O fetiță de 4 luni a fost găsită moartă lângă mamă. Polițiștii au deschis un dosar de moarte suspectă

O fetiță de 4 luni a fost găsită moartă lângă mamă. Polițiștii au deschis un dosar de moarte suspectă
Sursa foto - caracter ilustrativ: Shutterstock
Publicat: 22/09/2021, 18:20
Actualizat: 23/09/2021, 14:45

O fetiţă de 4 luni din comuna ieșeană Șipote a murit, miercuri dimineață, chiar lângă mama ei. Ulterior oamenii legii au deschis un dosar de moarte suspectă și au sesizat reprezentanții DGASPC Iași.

Potrivit unor surse judiciare, mama bebelușului a declarat în fața anchetatorilor că la ora 02:30 s-a trezit pentru a o alăpta pe fetiță. La câteva ore distanță, în jurul ore 06:45, tatăl a sunat la 112 și a anunțat că fiica lui nu mai prezintă semne vitale.

Micuța ar fi fost sufocată

Totodată, surse din anchetă au mai precizat pentru Gândul că a fost luată în calcul ipoteza ca fetița să fi fost sufocată. Ulterior, trupul fetiței a fost transportat la IML, urmând să fie efectuată necropsia pentru a fi stabilită cauza morții cu exacitate.

Teodor Bantaș, purtătorul de cuvânt al DGASPC Iași, a declarat pentru Gândul.ro că familia a fost în atenția instituției în anul 2019, însă ulterior lucrurile s-ar fi remediat.

Am fost sesizați de polițiști cu privire la acest caz, urmând ca mâine să ne deplasăm la fața locului pentru a evalua situația și dacă se impune, copiii vor beneficia de măsuri de protecție speciale. Părinții trăiesc într-o relație de concubinaj și mai au 4 copii: 3 băieți cu vârste cuprinse între 5 și 10 ani și o fetiță de 13 ani”, a declarat Tiberiu Bantaș, purtător de cuvânt DGASPC Iași pentru Gândul.

Oamenii legii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și urmează să stabilească modul în care copila de patru luni a murit.

La data de 22 Septembrie ac, în jurul orei 07.00, polițiștii au fost sesizați prin Apel Unic de Urgență 112, de către un bărbat despre faptul că fiica sa, în vârstă de 4 luni nu mai respiră. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă și s-a dispus efectuarea necropsiei. De asemenea, au fost informați reprezentanții DGASPC Iași cu privire la acest caz, anunță IPJ într-un comunicat.

Citește și Sofia, fetiţa de doi ani care ar fi murit înecată în cadă, a trecut prin chinuri complite. Ce au descoperit anchetatorii în telefonul mamei (SURSE)

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din...
FOTO. Cea mai sexy femeie din lume s-a filmat în timp ce se îmbrăca! Fanii...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Adevărul despre DECESUL lui Naomi. Ce i-a adus sfârșitul. Dezvăluiri de ultimă oră
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Programul marilor Magazine de Paște 2024: Zilele în care supermarketurile din România vor fi închise
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii. Îți poate afecta mașina? ❗
Gruparea Hamas ia în calcul depunerea armelor. Care este condiţia pentru ca acest lucru să...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
S-a dat ORDIN de EVACUARE în România. Raed Arafat a decis chiar acum
Noi scumpiri la pompă. Prețul benzinei a crescut
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
EXCLUSIV! Kamara se lansează în afaceri. Din ce vrea să facă bani artistul: ”Este inspirat...
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Trucul simplu și rapid prin care să-ți schimbi instant viața în bine