Pacienți transferați de la SJU Ploiești, după ce instalația de climatizare a unității mobile ATI s-a defectat

Pacienți transferați de la SJU Ploiești, după ce instalația de climatizare a unității mobile ATI s-a defectat
Publicat: 24/08/2020, 12:28
Actualizat: 24/08/2020, 13:02

Pacienții aflați în unitatea mobilă de terapie intensivă de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti au fost transferați, după ce aceasta a devenit nefuncţională, luni dimineaţa, din cauza unei probleme tehnice la instalaţia de climatizare.

Defecțiunea la instația de climatizare a unității mobile ATI de la SJU Ploiești a survenit prima dată sâmbătă după amiază, a fost remediată temporar, dar a revevit după 12 ore, a declarat purtătorul de cuvânt al SJU Ploieşti, Violeta Tănase, pentru Agerpres.

Potrivit sursei citate, de la acel moment instalaţia nu a mai putut fi reparată, iar unitatea mobilă de ATI se confrunta cu supraîncălzirea, în interior fiind 36 de grade.

Astfel, conducerea unității a decis mutarea pacienţilor aflaţi în interior. Unul a fost transferat la un spital din Sfântu Gheorghe, iar ceilalţi – la alte secţii din judeţ care tratează pacienţi COVID-19, relatează Agerpres.

Luni dimineața era aşteptată o echipă tehnică pentru a interveni să remedieze defecţiunea.

Spital supraaglomerat, pacienți pe holuri

La Spitalul Județean din Ploiești, care nu este unul COVID, dar care are o zonă tampon pentru pacienții confirmați și cei suspecți, ajung zilnic în Unitatea de Primiri Urgențe peste 200 de pacienți. De ei au grijă două asistente, o infirmieră și un brancardier, care lucrează în ture de 12 ore, câte două săptămâni, și care îi preiau în funcție de gravitate, arata Digi24 într-un reportaj în spital.

Prahova este unui dintre județele unde sunt raportate cele mai multe cazuri de infecție cu COVID-19 din țară și, de când numărul persoanelor infectate a crescut, laboratoarele de testare nu mai fac față, iar rezultatele ajung foarte târziu, iar până primesc confirmarea sau infirmarea bolii, oamenii trebuie să stea în izolatorul spitalului.

Numărul persoanelor cu simptome de COVID-19 care ajung la Spitalul Județean din Ploiești este cu mult mai mare decât cel al paturilor disponible, astfel că pacienții așteaptă pe holuri cu orele, unii chiar două zile, ca să poată să fie tratați.

Conform informării de duminică a Grupului de Comunicare Strategică, de la debutul pandemiei, în Prahova s-au înregistrat 3.718 de cazuri confirmate cu COVID-19, plasându-se pe locul cinci în țară, și 85 de decese.

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Vedeta de filme pentru adulți Jenna Jameson a mai primit o lovitură după ce medicii...
Cât costă sicriul în care a fost depus trupul neînsuflețit al lui Costel Corduneanu. 'Stăpânul...
FOTO. Ea e bomba sexy pentru care a divorțat Paszkany! Imagini incendiare cu noua iubită...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Românca al cărei nume este gravat pe mașinile Tesla se luptă acum cu Elon Musk....
IMAGINILE DURERII 😢 Mama lui Costel Corduneanu s-a prăbușit de durere când a văzut sicriul...
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe...
"Uşa a zburat către mine!" Țipete de groază și oameni sub dărâmături care imploră să...
Ultimul mesaj al Anei, gravida dispărută în drum spre casă: Eu...
De ce boală ar fi suferit, de fapt, Costel Corduneanu. Fostul luptător se afla pe...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Poate fi anulat permisul auto dacă nu ai condus mașina mai mult de 2 ani?
Un inginer Boeing spune că producătorul american de avioane a ignorat îngrijorările legate de siguranţă:...
S-a aflat ADEVĂRUL: de ce NU se vrea UN LEAC pentru cancer?
SIMONA HALEP a aflat informația chiar acum. Anunțul OFICIAL venit de la Federația de Tenis
Asia Express 2024. S-a aflat lista completă a finaliștilor după eliminări
Chefi la cuțite, sezonul 13. Cine sunt concurenții din echipa lui chef Richard Abou Zaki....
Mădălin s-a izbit de un copac când a aflat că iubita îl înșală! Ireal ce...
Tavi Clonda s-a săturat de jignirile din mediul online! Artistul intenționează să îi blocheze pe...
De ce Denisa Tănase nu a devenit mamă până la 37 de ani: " Îmi...
BANCUL ZILEI. La ușa lui Bulă sună un neamț.- Nu vă supărați, mă puteți găzdui...
Companiile de Inteligență Artificială încearcă să-l construiască pe Dumnezeu, spune un director european