Prima pagină » Actualitate » În plin război, Odesa petrece. Șampanii, dansuri și cluburi pline pe litoralul ucrainean

În plin război, Odesa petrece. Șampanii, dansuri și cluburi pline pe litoralul ucrainean

În timp ce războiul continuă pe teritoriul Ucrainei, la Odesa viața de noapte merge mai departe. Weekendul trecut a fost unul intens pentru petrecăreții care au ales Arkadia, faimoasa zonă de agrement a orașului, cunoscută pentru cluburile sale. Imaginile postate de internauți surprind o atmosferă care pare desprinsă dintr-o destinație turistică aflată departe de război: cluburi aglomerate, alcool și petrecere până în zori.

Odesa încercă să păstreze o parte din viața turistică pentru care era cunoscută înainte de invazia rusă, în ciuda amenințărilor de securitate din regiune.

Redeschiderea litoralului a readus și viața cluburilor de noapte. Pe parcursul verii, mai mulți artiști ucraineni au avut spectacole la Odesa, atrăgând turiștii în stațiunile și cluburile din zona Mării Negre.

Din peisaj nu lipsesc nici șampaniile extravagante, servite din belșug în cluburile de pe malul Mării Negre.

Sondaj Gândul


Crezi că Traian Băsescu ar fi cea mai bună propunere de premier acum?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...

Litoralul din Odesa, redeschis pentru turiști

La începutul lunii iunie, autoritățile ucrainene au redeschis 13 zone de plajă din Odesa, după ce acestea au fost verificate și declarate conforme cu cerințele de siguranță impuse în contextul războiului.

Anunțul a fost făcut de guvernatorul regiunii Odesa, Ivan Kiper, care a precizat că decizia a fost luată după mai multe verificări efectuate împreună cu armata ucraineană.

Printre locațiile redeschise se numără Arkadia, cea mai cunoscută plajă din Odesa și unul dintre principalele centre de agrement ale orașului, cu numeroase hoteluri, restaurante și cluburi. Au primit undă verde pentru accesul publicului și Zolotîi Bereh („Plaja de Aur”), situată în sudul orașului, Delfin și Chaika, două dintre cele mai frecventate plaje urbane ale Odesei, dar și Kurortnîi, o zonă de litoral folosită în mod tradițional pentru recreere și tratamente balneare.

De asemenea, pe lista aprobată de autorități figurează plaja municipală destinată persoanelor cu dizabilități și plaja incluzivă „Bez Mezh” („Fără limite”), amenajată pentru a fi accesibilă persoanelor cu nevoi speciale.

Sursa foto: arkadia.od.ua

Cât costă cazarea pe litoralul din Odesa

Turiștii au la dispoziție numeroase variante de cazare în regiunea Odesa.

Prețurile diferă în funcție de proprietate și amplasare, iar ofertele disponibile pe Booking pornesc de la 100 de lei și pot ajunge la 400 de lei pe noapte sau mai mult.

Captură: Booking.com

Captură: Booking.com

Sursa video: TikTok / restorane_fire_odessa, @_yask.ov_, @odessa_info_,  @odessit_on_walk, valzskaya

Instagram / iren_curly

Comentarii 1
  • Constantin Pop

    Aș vrea și eu să trăiesc într-o asemenea zonă de război!
    ” Război” cu șampanie, femei disponibile -doar e război și-și fac datoria față de țară.
    V-ați gândit vreodată câte mii de miliarde de $ și€ se spală în acest război?
    Așa era în ambasada SUA din Bagdad, Iraq. Proștii mureau pe front sau pe străzi iar dăștepții chefuiau și se îmbogățeau.
    Se pare că de fapt în România , date fiind condițiile din ce în ce mai grele de trăit, este război, stare de război pentru noi, ziceți-i cum vreți.
    În mod categoric NU CRED că este bine să ne amestecăm noi între ruși și ucrainieni.
    Ar trebui să ne aducem aminte că sunt același neam și că NICIODATĂ dar NICIODATĂ nu ne-au vrut binele ba, din contră, când au putut să ne facă rău se bucurau să ne facă rău.
    Când vor ajunge la o înțelegere cu rușii, ucrainienii vor șterge buc buretele( de fapt, au făcut deja) tot ajutorul pe care l-il dăm.
    Vă miră că nu au atacat platforma Neptun?
    O să vină vremea( curând!) când ajutați de SUA vor spune că platforma este a lor de la cneazul Vladimir al Kievului ăla de acum 1000 de ani.
    Și atunci o vor avea gata pusă la punct de proștii de români.
    Așa că, în final, ruși+americani+ ucrainieni vor sta la masă mâncând și bând( french champagne of course!) în timp ce coana m-UE le va schimba farfuriile iar noi vom rămâne la fel.
    Ca proștii!
    Constantin Pop
    București-12/08/26

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Primul război al ROBOȚILOR în Marea Neagră! Un robot ucrainean l-a scufundat pe cel rusesc
Digi24
Cum îți dai seama dacă telefonul ar putea fi urmărit. Semnele și setările pe care trebuie să le verifici
Cancan.ro
Boala AUTOIMUNĂ de care suferea Mădălina Apostol. Se temea că va rămâne invalidă!
Prosport.ro
Anamaria Prodan, cadouri de nabab pentru fiul ei: duplex în nordul Bucureştiului, apartament la Dubai şi un SUV de lux!
Adevarul
„Ce făcurăți, bă, nărozilor? Vă rătăcirăți?” Misterul camionului cu numere de Olt ajuns pe drumurile din Afganistan
Mediafax
Călin Georgescu, mesaj SURPRIZĂ de la Oradea: „Nu sunt în campanie electorală. Sunt într-o lucrare”
Click
Valerie Lungu a izbucnit la Asia Express: „Nu vreau să mă simt ultima săracă”
Digi24
Înălțarea Sfintei Cruci 2026: Cum a fost recunoscută Crucea Mântuitorului și de ce se ține post pe 14 septembrie
Cancan.ro
Mădălina Apostol a fost internată la Psihiatrie înainte să moară. Afecțiunea de care suferea iubita lui Nick Rădoi
Ce se întâmplă doctore
Boala periculoasă de care suferea Mădălina Apostol. Problemele medicale care i-au dat mari bătăi de cap, înainte de a muri. Se confrunta cu dureri infernale
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Când amenda vine din cer: Peste 570 de șoferi, prinși cu radarul din elicopter
Descopera.ro
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Descopera.ro
(P) Cum au ajuns mesele de cazino cu dealeri reali direct pe ecranul telefonului
Mediafax Italia
Carnea poate fi cu 50% MAI IEFTINĂ la supermarket. În ce zile apar CELE MAI BUNE OFERTE?!
Mediafax Spania
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!