UPDATE – O femeie din Râmnicu Vâlcea, aflată în izolare în urma infectării cu SARS-CoV-2, a fost găsită moartă în casă. Era medic la spitalul Orăşenesc Brezoi și fusese vaccinată anti-Covid

UPDATE - O femeie din Râmnicu Vâlcea, aflată în izolare în urma infectării cu SARS-CoV-2, a fost găsită moartă în casă. Era medic la spitalul Orăşenesc Brezoi și fusese vaccinată anti-Covid
Foto - Arhivă: MEDIAFAX FOTO
Publicat: 16/09/2021, 21:15
Actualizat: 16/09/2021, 21:34

O femeie de 68 de ani, aflată în izolare la domiciliul său din în Râmnicu Vâlcea, după ce a fost testată pozitiv pentru infecţia cu SARS-CoV-2, a fost găsită moartă în casă, miercuri, potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea.

UPDATE – Femeia era cadru medical la spitalul Orăşenesc Brezoi din Vâlcea

Femeia, în vârstă de 66 de ani, cadru medical la spitalul Orăşenesc Brezoi din Vâlcea, era vaccinată cu ambele doze de vaccin de la Pfizer, a intrat în izolare pe data de 31 august.

Potrivit managerului spitalului, în urmă cu trei zile a fost contactată de unitatea medicală la care lucra dacă se poate întoarce la serviciu pentru că era de gardă, moment în care aceasta a spus că va continua să rămână acasă în concediu de odihnă. Alarma a fost dată de fratele femeii care a sunat la spital că sora sa nu mai răspunde la telefon. După ce au insistat şi colegii, unii dintre ei mergând la doctoriță acasă au sunat la 112. Femeia a fost găsită fără suflare în pat.

„A fost o tragedie pentru noi a venit ca un trăsnet. Nu ne așteptam să se întâmple aşa ceva. În 31 august eram la raportul de gardă şi o altă colegă era puţin răcită şi i-am zis să meargă să îşi facă testul. Şi a zis că merge şi ea deşi nu avea niciun simptom. A făcut testul şi m-a anunţat că a ieșit pozitiv. Am rămas surprins. Repetă testul şi a ieșit pozitiv. A făcut o radiografie şi atunci am anunţat Direcția de Sănătate şi a intrat în izolare la domiciliu. Evoluția a fost relativ bună pentru că sâmbătă am sunat-o să vedem în certare se află şi dacă poate să vină pentru că marţi era de gardă, a declarat pentru Antena 3, dr. Vasile Cerbu, manager spital Orășenesc Brezoi, Vâlcea..

Medicul nu a vrut să se interneze, spunând că va suna la spital dacă e cazul

Luni, 20 septembrie, femeia – care nu avea comorbidități – urma să iasă din izolare, potrivit directorului spitalului.

„A spus că se simte mai bine, dar nu are forță ca să vină şi a cerut concediu de odihnă. Ieri seară m-a sunat fratele că nu răspunde la telefon. Am sunat şi eu şi nu a răspuns la telefon şi am trimis o asistentă care locuiește în zonă şi nu a răspuns. Atunci am sunat la 112 şi au intervenit autorităţile şi au găsit-o moartă în pat. Am înțeles că ultima oară a intrat pe WhatsApp duminică după-amiază. Nu avea comorbidități si culmea e că era vaccinată cu ambele doze. Probabil că a intrat în categoria celor 5% care, chiar dacă sunt vaccinați, pot să facă boala. Evoluția a fost rapidă. Probabil că s-a instalat hipoxia cerebrală, nu s-a mai putut mișca, a rămas paralizată şi a decedat”, a mai precizat acesta.

Știrea inițială:

Femeia locuia singură, iar un bărbat a sesizat poliţiştii, la 112, în seara zilei de miercuri, 15 septembrie, la ora 19.30,  despre faptul că aceasta nu a mai răspuns la telefon de trei zile.

„Poliţiştii din Râmnicu Vâlcea s-au deplasat la faţa locului, unde au constatat faptul că femeia era decedată şi nu prezenta urme vizibile de violenţă. De asemenea, persoana în cauză a fost depistată pozitiv cu SARS-CoV 2, în data de 31 august 2021, aceasta fiind în izolare la domiciliu”, au informat reprezentanţii IPJ Vâlcea.

În cauză, poliţiştii, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, efectuează cercetări pentru ucidere din culpă.


CITEȘTE ȘI:


Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Temu şi Shein sunt verificate în România de ANPC. Ce trebuie să facă clienții înainte...
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a...
FOTO. Ioana Țiriac a făcut ravagii într-un costum de baie spectaculos!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Ultimele ore de viață ale Corinnei, femeia găsită moartă în dulapul din dormitor. Poliția l-a...
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine,...
Dieta lui Lili Sandu la 44 de ani | Alimentul la care a renunțat definitiv....
Temu şi Shein, verificate la sânge de ANPC. La ce nereguli sunt atenţi inspectorii
Veste extraordinară despre pensiile românilor! Marcel Ciolacu a făcut anunțul
Meteorologii Accuweather anunță precipitații și temperaturi scăzute: Prognoza meteo pentru ziua de miercuri, 24 aprilie...
Momente de neratat cu divele din România! Au căscat gura maaare, maaaare
La ce viteză sar airbag-urile mașinii în caz de impact?
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul...
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Decizie de ultimă oră pentru cei care au TELEFOANE mobile. Noua regulă va fi OBLIGATORIE
Mare surpriză la Survivor All Stars. A plecat acasă un mare favorit
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Cum era Corneliu Vadim Tudor în rolul de părinte? Cum se impunea fostul politician în...
”Petrecere Hawaii de 38 de ani” Ce surprinză i-a pregătit Dinu Maxer Magdalenei Chihaia de...
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și...
Poluarea cu metan, acum mai ușor de observat ca niciodată din spațiu