Prima pagină » Actualitate » Larisa din Sibiu a luat BAC-ul la șapte ani de la accidentul care a lăsat-o cu un handicap grav. „Ne făcea litere cu mâna, ne scria. Uitați așa…”

Larisa din Sibiu a luat BAC-ul la șapte ani de la accidentul care a lăsat-o cu un handicap grav. „Ne făcea litere cu mâna, ne scria. Uitați așa…”

Larisa avea doar 13 ani, când se întorcea de la mare cu familia, fericită după o vacanță și o zi petrecută la Cărturești, în Capitală. La câteva ore distanță, un accident pe autostradă avea să-i schimbe complet viața.

Trei luni de comă, un an în cărucior cu rotile, un ochi paralizat și o luptă de șapte ani cu propriul corp. Astăzi, Larisa are 20 de ani, termină Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din Sibiu, promovează examenul de Bacalaureat 2026 și se pregătește pentru viața de student, scrie turnulsfatului.ro.

Sondaj Gândul


Ar trebui ca partidul AUR să fie cooptat la guvernare sau izolat în continuare?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...

Tatăl i-a fost ca un coleg de bancă, în toți acești ani grei.

15 august, ziua de Sf. Maria. Familia se întoarce de la mare, iar pe autostradă mașina în care se află fata și părinții ei este implicată într-un grav accident rutier.

„Starea de comă se măsoară pe scara Glasgow, de la 3 la 15. Cincisprezece înseamnă o persoană complet conștientă, trei înseamnă că viața atârnă de un fir. Când au luat-o cu elicopterul SMURD Larisa era la 3. După cinci săptămâni de intubare, ajunge la 8,5, punctul în care medicii consideră că a scăpat de pericolul de moarte”, povestește tatăl fetei.

Familia a luat totul de la zero

Când Larisa se trezește din comă, familia ei începe totul de la zero. Fata nu poate să stea drept, nu poate să vorbească.

„Am luat-o de la capăt, ca și cu un bebeluș”, povestește tatăl Larisei.

Urmează un an în cărucior cu rotile, cu exerciții fizice pentru recâștigarea celor mai simple mișcări și familia amenajează acasă un salon improvizat de spital, cu saltea antiescare și aparat de oxigen.

La început, comunicarea se face prin semne. „Ne făcea litere cu mâna, ne scria. Uitați așa…”, spune Lucian.

Accidentul îi afectează Larisei și nervul optic al ochiului drept. Pupila rămâne deplasată spre exterior, iar pleoapa nu mai poate fi deschisă voluntar. Fata vede dublu și, ani la rând, îi este aproape imposibil să citească normal.

O doctoriță din București îi repoziționează pupila, apoi reface mecanismul prin care poate deschide ochiul, folosind mușchiul sprâncenei. Azi, Larisa vede cu acel ochi în proporție de aproximativ 50%.

În timpul comei, Larisa spune că l-a văzut pe Dumnezeu, care i-a zis că poate alege dacă rămâne la El sau merge acasă, iar fata a ales să revină la familia ei.

S-a întors la școală

Când a avut loc accidentul, Larisa era în vacanța dintre clasa a șasea și a șaptea. Clasa a șasea o face prin învățământ la domiciliu, doar șase ore pe săptămână pentru toate materiile, insuficiente pentur un elev care oricum are nevoie de mai mult timp ca să aprofundeze.

Nu își mai poate folosi mâna dreaptă și tatăl ei obține acordul școlii să vină în bancă și să scrie în locul ei, unde rămâne până la finalul liceului. „Am rămas eu colegul ei de bancă”, spune Lucian.

„Am văzut-o trecând prin suferințe dincolo de imaginație”

Un stâlp de bunătate este directorul Colegiului Național „Gheorghe Lazăr”, prof. Gabriel Negrea, care a ajutat familia Larisei încă din primele zile de după accident.

„Am fost alături de ea de familia ei de la acel accident cumplit care i-a marcat viața, și am văzut-o trecând prin suferințe dincolo de imaginație”, povestește acesta.

Colegii și profesorii au avut grijă de Larisa, ca și cum ar fi făcut parte din familia lor.

Bacalaureat câștigat după multă muncă

Larisa a încheiat cei patru ani de liceu cu o medie generală de 9,85 și cu premiul al III-lea la absolvire.

La Bacalaureat, Larisa primește timp suplimentar și sprijinul unei profesoare care scrie pentru ea, după ce fata îi dictează răspunsurile. Promovează BAC-ul la finalul unui parcurs demn de un film. „Mama a fost motorul, sprijinul permanent, iar tata mereu lângă mine”, spune Larisa.

Încă de mică Larisei i-a plăcut să citească și a scris chiar și câteva poezii. Pe vremuri, cartea ei preferată era „Harry Potter”, dar acum „e perioada romanelor de dragoste”.

Povestea continuă la asistență socială

Larisa vrea să studieze la Facultatea de Asistență Socială din Sibiu, ca să ajute oamenii aflați în situații grele.

În această vară, Larisa merge din nou la recuperare, la clinica fostului fotbalist Mihai Neșu din Oradea.

Ea mai are doi frați, gemenii Matteo și Patrick, care împlinesc nouă ani chiar în iulie. Pentru ei, Larisa este un exemplu de determinare.

Tatăl Larisei spune că cel mai ușor, în situații foarte grele, ar fi să renunță, să spui că nu mai poți, dar Larisa nu a renunțat niciodată.

Sursa foto: turnulsfatului.ro

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Se schimbă harta Europei? Țările care bat la ușa UE după 13 ani de pauză
Digi24
EXCLUSIV Gheorghiu, atac dur la Grindeanu: Nu e capabil să fie solidar cu nevoile țării. E nedrept ca PSD să primească guvernarea
Cancan.ro
Anca și-a părăsit soțul după Survivor! Gesturile lui DOC față de colegele din junglă au detonat relația de acasă!
Prosport.ro
FOTO. Irina Deleanu, imagini incendiare: „Îmi place să fiu cât mai naturală”
Adevarul
SURSE Noile condiții puse de Bolojan pentru a vota un guvern
Mediafax
SCANDAL monstru înainte de un zbor Anglia-SUA. Scenele din avion au devenit virale
Click
Fost șef al Investigațiilor Criminale, dispărut de două zile! Poliția îl caută în Deva: „L-ați văzut?”
Digi24
„Dacă Rusia ia țările baltice, vom fi acolo”: Ferma de la capătul lumii unde magnați ai tehnologiei vor să supraviețuiască apocalipsei
Cancan.ro
Marco Verratti, dezbrăcat de o dansatoare într-un club exclusivist din Mykonos. Campionul italian a cedat complet în fața ispitei!
Ce se întâmplă doctore
Alina Pușcău, mărturisire sfâșietoare înainte de operație. A fost diagnosticată cu cancer la sân în metastază: „Este singurul tratament care o să mă ajute să îmi salvez viața”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Funcția Waze și Maps de raportare a radarelor ar putea fi interzisă. Decizia luată de Curtea de Justiție a UE
Descopera.ro
Este adevărat că inteligența oamenilor scade?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Badea Gheorghe: – Nu pot face dragoste!
Descopera.ro
Astronomii au dezvăluit cea mai detaliată fotografie cu suprafața Soarelui realizată până acum