Florin Cîțu, mesaj categoric: „Nu luăm în calcul un lockdown național!” Premierul îi răspunde secretarului de stat Andreea Moldovan (VIDEO)

Redactor:
Mihai Georgescu

Premierul Florin Cîțu a declarat, miercuri, că nu ia în calcul, sub nicio formă, un lockdown național. Clarificările sale vin în contextul în care secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Andreea Moldovan, a spus  că o carantină națională de două săptămâni „ar face minuni” în România. Cîțu a mai precizat că joi se va decide și ce se va întâmpla de Paște, când românii se așteaptă la relaxarea restricțiilor, pentru a putea participa la evenimentele religioase.

„Înainte să vă răspund, aș vrea să fac un apel. Așa cum am făcut un apel la autoritățile locale, aleșii locali, președinții de consiliul județean, chiar și la biserică, aș face apel și la mediul privat, la antreprenori, să susțină campania de vaccinare. În discuția pe care am avut-o cu HoReCa ieri și eram dator cu acest lucru, am spus foarte clar și au fost de acord cei din acest sector să vaccineze toți angajații din sectorul HoReCa.

E nevoie de un efort comun, le cer acest ajutor. E nevoie de implicarea tuturor, avem dozele necesare, vom ajuta și cu centrele de vaccinare. E nevoie acum, pentru a redeschide economia la 1 iunie.

Am avut o discuție cu doamna secretar de stat și vă dădea un exemplu teoretic. Știți foarte bine că anul trecut toate discuțiile despre carantinare se învârteau în jurul a două săptămâni. Era o discuție ipotetică, nu o propunere. NU LUĂM ÎN CALCUL O CARANTINARE, m-am opus din primul moment, nu va exista niciun lockdown generalizat în România, mergem în direcția relaxării economiei, de la 1 iunie, dar cu aceeași condiție: să ne vaccinăm cu toții.”, a declarat Cîțu.

Cîțu, despre relaxarea de Paște: „Era până la ora 02:00 dimineața… Vom vedea dacă se modifică ceva”

Mâine este decizia, hotărârea de guvern pentru prelungirea stării de alertă. În hotărârea anterioară era până la ora o2:00 dimineața. Vom vedea dacă se schimbă ceva. Vom lua decizia mâine”, a declarat premierul României.

Andreea Moldovan: „Două săptămâni de carantină națională ar face minuni”

Premierul Florin Cîțu a fost nevoit să „dezamorseze” o situație tensionată, după ce secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Andreea Moldovan, a spus că o carantină la nivel național, chiar și de două săptămâni, „ar face minuni” pentru România.

„Perioada de incubație a virusului este de două săptămâni, ceea ce înseamnă că dacă timp de maximum două săptămâni nu se transmite virusul el se poate stopa. Două săptămâni de carantină ar face minuni”, a spus Andreea Moldovan la DigiFM.

„Carantina sperie ca termen, însă dacă am fi fiecare dintre noi conștienți să evităm acele aglomerații care ne expun clar la un risc, în primul rând pe noi și în al doilea rând pe cei din jurul nostru, lucrurile ar putea fi mult mai ușor manageriate. Am spus și repet, cred că depinde de fiecare dintre noi ca după un an de pandemie să știm ce este bine de făcut și ce nu”, a mai adăugat secretarul de stat.

ŞOC! 3 fotbalişti au chemat o actriţă XXX şi au pus-o să plătească pizza. Ce...
Andreea Antonescu își acuză colegul de la Survivor de hărțuire sexuală: 'Mi-a cerut să mă...
FOTO. Anamaria Prodan s-a dezbrăcat ca să îl provoace pe Reghe? În pline zvonuri despre...
SOC! Oana Roman a dat cărţile pe faţă! Cine este bărbatul care o face să...
Sorana Cîrstea a întors toate privirile la petrecerea de ziua ei de naștere: `Trăiește-ți viața!`...
Pașaportul de vaccinare a fost folosit și în urmă cu 100 de ani. Țara care...
Coronavirus. Tulpina sud-africană vs. vaccinul Pfizer: un studiu din Israel arată posibile „breşe” în protecţia...
BANCUL ZILEI – Ce au făcut două virgine din București
„The Mask”, episodul 2. Vlad Voiculescu: „Să nu cumva să intre cineva să mă vadă...
Andreea Antonescu își acuză colegul de la Survivor de hărțuire sexuală: 'Mi-a cerut să mă...
O populație MISTERIOASĂ descoperită recent, de care nimeni nu știa, îi ULUIEȘTE pe oamenii de...
Adevărul despre salamul de Sibiu pe care românii nu îl știu. Ce conține, de fapt
Lidl le are în sute de magazine pentru români: produsele la preț mic care nu...
Un fotomodel a mâncat un covrig. Ce a urmat e terifiant, iar medicii au rămas...
ȘOC! Dispare restricția care îi enerva cel mai mult pe români. Se aplică de la...
Virusul care scade inteligența. E prezent la jumătate din cei testați
Concedieri MASIVE. Tarom se pregăteşte să dea afară jumătate dintre angajaţi. 700 de oameni sunt...
Partea întunecată a muncii în vremea COVID. Lucratul de acasă şi izolarea duc la o...
Inchide