Fiii unor importanți oameni de afaceri din București s-au măcelărit într-o vilă de lux de la munte | EXCLUSIV

Fiii unor importanți oameni de afaceri din București s-au măcelărit într-o vilă de lux de la munte | EXCLUSIV
Foto - caracter ilustrativ
Publicat: 25/01/2022, 17:02
Actualizat: 25/01/2022, 17:04

Fiul patronului uneia dintre cele mai cunoscute firme de pază din București a fost înjunghiat în cap, sâmbătă, de băiatul unui important dezvoltator imobiliar din sudul Capitalei și județul Ilfov. Victima a fost transportată de urgență la spital, iar agresorul a reușit să fugă  înainte ca zona să fie împânzită de echipaje ale Poliției.

Ambulanța a fost chemată să intervină de urgență, sâmbătă, în jurul orei 14.00, la adresa unei vile de lux din Bușteni, unde un tânăr în vârstă de 21 de ani ar fi suferit răni grave la cap după ce ar fi fost înjunghiat de un prieten. Personalul medical a găsit la fața locului un tânăr care suferise răni la cap și avea o hemoragie puternică.

După ce a primit primul ajutor la fața locului, băiatul rănit a fost transportat cu ambulanța la spital. Potrivit unor surse judiciare, personalul medical l-ar fi întrebat pe tânăr ce a pățit, iar acesta ar fi răspuns că a fost înjunghiat de un cunoscut.

Surse judiciare au declarat, pentru Gândul, că fiul omului de afaceri Bogdan Șovar, care patronează firma de pază Tiger Security, ar fi organizat, în weekend, o petrecere în vila deținută de familia lui în stațiunea Bușteni.

Acolo, băiatul fostului lider al grupării Sportivilor, Robert Nica, devenit în ultimii ani un jucător important pe piața imobiliară din București și Ilfov, ar fi avut un conflict cu fiul unuia dintre asociații tatălui său. Gazda petrecerii, Albeto Șovar, l-a rugat pe Nica junior să se potolească sau, dacă nu, să plece acasă.

Fiul lui Robert Nica a reușit să fugă

Simțindu-se jignit, acesta din urmă s-ar fi dus în camera lui, unde și-ar fi făcut bagajul. Apoi, ar fi coborât în sufragerie înarmat cu un cuțit de mari dimensiuni și l-ar fi lovit în cap, cu sânge rece, pe Alberto Șovar. Ulterior, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, acesta și-ar fi luat rucsacul în spate și ar fi dispărut fără urmă. La fața locului au ajuns mai multe echipaje ale Poliției, însă agresorul nu a fost prins.

La data de 22 ianuarie a.c., în jurul orei 14:00, polițiștii din cadrul Poliției stațiunii Bușteni au fost sesizați de către un bărbat în vârstă de 21 de ani despre faptul că în timp ce se afla într-o locuință din stațiune, ar fi fost lovit cu un obiect tăietor-înțepător în zona capului de către un prieten.

În baza sesizării, s-a format echipă operativă care s-a deplasat la fața locului unde a constatat faptul că între cei doi ar fi izbucnit un conflict spontan, în urma căruia, un tânăr în vârstă de 17 ani l-ar fi lovit pe apelant cu un obiect tăietor-înțepător, în zona capului, ulterior părăsind zona. Persoana vătămată a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate, reieșind faptul că viața nu i-a fost pusă în pericol în urma agresiunii.

Au fost efectuate verificări pe raza întregii stațiuni, fără ca persoana bănuită de comiterea faptei să fie depistată.

La acest moment se fac cercetări în vederea depistării acestuia, clarificării situației de fapt și luării măsurilor legale ce se impun.

În cauză se efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe”, a anunțat IPJ Prahova, la solicitarea Gândul.

Andrei Dumitrescu
Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Doi soți au renunțat la toată averea de 24 de milioane $ ca să se...
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din...
FOTO. Ea e bomba sexy pentru care a divorțat Paszkany! Imagini incendiare cu noua iubită...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
După ce a recrutat pușcăriași să lupte pe front, Rusia se confruntă cu un număr...
Câți bani au primit Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la MasterChef. Suma este...
Mihaela Bilic a deslușit misterul cartofilor congelaţi. De ce îi RECOMANDĂ pentru consum
"Unde mai joc și eu la aparate?!" Vieţile românilor care s-au trezit într-o nouă realitate,...
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Prietena Robertei și a lui Sebi, dezvăluiri tulburătoare la opt luni după accidentul de la...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Poate fi anulat permisul auto dacă nu ai condus mașina mai mult de 2 ani?
CE a propus stabilirea în acest an a datei de eliminare a controalelor la frontierele...
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Lege pentru românii care au casă la curte. Este INTERZIS pentru toți proprietarii
Codul Rutier. Este interzis total. Nu montați așa ceva pe mașină
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de...
Imagini exclusive de la priveghiul lui Costel Corduneanu. Berbecuții se rumenesc la proțap, prietenii din...
Robi și Rebecca, discuție în camera roșie! S-ar vedea sau nu într-un cuplu cu Robi?...
Momentul în care o femeie merge cu unchiul mort la bancă să ia un împrumut:...
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli...
Un traseu popular din Barcelona, șters de pe Google și Apple Maps din cauza turiștilor...