LIVE VIDEO | Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, decizie după apariția tulpinii sud-africane: Românii care vin din această zonă afectată vor fi carantinați pentru 14 zile

LIVE VIDEO | Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, decizie după apariția tulpinii sud-africane: Românii care vin din această zonă afectată vor fi carantinați pentru 14 zile
Conferință de presă la Palatul Victoria / Sursă: Guvernul României
Publicat: 27/11/2021, 14:49
Actualizat: 27/11/2021, 16:01

Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila şi şeful Departamentului pentru Situații de Urgență, secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne Raed Arafat au susţinut, sâmbătă, declaraţii de presă la Guvern, în contextul apariției noii variante sud-africane a SARS-CoV-2. Cei doi au anunțat adoptarea unei noi hotărâri a CNSU care instituie carantină pentru 14 zile pentru românii care vin din zonele afectate de noua variantă.

Cei doi oficiali au susținul o conferință de presă, după ce Comitetul Național pentru Situații de Urgență s-a întrunit, sâmbătă, și a decis ca persoanele care vin din statele din sudul Africii intră în carantină indiferent dacă sunt sau nu vaccinate.

„Pregătirea pentru următorul val oricum se face, și la nivelul Ministerului Sănătății, și la nivel nostru, pe partea serviciului de urgență. Nu stăm liniștiți, chiar dacă acum suntem în scădere la numărul cazurilor”, a răspuns Raed Arafat la întrebarea privind capacitatea României de a face față apariției cazurilor de infecție cu noua tulpină.

Principalele declarații ale lui Alexandru Rafila:

Atât OMS, cât și ECDC au lansat o alertă în sudul Africii, în șapte țări au fost izolate tulpini de îngrijorare al virusului Corona, care se pare că are mutații majore și, din punctul de vedere al consecințelor, pune probleme, pentru că există o transmisibilitate redusă și urmează să vedem dacă în viitor eficacitatea vaccinării se păstrează față de acest virus și dacă evoluția bolii se păstrează față de varianta standard sau Delta.

Având în vedere aceste alerte de la OMS și ECDC în mod normal și România s-a adaptat măsurilor recomandate și în momentul de față a fost adoptată o hotărâre a CNSU care aliniază România la măsurile care au fost deja luate în mai multe state europene, care limitează sau chiar interzic călătoriile în/dinspre această zonă afectată. Românii care vin din această zonă vor fi carantinați pentru 14 zile, iar în prezența unui test negativ pot ieși din carantină după 10 zile.

Măsurile de vaccinare sunt recomandate cu tărie de toate organismele internaționale și în continuare vaccinarea este soluția care se consideră oportună și populația ar trebui să țină cont de acest lucru pentru că aceată nouă tulpină nu știm încă cum va evolua.

Iar alte măsuri de sănătate publică recomandate, precum utilizarea măștilor și distanțarea rămân în vigoare.

Vom încerca să găsim o soluție legislativă care să stabilească un cadru foarte clar pentru toată lumea iar introducerea acestui certificat verde (COVID) să poată să fie făcută atunci când există o creștere susținută, într-un anumit interval de timp, de exemplu trei săptămâni, iar renunțarea la utilizarea acestui certificat complet să fie făcută atunci când există o scădere mai multe săptămâni consecutiv și se atinge un anumit nivel al incidenței cumulate.

Nu putem exclude în niciun fel și nicio țară nu exclude apariția de cazuri ale tulpinii Omicron.

INSP și laboratoarele au inițiat secvențieri. Cazurile grave care sunt internate vor fi subiectul unor secvențieri, să vedem dacă sunt corelații epidemiologice și dacă sunt prezente și în România.

Avem date că această tulpină se transmite mai ușor.

În trei săptămâni probabil vor apărea primele studii care vorr demonstra dacă vaccinarea sau trecerea prin boală sunt afectate de această nouă variantă.

Principalele declarații ale lui Raed Arafat:

Având în vedere avertizările de la OMS și Comisiei Europene s-a făcut modificarea astăzi în următorul sens: Se modifică clasificarea țărilor în sensul introducerii țărilor Botswana, Eswatini, Lesotho, Mozambic, Namibia, Africa de Sud şi Zimbabwe în zona roșie începând cu data publicării acestei hotărâri, adică astăzi. Se va publica în Monitorul Oficial în această după-amiază.

Se instituie măsura carantinei pentru 14 zile pentru toate persoanele care vin în România din aceste țări.

Pentru toate persoanele care vin din aceste zone se instituite obligativitatea testării RT PCR la sosirea în România precum și în a opta zi de la sosire, iar în cazul unui test negativ, aceștia pot ieși din carantină în ziua a zecea.

Un sfat pe care-l dăm la acest moment, de a limita vizitele în zona respectivă la vizite extrem de esențiale și de a evita deplasările acolo pentru că există riscul, după cum va evolua situația, nimeni nu știe la acest moment, există riscul să apară decizii care să îngreuneze revenirea în țară a persoanelor plecate sau care să creeze anumite probleme pe mecanismul de transport și revenire în țară dacă pleacă cu chartere sau diferite mijloace de transport”.

