Iubita lui Vlad Voiculescu, postare „biblică”: Fatidic și-au ales momentul sacrificiului. Cu puțin timp înainte de Paște

Iubita lui Vlad Voiculescu, postare „biblică”: Fatidic și-au ales momentul sacrificiului. Cu puțin timp înainte de Paște
Publicat: 14/04/2021, 13:53

Laura Șefănuț, iubita fostului ministru al Sănătății Vlad Voiculescu, încearcă să facă o paralelă între demiterea acestuia cu sacrificiul biblic pascal.

„Fatidic și-au ales momentul sacrificiului. Într-o zi ploioasă, cu puțin înainte de Paște.

Oamenii pleacă, unii dispar cu totul, dar ideile și valorile rămân”, spune Laura Ștefănuț pe contul personal de Facebook.

„După un timp vor ieși la suprafață multe, sunt sigură”, mai scrie Laura Ștefănuț, într-un comentariu.

„Tot tandemul a devenit o chestie de formă fără fond”

„La Primărie a încercat să facă echipă cu Nicușor Dan și să candideze în tandem, eventual cu alegeri preliminare pentru care să fie vice și care primar. Apoi ND a anunțat din senin acordul lui cu PNL, iar tot tandemul a devenit o chestie de formă fără fond din pct meu de vedere”, a mai scris aceasta într-o altă postare.

Cine este Laura Ștefănuț

Laura Ștefănuț este fostă jurnalistă și a declarat pe o rețea de socializare, în ianuarie 2020, că este într-o relație cu Vlad Voiculescu, pe atunci candidatul PLUS la Primăria Capitalei.

„Acum câteva zile am fost semnată în Libertatea ca “fostă jurnalistă”. Motivele țin de viața personală.

Cred că atunci când îți asumi niște meserii menite să fie în interes public, ca jurnalismul sau politica, oamenii se așteaptă, pe bună dreptate, la mai multă transparență în ceea ce privește viața personală” scria pe Facebook jurnalista.

Ștefănuț spunea, la acea vreme, că a decis să se retragă din investigații jurnalistice și să se dedice doar secțiunii de opinii.

„Momentan, am hotărât să mă retrag din investigații jurnalistice și să scriu pe secțiunea de Opinii. Fiindcă sunt într-o relație cu candidatul la primărie Vlad Voiculescu.

Nu am nicio funcție în campania/partidul lui și nici nu am luat vreun ban de la PLUS, dar am luat parte la discuții privind campania, am recomandat experți cu CV-uri impecabile, de care ar trebui să fim cu toții mândri, am contribuit la câteva subiecte care m-au preocupat de-a lungul carierei, cum ar fi mediul și probleme care privesc femeile”, mai preciza aceasta.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Umilită din cauza listei de cumpărături! Ce a pățit Lili din Iași, după ce a...
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota...
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Doliu la Casa Regală Britanică. Prințesa Beatrice a trecut prin clipe grele după ce primul...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Peste 1,5 miliarde de oameni din întreaga lume trăiesc cu durere cronică