O tânără în vârstă de 26 de ani, din Buzău, a decedat din cauza Covid-19. Femeia nu era vaccinată

O tânără în vârstă de 26 de ani, din Buzău, a decedat din cauza Covid-19. Femeia nu era vaccinată
Foto: caracter ilustrativ
Publicat: 24/09/2021, 14:02
Actualizat: 06/10/2021, 16:30

O pacientă în vârstă de 26 de ani este una dintre victimele coronavirusului, potrivit bilanțului de vineri, 24 septembrie. Tânăra din Buzău era nevaccinată și suferea de mai multe afecțiuni.

De altfel, joi a fost raportată moartea unui tânăr de 20 de ani tot din cauza coronavirusului.

În intervalul 23.09.2021 (10:00) – 24.09.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 145 de decese (78 bărbați și 67 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui, Vrancea și Municipiul București.

Dintre cele 145 de decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 ani, 8 la categoria de vârstă 40-49 ani, 14 la categoria de vârstă 50-59 ani, 35 la categoria de vârstă 60-69 ani, 41 la categoria de vârstă 70-79 ani și 46 la categoria de vârstă peste 80 ani.

133 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 6 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 6 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Nu au fost raportate decese anterioare intervalului de referință.

Până astăzi, 36.109 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

România se află în plin valul patru al pandemiei de coronavirus

Capitala se apropie de incindenţa 4. DSP Bucureşti a anunţat vineri o incidenţă de 3.77 la nivelul Capitalei, iar CMBSU impune noi restricţii. Cum Bucureștiul este în scenariul roșu, va fi nevoie de certificatul digital pentru a avea acces la evenimente și diferite localuri.

Nou record negativ de noi cazuri Covid-19 în România, 24 septembrie 2021

Un nou record negativ al anului 2021, în ceea ce privește înregistrarea noilor cazuri Covid-19, a fost raportat, vineri, 24 septembrie. Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a anunțat că au fost diagnosticate 7.116  de noi cazuri Covid-19, din 21.211 teste RT-PCR și 35.449 de teste rapide antigenice. 1.116 de persoane sunt internate la ATI. Din totalul pacienților internați, 255 sunt minori, 239 fiind internați în secții și 16 la ATI.

VIDEO | Moment ULUITOR în direct. Vedeta TV n-a realizat că nu poartă lenjerie intimă
Irina Fodor, dată afară de la Asia Express, ca să revină Gina Pistol?
FOTO. Antonia, apariție controversată, într-un costum de baie provocator! `Ești minunată!`
Vaccinul anti-COVID cu cea mai scăzută rată de eficiență împotriva infecției. Sute de mii de...
Anunț cutremurător! Medicul Valeriu Gheorghiță, adevărul despre efectele adverse ale dozei a treia de vaccin:
Anamaria Prodan, victorie uriașă la CNCD după o plângere pe numele lui Gigi Becali: „El...
Când dau elevii TEZELE pentru semestrul I, de fapt?! Anunţul făcut de ministrul Educaţiei
Record la vaccinare: Peste 93.000 de români s-au vaccinat cu prima doză în ultimele 24...
DACIA recheamă în service mii de mașini. Care este motivul incredibil?
BANCUL ZILEI – Două blonde fac nudism. La un moment dat apare un taur…
SONDAJ. Cu cine ar vota românii acum, în cazul unor alegeri. Încrederea românilor în Klaus...
Irina Fodor, dată afară de la Asia Express, ca să revină Gina Pistol?
Legăturile NEȘTIUTE ale Principesei Margareta, moștenitoarea Regelui Mihai
Ce trebuie să faci dacă scapi telefonul în apă. Urmează neapărat acești pași și îl...
BOMBĂ! Legea pensiilor suferă o schimbare majoră. Intră în vigoare din 2023, toți românii se...
Lovitură! SENATUL a RESPINS obligativitatea CERTIFICATULUI VERDE la LOCUL de MUNCĂ
O studentă a sesizat o lumină lângă dormitor. Când s-a apropiat a încremenit!
Veste ȘOC despre mama gemenilor care au murit în urma căderii de la etajul 10....
ȘOCUL ANULUI despre PFIZER: Efectul advers de care se sperie toată lumea
Bomba zilei vine de la Pfizer. Toți românii trebuie să afle adevărul. „Este definitiv”
Ţara din Europa care caută cu disperare angajaţi şi nu găseşte. Salariile sunt uriaşe
Este OFICIAL! O nouă minivacanţă! Urmează o nouă sărbătoare legală şi mai multe zile libere...