Directorul Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile, Adriana Pistol, prezentă la Guvern, de asemenea, după întâlnirea cu premierul, a explicat, la întrebarea jurnaliștilor privind rapiditatea cu care se pot depista cazuri de infecție cu această variantă, că în România există șapte laboratoare care efectuează secvențieri. „Sigur, capacitatea acestor laboratoare este difertă. Sunt laboratoare care pot să facă până la 800 – 1.000 de probe pe zi, unele, un număr mai mic de probe, 2-300, important e să avem recolte, probele recoltate, motiv pentru care noi am încercat, prin intermermediul direcțiilor de sănătate publică să alertăm toate spitalele COVID, care au fost foarte clar invitate și cu o recomandare foarte fermă să recolteze pentru PCR de la toate cazurile severe în primul rând, pentru că ne-am dori să vedem dacă această tulpină e mai severă, și, sigur, să se obișnuiască, ca la toate cazurile pe care le internează să întrebe persoana respectivă dacă a avut călătorie undeva într-o țară africană sau dacă a venit în contact cu o persoană care a călătorit de curând în acea zonă, acestea fiind primele indicii epidemiologice de legătură cu zona. Dacă vom avea probe cred că la acest moment capacitatea e suficientă”.

HCNSU nr. 107 din 27.11.2021 by Gandul.info on Scribd

Avertismentele internaționale

Premierul Nicolae-Ionel Ciucă a transmis de vineri seara că Guvernul României este la curent clipă de clipă cu evoluția pandemiei în plan național și internațional. „Am luat notă de recomandările de ultimă oră ale Comisiei Europene și ale Organizației Mondiale a Sănătății. Mă voi consulta cu factorii decizionali din România și vom anunța în cel mai scurt timp posibil măsurile dispuse pentru a împiedica răspândirea variantei sud-africane a SARS-CoV-2”, a fost mesajul publicat pe pagina de Facebook a Guvernului.

Premierul a avut, sâmbătă, o întâlnire de lucru cu ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, și directorul Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile, Adriana Pistol.

Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC) a avertizat vineri seară că riscul ca noua tulpină a coronavirusului, denumită Omicron, să se răspândească în Europa este „de la ridicat la foarte ridicat”.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a explicat, vineri, că sunt informații care indică faptul că tulpina Omicron ar fi de patru ori mai contagioasă decât varianta Delta. „Se pare că sunt 100 de cazuri în regiunea respectivă, dar probabil că sunt speculații foarte multe. Sunt state care au luat măsura să interzică zborurile din Sudul Africii și intrarea în carantină a celor care au familii în această zonă”, a spus Alexandru Rafila, care a recomandat românilor să evite deplasările în Africa de Sud, Botswana.

„Va ajunge și în România, sigur”, a spus Alexandru Rafila.

Și șeful CNCAV, Valeriu Gheorghiță, a afirmat că noua tulpină a virusului SARS-CoV-2 din Africa de Sud are tendința să devină dominantă în Africa de Sud și nu este exclusă să devină predominantă chiar la nivel global. De vineri, presa europeană a început să anunțe apariția tulpinii pe continent, de exemplu în Belgia și Germania.

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Furie și indignare după ce fotografia cu teroriștii Hamas defilând cu trupul gol și mutilat...
Mirel din Timişoara, renegat de familie după crima oribilă! Gestul făcut de fiecare membru în...
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
Avertismentul lui Donald Tusk. „Ştiu că sună devastator, dar a început o nouă eră: era...
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti...
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
15 județe, sub avertizare cod galben de vreme severă până diseară. Meteorologii anunță vânt puternic...
Ies la iveală noi detalii despre Mirel. Tânărul este cunoscut pentru agresivitate: "Era foarte obsesiv,...
Autoritățile au decis. Cine va avea custodia Ritei, fiica regretatei Rona Hartner: ,,Tatăl are rolul...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Metodă „DRONA” folosită pe autostradă. Care sunt șoferi vizați? - VIDEO
Actorul Steven Seagal le-a vizitat pe victimele atacului terorist de la Moscova
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
SCAD PENSIILE. Românii care vor încasa o pensie mai mică: Dau cu minus
Un mare post din România moare. Se închide, sute de angajați rămân pe drumuri
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă....
Primele declarații ale familiei lui Mirel Dragomir, după tragedia de la Timișoara! Tatăl tânărului: "Nu...
Cum a petrecut mama Geta ziua ei de naștere și ce cadouri a primit? „N-am...
"Nu-mi pare rău că sunt la închisoare". Mirel Dragomir nu are remușcări după fapta comisă....
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să...
O navă de război misterioasă care s-a scufundat în 1742 a fost, în sfârșit, identificată