Georgian s-a internat în Spitalul Parhon din Iași, pentru un TRANSPLANT de rinichi. Ireal ce s-a întâmplat după ce s-a îndrăgostit de o pacientă

Georgian s-a internat în Spitalul Parhon din Iași, pentru un TRANSPLANT de rinichi. Ireal ce s-a întâmplat după ce s-a îndrăgostit de o pacientă
Sursa FOTO: Facebook
Publicat: 31/03/2023, 08:29

Un bărbat de 35 de ani a trăit o experiență uimitoare atunci când făcea regulat vizite la spital  pentru probleme renale grave. După două intervenții chirurgicale, soarta i-a surâs și i-a umplt și inima de fericire după ce și-a întâlnit sufletul pereche în salonul cu pacienți.

Povestea lui Georgian Solomei, un bărbat de 35 de ani din Târgu Frumos, Iași ducea o viață plină de greutăți după încă de la vârsta de 15 ani avea probleme renale, iar din 2006 a fost diagnosticat cu glomerulonefrită, o boală de rinichi pentru care necesita de urgență un transplant.

După lungi investigații, bărbatul a depus primul dosar de transplant, iar abia doi ani mai târziu a efectuat prima operație de transplant de rinichi, donator fiind chiar mama sa. Operația a reușit însă corpul bărbatului nu a acceptat organul „străin” și a fost nevoit să reia procedura de inscriere pe lista de așteptare pentru că deși avea încă trei frați, bărbatul nu a acceptat ideea de a-i ști și pe ei în pericol.

„Am făcut transplantul, funcția renală a fost reluată, creatinina ajunsese undeva la 0.9, era ca la un om normal. Dar în ziua a șasea după transplant au apărut problemele, am simțit o problemă în zona transplantului, iar spre seară am fost băgat din nou în sala de operație

Mi-a fost explicat că rinichiul era umflat și crăpat, ca o fasole care este pusă la umflat, organismul l-a respins. Medicii au vrut să-l coase, să-l recupereze, dar viața mea era pusă în pericol, iar medicii au preferat să-mi salveze viața. A fost o dramă pentru mine, dar mai mult pentru mama mea. Acum are niște probleme de sănătate, cu inima, cu tensiunea, problemele vârstei, dar e ok din punct de vedere renal”, a declarat bărbatul.

Fericirea vine când nu te aștepți

Din fericire pentru el, după șase ani de dializă, în anul 2015, Georgian a primit un rinichi funcțional de la un donator cadaveric, iar corpul său a acceptat transplantul. Cu toate acestea, tânărul trebuie să urmeze, pentru tot restul vieții, un tratament medicamentos, iar o dată la trei luni se prezintă la Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon” Iași, la controale.

Mergând la Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon” Iași pentru dializă, Georgian a reușit să-și facă mai mulți prieteni și așa a cunoscut-o și pe iubita sa, Cătălina, cu care formează un cuplu fericit încă din anul 2009. Cei doi tineri s-au susținut reciproc și au reușit să treacă împreună peste problemele de sănătate.

Sursa Foto: Facebook
Sursa Foto: Facebook

„Nu sunt căsătorit, dar am o prietenă, am întâlnit-o în anul 2009, la dializă. Și ea a făcut dializă de la vârsta de 12 ani. A făcut transplant cu un an înaintea mea, noi acolo ne-am cunoscut. Suntem amândoi transplantați în momentul de față, nu suntem căsătoriți încă, dar trăim fericiți”, a precizat Georgian Solomei, potrivit bzi.ro.

Alexandru Tosa
Student al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, Alexandru Toșa a debutat în presă în 2020. Începând mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Corina Caragea, cu un alt bărbat! În timp ce soţul ei locuieşte în Germania, ea...
FOTO. Imaginile momentului cu Mădălina Ghenea! Ce a făcut în loja iubitului bulgar, alături de...
Crima șocantă din București: Cadavrul din canapea este al unei fetițe de 12 ani. Mama...
Alimentul care face rău ficatului şi pe care îl consumi zi de zi. TOP 20...
Un şofer a încercat să fenteze coloana la graniţa cu Bulgaria. "Ia-o înapoi! Crezi că...
BCR Leasing vinde un Ford Edge. Un SUV ce poate deveni mașina familiei
„Este ca un vierme de care nu scapi niciodată” Boala cu care Adrian Despot se...
BANCUL ZILEI. Vine Bulă acasă, iar Bubulina îl cercetează atent. Culmea, niciun fir de păr...
Baraj imens pe râul Nipro, lângă Herson, aruncat în aer. Rusia şi Ucraina se acuză...
A găsit o cameră ascunsă în casa străbunicii. Ireal ce a descoperit înăuntru
Ce s-a găsit la 4.000 de metri sub apă și NU VOR SĂ ȘTII?
Motivul pentru care băieții răi din filmele de la Hollywood nu folosesc iPhone
MĂRUŢĂ, în stare de şoc! A fost ATACAT în direct la TV: Era violent...
Exclusiv. Crima din sectorul 4. Foto cu posibilii suspecți
Medicii au rămas ȘOCAȚI! Ce au găsit în corpul lui Luis Lazarus, după ce i-au...
Ce se întâmplă cu familia Vulpiței și a lui Viorel Stegaru. Zvonurile care circulă prin...