Prima pagină » Actualitate » Gabi Mureșan, condus pe ultimul drum în satul natal. Imagini impresionante de la înmormântare, unde au venit zeci de persoane

Gabi Mureșan, condus pe ultimul drum în satul natal. Imagini impresionante de la înmormântare, unde au venit zeci de persoane

Fostul fotbalist și edil al comunei Apold, Gabi Mureșan, a fost înmormântat duminică în localitatea natală din județul Mureș, informează romaniatv.net. Înmormântarea a adus la un loc sute de oameni, zeci de primari care au purtat tricolorul în semn de respect și foști colegi din fotbal. Unul dintre cele mai emoționante momente a fost discursul lui Eugen Trică, dar și omagiul special pregătit la locul de veci.

Zeci de primari au venit să-și ia rămas-bun de la Gabi Mureșan

Comuna Apold a fost duminică locul în care familia, prietenii, localnicii și numeroși reprezentanți ai administrației publice s-au adunat pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Gabi Mureșan, fost fotbalist și primar al localității.

Sondaj Gândul


Ar trebui ca partidul AUR să fie cooptat la guvernare sau izolat în continuare?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...

Ceremonia funerară a început în jurul orei 14:00, pe o ploaie torențială, iar cortegiul s-a îndreptat spre cimitirul din localitate.

Un moment care a atras atenția a fost prezența a zeci de primari, veniți să-i aducă un ultim omagiu. Îmbrăcați în costume negre, cămăși albe și purtând eșarfa tricoloră, aceștia au ținut să-și arate respectul față de omul care a condus comuna Apold și care era apreciat de comunitate, fiind deja la al doilea mandat de primar.

Eugen Trică, în lacrimi: „România a pierdut un mare om”

La funeralii au participat și foști colegi din lumea fotbalului, însă cel mai afectat s-a arătat Eugen Trică, fost coechipier al lui Gabi Mureșan la CFR Cluj.

Vizibil emoționat, Trică a transmis un mesaj de rămas-bun și a vorbit despre caracterul fostului mijlocaș.

„România a pierdut un mare om, un mare caracter și un campion. Dumnezeu să-l odihnească. Mă rog la Bunul Dumnezeu să dea putere familiei să treacă peste acest moment dificil”, a declarat Eugen Trică.

Acesta a mărturisit că speră ca unul dintre fiii lui Gabi Mureșan să-i urmeze pașii în fotbal.

„Raul are 17 ani și m-aș bucura dacă i-ar călca pe urme tatălui. M-am întâlnit cu Gabi acum o lună, la Piatra Neamț. Toată lumea vorbește foarte frumos despre el. A făcut mult bine comunității și pe teren s-a dedicat 100%. A avut o mentalitate de campion și de aceea a reușit”, a spus fostul internațional.

Un omagiu simbolic pentru cariera sa de fotbalist

La locul de veci a fost pregătit un omagiu care a impresionat pe cei prezenți. Mormântul a fost împodobit cu numeroase flori, iar în interiorul gropii funerare a fost amenajată o bucată de gazon în forma unui teren de fotbal, un simbol al carierei care l-a consacrat.

Dispariția lui Gabi Mureșan a provocat un val de reacții în lumea sportului. Foști colegi, cluburi și personalități din fotbal, dar și UEFA, au transmis mesaje de condoleanțe după moartea fostului mijlocaș care a evoluat pentru CFR Cluj, Gloria Bistrița și ASA Târgu Mureș.

Cum a murit Gabi Mureșan

Gabi Mureșan a murit în noaptea de miercuri spre joi, la vârsta de 44 de ani, după ce i s-a făcut rău în timp ce înota într-un lac din apropierea comunei Apold.

Se pare că edilul ar fi făcut saună, înainte să intre în apă, iar diferența de temperatură i-ar fi fost fatală.

Fostul fotbalist a fost scos din apă după mai bine de două ore și jumătate de căutări, dar salvatorii nu au mai putut să facă nimic pentru el. Moartea sa a îndoliat atât comunitatea din Apold, cât și întreaga lume a fotbalului românesc.

sursa foto: romaniatv.net

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Se schimbă harta Europei? Țările care bat la ușa UE după 13 ani de pauză
Digi24
EXCLUSIV Gheorghiu, atac dur la Grindeanu: Nu e capabil să fie solidar cu nevoile țării. E nedrept ca PSD să primească guvernarea
Cancan.ro
Anca și-a părăsit soțul după Survivor! Gesturile lui DOC față de colegele din junglă au detonat relația de acasă!
Prosport.ro
FOTO. Irina Deleanu, imagini incendiare: „Îmi place să fiu cât mai naturală”
Adevarul
SURSE Noile condiții puse de Bolojan pentru a vota un guvern
Mediafax
SCANDAL monstru înainte de un zbor Anglia-SUA. Scenele din avion au devenit virale
Click
Fost șef al Investigațiilor Criminale, dispărut de două zile! Poliția îl caută în Deva: „L-ați văzut?”
Digi24
„Dacă Rusia ia țările baltice, vom fi acolo”: Ferma de la capătul lumii unde magnați ai tehnologiei vor să supraviețuiască apocalipsei
Cancan.ro
Marco Verratti, dezbrăcat de o dansatoare într-un club exclusivist din Mykonos. Campionul italian a cedat complet în fața ispitei!
Ce se întâmplă doctore
Alina Pușcău, mărturisire sfâșietoare înainte de operație. A fost diagnosticată cu cancer la sân în metastază: „Este singurul tratament care o să mă ajute să îmi salvez viața”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Funcția Waze și Maps de raportare a radarelor ar putea fi interzisă. Decizia luată de Curtea de Justiție a UE
Descopera.ro
Este adevărat că inteligența oamenilor scade?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Badea Gheorghe: – Nu pot face dragoste!
Descopera.ro
Test de cultură generală. Care este cel mai deștept pește?