarație după ce filmul ”Imaculat” a intrat în competiția pentru o nominalizare la Premiile Oscar 2023: ”Este o surpriză, sunt extrem de fericită”

INTERVIU | Alina Grigore, regizoarea filmului „Crai Nou”, câștigător al Festivalului de la San Sebastian în 2021: „Este foarte important ca un actor să aibă libertate. Nu aș pune pe nimeni niciodată într-o situație inconfortabilă, de dragul actului creativ”

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase