Prima pagină » Actualitate » Orașul din România în care ninge începând de mâine, 12 decembrie. Anunțul făcut de meteorologi

Orașul din România în care ninge începând de mâine, 12 decembrie. Anunțul făcut de meteorologi

Orașul din România în care ninge începând de mâine, 12 decembrie. Anunțul făcut de meteorologi
Orașul din România în care ninge începând de mâine, 12 decembrie

Chiar dacă în sudul țării un Soare timid încearcă să-și facă loc pe cer, în alte părți vremea nu este deloc blândă. Putem chiar spune că iarna își intră în drepturi în nordul României.

Potrivit prognozei meteo actualizate, în Baia Mare va începe să ningă de vineri, 12 decembrie 2025.

Cum va fi vremea vineri, 12 noiembrie

Meteorologii anunță că, deși temperaturile rămân ușor pozitive, sunt condiții atmosferice pentru apariția primelor episoade puternice de ninsoare din acest sezon.

Astfel, după cum se vede și din imaginea de pe mai jos, prognoza meteo pentru ziua de vineri indică o maximă de 4 grade Celsius și o minimă de 2 grade, iar precipitațiile vor trece treptat din ploaie în lapoviță, apoi în ninsoare slabă.

Trebuie să spunem, însă, că acesta este un episod local de ninsoare, specific zonelor depresionare din Maramureș. Acolo, temperaturile scad mai rapid și umezeala se acumulează în straturile inferioare ale atmosferei.

În restul săptămânii, vremea rămâne rece, după cum arată prognoza, dar stabilă. Vor fi temperaturi cuprinse între 1 și 4 grade Celsius, iar cerul va fi predominant noros. Abia de marțea viitoare sunt așteptate perioade mai însorite (7 grade(, dar frigul se va menține, mai ales dimineața și seara.

Dat fiind contextul creat, șoferii trebuie să fie mult mai atenți deoarece venirea ninsorilor va genera alunecări pe carosabil în unele zone, mai ales la primele ore ale dimineții. Chiar dacă stratul de zăpadă nu va fi, poate, unul consistent, recomandarea este de prudență maximă. Conducătorii auto trebuie să aibă mașinile echipate cu anvelopele de iarnă.

Baia Mare este primul mare oraș din România în care iarna se instalează, marcând startul unui sezon rece care, potrivit estimărilor, ar putea fi mai aprig decât cel de anul trecut.

Prognoza pentru finalul lui decembrie

Pe de altă parte, meteorologii Accuweather spun că în zilele de 29 și 30 decembrie vor fi temperaturi minime care coboară până la -20 de grade Celsius în Miercurea Ciuc. În acea perioadă sunt așteptate și episoade de ninsoare slabă.

Dacă aceste temperaturi se confirmă, vorbim despre cea mai rece perioadă de iarnă din ultimii ani.

Până atunci, meteorologii europeni că vom avea un Crăciun cu vreme relativ blândă, favorizată de temperaturi apropiate de media perioadei. După sărbători, însă, vortexul polar slăbit ar putea pune în mișcare un val de frig intens, iar treptat acesta va coborî spre centrul și sudul continentului.

Când vine iarna secolului în Europa. Meteorologii avertizează că vor fi perioade de ger provocate de vortexul polar

Cod roșu de știri false despre meteo. Experții anunță că nu vor fi o furtună istorică și cea mai violentă iarnă din ultimii ani

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Papa Leon, speriat de AI! „Ne controlează viitorul...”
Digi24
Oana Gheorghiu: Sunt domenii în care statul nu are ce să caute. Cine spune că pot fi reformate companiile într-un an, minte
Cancan.ro
Imaginile durerii cu tatăl lui Mario Berinde, adus din penitenciar sub escortă la înmormântarea fiului
Prosport.ro
FOTO. Fosta iubită a lui Gabi Torje, devastată de relația cu Alex Pițurcă: „Mi-a făcut rău!”
Adevarul
Cum ajung coafezele și neprofesioniștii să conducă România. Specialist în angajări la stat: „În 99% din cazuri, partidul alege”
Mediafax
Fostul senator a fost hirotonisit preot, la 70 de ani. Cine este Ilie Niță
Click
4 zodii intră într-o nouă eră din 28 ianuarie. Urmează 13 ani de transformări profunde, se schimbă totul din temelii, încep o nouă viață
Digi24
Moda celor două prenume la români. Care sunt cele mai populare sau rare și de ce ar trebui să ținem cont: „Să fie ușor de purtat”
Cancan.ro
Schimbul de mesaje dintre Mario Berinde și călăul său, înainte de crimă. Cum a încercat adolescentul de 13 ani să-și acopere urmele
Ce se întâmplă doctore
Cum a slăbit Mara Bănică 15 kilograme în doar două luni: „Nu există înfometare”! La ce a renunțat complet când a ținut acest regim?
Ciao.ro
Parada posterioarelor! Imagini de neratat cu cei mai mulați colanți ai vedetelor din România
Promotor.ro
De ce hibridele sunt mai fiabile decât mașinile normale? Explicația unui mecanic
Descopera.ro
Un fizician a găsit locul din Univers unde trăiește Dumnezeu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ștrulă: – Nu mai pot! Nevastă-mea vrea să facem dragoste în fiecare zi!
Descopera.ro
Un fenomen mai „periculos” decât vortexul polar urmează în luna februarie