Peste 460.000 de pensii vor fi recalculate în luna iunie, iar persoanele vizate vor fi sunate de către reprezentanții Casei de Pensii de care aparțin pentru a completa dosarele.
După Marea Recalculare, care a presupus adaptarea pensiilor după noua lege, Mica Recalculare vine să rezolve inechitățile existente care privesc veniturile permanente.
Astfel, dincolo de toate calculele, vor fi actualizate dosarele pensionarilor cu toate documentele și informațiile pentru ca seniorii să primească drepturile conform legii.
Sunt vizate 463.000 de pensii, iar în momentul de față Casele de Pensii din teritoriu lucrează intens și solicită și din oficiu documentele pensionarilor care au lucrat în anumite condiții sau care au avut o lege diferită.
De exemplu, pensionarii din anumite categorii vor putea valorifica perioade care nu au fost adăugate la punctajele finale.
Vorbim despre despre munca în acord global, o formă de salarizare în care angajatul este plătit în funcție de volumul de muncă realizat efectiv (câte produse finalizează, câte lucrări termină etc.), nu în funcție de timpul lucrat (cum e cazul salariului fix pe lună sau pe oră). Este vorba despre domenii precum construcții sau producție.
„Schimbările aduse de noua lege a pensiilor, respectiv de Legea nr. 360/2023, sunt schimbări majore, cu impact pe toate palierele care conduc la definirea și calculul unei pensii: stagii de cotizare, punctaje, condiții de eligibilitate, calcul cuantum pensie. Referitor la recalcularea pensiilor prin valorificarea veniturilor nepermanente și a acordului global, vă informăm că, pentru aplicarea acestei măsuri, în paralel cu dezvoltarea și testarea aplicației informatice, au fost analizate aproximativ 463.000 de cazuri”, a transmis Casa Națională de Pensii pentru Newsweek România.
Surse din cadrul Casei Naționale de Pensii spun că pensionarii vor fi contactați chiar în luna iunie pentru a aduce dosarele de pensie la un nivel cât mai corect.
„În anumite situații, au fost realizate activități de relaționare cu pensionarii, în vederea refacerii și/sau completării adeverințelor necesare recalculării, în sensul îndeplinirii cerințelor de conținut și formă prevăzute de legislație”, a mai completat CNPP.
Potrivit sursei citate, creșterile de pensie la mica reclaculare sunt între 7 și 10%.
Legea nouă introduce o formulă unificată, bazată pe puncte de pensie. Se va ține cont de:
Formula: Pensie = Număr total de puncte × Valoarea punctului de referință (VPR)
VPR (valoarea punctului de referință) este fixat la 81 lei, dar poate fi actualizat prin lege.
Punctajul se calculează lună de lună, deci în cazul muncii în acord global, dacă venitul brut a fost variabil, și punctajul va fi proporțional.
Dacă ai avut venituri mai mari decât salariul mediu brut, ai acumulat mai multe puncte de pensie.
Dacă ai avut venituri sub salariul minim brut pe economie, acele luni s-ar putea să nu fie luate în calcul integral (sau deloc), decât dacă ai completat contribuțiile.
De exemplu, dacă în luna martie 2023 ai avut venit brut de 2.300 lei, iar salariul mediu brut pe țară era 6.700 lei:
Punctaj = 2.300 / 6.700 ≈ 0.343 puncte pentru acea lună.