FOTO – VIDEO | Accident grav pe Valea Oltului: Un tren a agăţat un stâlp care fusese lovit de un TIR / Șapte persoane sunt rănite / Între victime, un elev al Școlii de poliție

Publicat: 04/07/2022, 10:06
Actualizat: 04/07/2022, 11:03

Accident grav pe Valea Oltului. Șapte persoane au fost rănite, dintre care trei au ajuns în stare gravă la spital, după ce un tir a lovit un stâlp, iar un tren a doborât alți doi peste muncitorii care făceau lucrări de remediere la fața locului.

Accidentul a avut loc în localitatea Călimănești, la ieșirea spre Sibiu din stația CFR Păușa unde un tren de persoane a agățat un stâlp care fusese lovit în prealabil de un TIR.

„În cădere, stâlpul fiind cu fire de electricitate pe el, a angrenat alți doi stâlpi. În momentul trecerii trenului, se efectuau cercetări pentru primul accident, astfel că în zona se aflau mai multe persoane”, conform ISU Vâlcea.

Trenul și-a continuat deplasarea, însă, din căderea stâlpilor au rezultat șapte victime care lucrau la fața locului.

„La fața locului s-au deplasat trei ambulanțe (1 SMURD si 2 SAJ), o autospecială de stingere și încă un echipaj al SVSU Călimănești, pentru a asigura intervenția în cazul producerii unui eventual incendiu. S-a luat măsura restricționării accesului persoanelor neautorizate, în zona producerii accidentului”, conform sursei citate.

Trei persoane au primit îngrijiri medicale la fața locului, trei sunt în stare gravă și au fost duse la spital, iar o a șaptea persoană a refuzat să fie transportată la spital.

Un elev de poliție, victimă în accident

„În dimineața de 4 iulie a.c., polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la faptul că pe DN 7 cc, respectiv centura orașului Călimănești, s-a produs un eveniment rutier soldat cu pagube materiale.

Din primele verificări efectuate, a rezultat faptul că un bărbat, în vârstă de 49 de ani, în timp ce conducea un autovehicul pe DN 7 cc, din motive tehnice, a părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu un stâlp.

În timp ce se efectuau cercetările la fața locului, o garnitură de tren a acroșat o linie electrică și a agățat un cablu care a rănit 7 persoane, dintre care un elev de poliție.

4 persoane rănite grav sunt transportate la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea situației de fapt și luarea măsurilor legale ce se impun”, a transmis, luni, Poliția Vâlcea..

Vă recomandăm să citiți și:

VIDEO. Accident la Campionatul Naţional de Super Rally. Mașina condusă Mihai Leu a scăpat de sub control și a rănit uşor doi copii

Otilia Serescu
Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
FOTO. Face o avere din imaginile cu ea: apariție controversată a jucătoarei de fotbal!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Umilită din cauza listei de cumpărături! Ce a pățit Lili din Iași, după ce a...
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota...
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Doliu la Casa Regală Britanică. Prințesa Beatrice a trecut prin clipe grele după ce primul...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Epidemie de singurătate printre părinți, dezvăluie un studiu din SUA