Într-un format unic de emisiune, la „CANCAN senzațional!”, Dan Diaconescu este invitatul principal, iar de această dată realizatorul este Generalul Emil Străinu. El analizează controversatele decizii ale lui Donald Trump, în contextul unor acuzații recente legate de imigrație. În cadrul discuției, generalul își exprimă opiniile despre impactul acestor măsuri asupra Statelor Unite și viitorul acestuia. Urmăriți aici integral, emisiunea.
Într-o discuție captivantă, generalul Emil Străinu a analizat criticile și controversele apărute la scurt timp după deciziile radicale ale președintelui american Donald Trump. Conform generalului, Trump pare să fi adoptat măsuri pripite, care ar putea avea consecințe nefavorabile pe termen lung.
Generalul a început prin a explica situația juridică tensionată. Deciziile lui Trump legate de imigrație au atras reacții dure din partea autorităților și a guvernatorilor din mai multe state.
„Problema este în felul următor: sunt cinci zile sau câte sunt de când și-a semnat, a luat în primire, a fost inaugurare. Deja azi, în a cincea zi, procurorul general al Statelor Unite l-a incriminat pe Trump și l-a dat în judecată pentru încălcarea unuia din articolele importante din constituție, respectiv cu imigrația și nu știu ce, fiind însoțit în acest demers de încă 17 guvernatori de stat. Părerea mea e că Trump a luat-o prea repede. Adică repede-repede.”, declară acesta.
Generalul Străinu a continuat să comenteze efectele sociale și economice ale politicilor lui Trump legate de imigrație. Potrivit acestuia, o oprire bruscă a imigrației ar putea afecta negativ economia și infrastructura de bază a țării.
„Stai puțin, deci vorbim de chestia asta. El vrea să oprească imigrația pe care el o vede ca un rău pentru Statele Unite. El va lovi direct în Statele Unite. Pentru că cine îi va mai mătura lui strada? Cine îi mai face lui curat în toaletele de la aeroporturi, cine va mai merge în mine? Că acolo nu merg americani, acolo merg portoricani, mexicani, hondurieni, din Uruguai, din Costa Rica, de nu știu unde.”, spune generalul.
În final, generalul a adus în discuție inconsistențele dintre promisiunile electorale ale lui Trump și acțiunile sale imediate ca președinte. El punctează faptul că Donald Trump ar fi putut începe cu măsuri mai „mici”, precum deschiderea dosarului OZN, promis anterior.
„Și de ce spun că a luat-o prea repede, tată, prea repede. Pentru că mi se pare foarte ciudat că nu a început cu lucruri mai mici sau cu lucruri pe care le-a promis. De exemplu, de ce nu a zis: Uite, de mâine desecretizez dosarul OZN? A zis că-l facem, nu l-a făcut. Sunt curios să văd dacă-l face.”, concluzionează Emil Străinu.
Emisiunea poate fi urmărită integral pe canalul de YouTube CANCAN și pe TikTok.
Citește și: