O fetiță din Mureș a fost luată de lângă mama grav bolnavă, înainte ca femeia să moară (FOTO)

O fetiță din Mureș a fost luată de lângă mama grav bolnavă, înainte ca femeia să moară (FOTO)
O fetiță din Mureș a fost luată de lângă mama grav bolnavă, înainte ca femeia să moară (FOTO) / Sursă foto: Colaj antena3.ro / Facebook / Viorel Pasca
Publicat: 15/09/2021, 10:57
Actualizat: 16/09/2021, 18:35

O fetiță de doar șapte ani, din Sântana de Mureș, care avea grijă singură de mama ei grav bolnavă, a fost smulsă de lângă ea chiar înainte cu câteva zile ca femeia să se stingă din viață.

Copila a fost dusă la o fundație, iar mama ei, la un cămin din Bihor, unde a strigat-o non-stop, sperând că-i va fi alături în ultimele clipe ale vieții.

Fetița a încercat disperată să-și vadă mama, dar fără rezultat. Și administratorul căminului a depus eforturi pentru a facilita întâlnirea, dar nu s-a rezolvat nimic. Femeia a murit la câteva zile distanță și nici măcar nu a fost înmormântată în satul natal, scrie antena3.ro.

Copilei nu i s-a permis să își vadă pentru ultima oară mama, care anterior fusese internată la Spitalul de Boli Infecțioase din Târgu Mureș, iar medicii nu îi dădeau mari șanse de supraviețuire.

„Striga după fiica ei, Getuța…”

Pacienta a fost mutată cu o ambulanță la un cămin din Bihor, când starea ei s-a agravat.

„Striga încontinuu numele fiicei ei, nu putea vorbi pentru că era bolnavă, dar tot timpul striga dupa fica ei, Getuța. Fetița de 7 ani avea grijă de ea, îi schimba pampersul, spăla, făcea de mâncare”, a declarat Delia Păcală, coordonatoarea căminului.

Cei de la Direcția pentru Protecția Copilului au decis să ia fetița de lângă mama ei și au propria versiune a celor întâmplate: ”La solicitarea primăriei de domiciliu a persoanei decedate, noi am intervenit pentru a extrage minora din mediul familial datorită condițiilor de sărăcie extreme. Am înlocuit măsura plasamentului la un organism privat, acreditat să funcționeze și să ofere servicii de protecție a copilului”, a declarat Doru Constantin, purtătorul de cuvânt al DGASPC Mureș.

„Ne-a impresionat pe toți”

Administratorul centrului unde femeia era internată a încercat să îi convingă pe cei de la Protecția Copilului să le reunească pe cele două.

„Asistenta ne-a povestit drama prin care a trecut și ea, și fetița, pur si simplu ne-a impresionat pe toți și am zis să facem ceva”, a spus Viorel Pașca.

După moartea femeii, administratorul centrului a vrut să-i trimită trupul neînsuflețit în localitatea natală, Sântana de Mureș. Fetița nu a fost lăsată să asiste la înmormântare, iar femeia a fost înmormântată în cimitirul din Dumbrava, județul Bihor. Potrivit sursei citate, nicio rudă a femeii nu a participat la înmormântarea femeii.

Postările integrale ale lui Viorel Pașca:

”Săptămâna trecută vă povesteam despre o femeie din Mureș care la doar 32 de ani a fost trimisă la Dumbrava în stare foarte gravă, pentru că nu era nimeni care să aibă grijă de ea. Fetița de șapte ani care îi era alături si care, din spusele asistentei sociale, o îngrijea și o ajuta după puterile ei, a fost luată de DGASPC Mureș, cu toate că aceasta țipa si plângea, nedorind să fie despărțită de mama ei. Am primit mesaje de la diferite persoane care doreau să îngrijească fetița si noi, de altfel, ne gândeam că ar fi bine să o aducem să fie aproape de mama ei în ultimele zile din viața acesteia, după care să găsim cadrul legal potrivit pentru a o îngriji. A doua zi însă, mama ei a decedat, zădărnicind astfel orice plan de a le mai oferi posibilitatea de a mai fi împreună.

„Nu voiau să audă de așa ceva”

Ne-am gândit apoi dacă ar fi bine să aducem fetița să asiste la înmormântarea mamei ei, știind bine că erau foarte apropiate și în viitor, peste ani, cu siguranță va avea regrete că nu a fost alături măcar la înmormântarea acesteia. În naivitatea mea, chiar credeam că cei de la DGASPC Mures vor face tot posibilul ca acest lucru să se întâmple, dar am realizat cu surprindere că aceștia nici nu voiau sa audă de așa ceva. Am sunat până m-am săturat, m-au trimis de la unul la altul, fiecare spunându-mi că așa ceva nu se poate. Am renunțat în cele din urmă la idee și am zis totuși că, peste ani, fetița ar dori să meargă poate la mormântul mamei ei, cu o floare sau pur și simplu ar dori să știe că este undeva acolo, aproape de locul în care au trăit, și nu la Dumbrava aflată la câteva sute de kilometri distanță.

„Mi-au răspuns în cel mai sec mod posibil”

Așa că am început iar să sun, solicitând să aleagă dacă aduc fetița la înmormântare sau o duc pe mama ei să o înmormânteze acolo, în satul ei. Mi-au răspuns în cel mai sec mod posibil că acest lucru nu intră în atribuțiunile lor. I-am întrebat dacă nu cumva ei sunt cei care trebuie să vegheze și să aibă în vedere interesele minorului, întrebarea fiind, bineînțeles, retorică. Mi-au spus că da, dar că lucrurile acestea nu au legătură cu copilul, ceea ce desigur nu e adevărat. Cred că interesele copilului trebuie să fie pe primul loc, și nu doar cele actuale, ci și cele viitoare. Până la urmă, mi-au spus să formulez o cerere în scris, ceea ce am și făcut imediat, doar că pentru răspuns va trebui să aștept până la … 15 zile. Desigur, nu puteam aștepta atât, așa că având totuși o mică speranță că până la urmă vor da un răspuns favorabil, am așteptat cinci zile, deși se impunea ca înmormântarea să se facă într-un timp mult mai scurt. În cele din urmă, doamna R.A. a fost înmormântată în cimitirul din Dumbrava (foto) fără ca cineva drag sau cunoscut să participe la slujba de înmormântare.

„Dragă Getuța, te rog iartă-ne pe noi, cei mari…”

Dragă Getuța, te rog iartă-ne pentru că noi, cei mari care ar trebui să te protejăm, am permis să fii luată de lângă mama ta, care în zilele cât a fost îngrijită la Dumbrava te-a pomenit mereu și a dorit să te aibă lângă ea. Te rog iartă-ne că nu am fost mai insistenți, mai categorici și mai vehemenți în încercarea de a te aduce aici și am lăsat niște oameni cărora puțin le pasă de tine să decidă în locul tău. Ne pare rău că nu ai fost lângă mama ta în ultimele clipe ale vieții ei, știm că nu tu ești vinovată pentru asta și nu de tine a depins acest lucru, dar poate ar fi trebuit ca noi să luptăm mai mult pentru tine și pentru ceea ce îți doreai tu. Ne-am gândit la tine în ziua înmormântării și am luat o coroană de flori din partea ta (foto) pe care am așezat-o pe mormântul mamei tale, ca un sărut și un te iubesc mult, din partea ta. Probabil nu vei citi niciodată aceste rânduri, dar vrem să știi că ne pasă de tine și dacă vreodată vei avea nevoie de ajutorul nostru, vom face tot ce putem să te ajutăm. Cu deosebită prețuire, echipa de la Dumbrava.

Cu excepția acestor lucruri, săptămâna a decurs liniștită, fără evenimente deosebite. Mulțumim tuturor celor care ne-au fost alături, mulțumim și tinerilor din Cluj și Sălaj care ne-au ajutat la lucru (foto), iar până duminica viitoare, la următoarea noastră întâlnire, fiți binecuvântați și fiți o binecuvântare.

P.S.

Câți ani are fetița din Mureș? Primele trei persoane care vor răspunde corect la această intrebare, vor primi un volum al cărții Dumnezeu poartă de grijă.”

„Ce au în comun acești oameni?”

„Bună seara, dragi prieteni și bine v-am găsit la o nouă retrospectivă a săptămânii. Și în aceste zile au fost trimiși bolnavi la Dumbrava din diferite colțuri ale țării, cu diferite afecțiuni și cu diferite povești de viață, unele mai triste decât altele. Ce au în comun acești oameni e că nu au unde să locuiască și familie care să le poarte de grijă, fie că n-au avut niciodată, fie din diferite motive nu mai păstrează legatura cu acestea.

De obicei bolnavii care ajung la Dumbrava sunt persoane destul de în vârstă, uneori însă vin și tineri, unii imobilizați la pat, cum este cazul celor doi frați din Botoșani, care după ce au fost loviți de o mașină, au ajuns în spital, iar apoi pentru că erau imobilizați la pat și nu avea cine să-i îngrijească, au fost trimiși la Dumbrava.

„Legea e lege, nu are sentimente”

Unul dintre ei e în stare foarte gravă cu răni adânci, escare ”dobândite” pe patul spitalului unde zăcuse ceva timp. În această săptămână a fost trimisă de asemenea o femeie din Mureș (foto), imobilizată la pat, are 32 de ani și suferă de boli crunte care adesea o fac să urle de durere, în ciuda medicației administrate. Drama ei este cu atât mai mare având o fetiță de doar 7 ani. Fetița ce în timpul cât a stat împreună cu ea, făcea curat, o hrănea și îi purta de grijă.

Despărțirea a fost dureroasă, fetița urlând și implorând să nu fie despărțită de mama ei. Legea e lege, nu are sentimente, astfel că se pare că va ajunge curând într-un centru de plasament, fiind sunați în acest sens de instituțiile abilitate. Ne-am gândit și încercăm să găsim soluții pentru a o aduce aici să fie aproape de mama ei pe care s-ar putea să nu o mai vadă niciodată.

„Suferința întâlnită la tot pasul”

Astfel de drame întâlnim adesea la Dumbrava, suferința fiind întâlnită aici la fiecare pas, de parcă aici și-ar fi dat întâlnire toate necazurile și durerile lumii. Ne bucurăm totuși că putem fi de folos într-o mică măsură acestor oameni și pentru acest lucru îi mulțumim întâi lui Dumnezeu care ne poartă de grijă, mulțumim tuturor celor care ne-au fost alături și în această săptămână, precum și grupului de la Reșița (foto) care au petrecut două zile la Dumbrava, ajutând la lucru și stând alături de bolnavii de aici. Azi, ca un mic semn de recunoștință pentru femeile ce lucrează la Dumbrava, am ales să facem o excursie (foto) cu o parte dintre ele, vizitând locuri frumoase în care au putut admira lucruri pe care nu credeau că le vor vedea vreodată.

Vă mulțumesc și vouă celor care ne urmariți activitatea, iar până la următoarea noastră întâlnire, fiți binecuvântați și fiți o binecuvântare .
P.S.

De unde e femeia imobilizată la pat, adusă la Dumbrava în aceste zile ? Primele trei persoane care vor răspunde corect, vor primi un volum al cărții Dumnezeu poartă de grijă.”

Mihai Georgescu
Mihai a urmat cursurile Facultății de Jurnalism din cadrul Universității București între anii 2009-2012, după un an petrecut la SNSPA. A lucrat la numeroase publicații, dar și în agenții de presă românești și din Europa. Scrie la citeste mai mult
Calvar pentru o tânără. Ce a putut să păţească după 10 partide de sex într-un...
Cand se TERMINA pandemia? OMS a facut anuntul
FOTO. Jojo, în costum de baie! Cum arată acum, de fapt, trupul fostei vedete Playboy
Demența la bătrânețe poate fi prevenită, dacă urmezi 5 sfaturi simple
Raed Arafat, anunț cutremurător! Măsura dură care se ia în toate spitalele din România, după...
Celebru milionar, salvat de la moarte, în mod miraculos, de Gigi Becali! `A venit Luțu...
Când se întoarce frigul în România. Trebuie să ne pregătim deja hainele groase
Criza guvernamentală ucide oameni zilnic. Apelul medicilor: Depolitizaţi deciziile medicale şi haideţi să colaborăm
Românii caută cu disperare aceste ANVELOPE DE IARNĂ. Ce au ele mai special?
BANCUL ZILEI – Două blonde fac nudism. La un moment dat apare un taur…
O nuntă din Botoșani a avut loc fără mire, după ce s-a infectat cu COVID
Cand se TERMINA pandemia? OMS a facut anuntul
Chinezii au LANSAT ceva revoluționar care îi ÎNGROZEȘTE pe americani. „Nu avem nici cea mai...
Averea halucinantă a noului premier al României! 40.000 de euro pensie și venituri grotesc de...
Rețete inedite de varză murată. Cum procedează alte țări din Europa: ar trebui să le...
La Constanța este deja Halloween, dar... FĂRĂ petreceri!
Regina Elisabeta a II-a, jignită? Premiul refuzat: „Găsiți un destinatar mai vrednic”
Vestea ȘOC a momentului în România: A murit. Cum a fost găsit...
Profeția teribilă pentru România, chiar de la oficiali. Ce se va întâmpla în curând va...
Iarna 2021-2022 va fi apocaliptică! Meteorologii se uită în arhive, să vadă dacă a mai...
EXCLUSIV. E război total pe piaţa de energie. De ce avem de fapt facturi prea...
Pâinea noastră (scumpă) cea de toate zilele? România, producţie record de grâu în 2021