Poliția a descins la petrecerea organizată de ziua lui Cătălin Botezatu. S-au dat amenzi de peste 20.000 de lei

Poliția a descins la petrecerea organizată de ziua lui Cătălin Botezatu. S-au dat amenzi de peste 20.000 de lei
Poliția a descins la petrecerea organizată cu ocazia zilei de naștere a designerului Cătălin Botezatu
Publicat: 05/12/2021, 11:38

Polițiștii bucureșteni au descins, sâmbătă seară, în localul în care designerul Cătălin Botezatu aniversa, în compania mai multor vedete, împlinirea vârstei de 55 de ani. Administratorul restaurantului din Herăstrău a fost amendat pentru mai multe încălcări ale legii.

Cătălin Botezatu și-a serbat, sâmbătă, ziua de naștere, la restaurantul Kayo din Herăstrău, în compania mai multor vedete, printre care s-a numărat și Oana Roman.

Potrivit unor surse din Poliție, echipele de control au ajuns la intrarea în local în jurul orei 21.15. Conform surselor citate nu a fost vorba despre o sesizare la numărul de urgență 112, ci despre o verificare de rutină.

Administratorul a primit două amenzi

Polițiștii susțin că, deși muzica a fost oprită la ora 21.00, în local de se mai aflau aprovimativ 15 persoane.

Ca urmare, administratorul societății a fost sancționat cu suma de 10.000 de lei, pentru nerespectarea programului de funcționare și încă 10.000 de lei după ce s-a constatat că funcționase în regim de „club”, cu toate că, în mod oficial, are doar program de restaurant.

În același timp, a fost amendat, pentru tulburarea liniștii publice și un angajat al localului, care a fost sanționat cu 3000 de lei, după un presupus conflict cu polițiștii.

Andrei Dumitrescu
Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O româncă din Spania a crezut că Brad Pitt a văzut-o pe TikTok și s-a...
Cât mai are de trăit Kate Middleton, de fapt, după ce a fost diagnosticată cu...
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
„Riscul terifiant al unui Al Treilea Război Mondial se apropie”. Peter Szijjarto face un apel...
Cum va fi condusă Andreea pe ultimul drum! Decizie emoționantă luată de familia tinerei ucise...
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
EXCLUSIV. Mărturia tinerei rănite în accidentul din Pasajul Unirii. "M-am urcat pasager cu unul pe...
Cursul valutar BNR pentru 28 martie 2024: Cum evoluează dolarul american?
Încă un membru al Familiei Regale a fost diagnosticat cu cancer, după Regele Charles și...
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Care e, de fapt, viteza minimă de deplasare în localitate? Poți lua amendă pentru așa...
UE cere ca Facebook şi TikTok să identifice şi să eticheteze falsurile generate cu AI,...
Ceva CIUDAT se întâmplă cu copacii din toată lumea! Primii care au observat
Ungaria stă pe o COMOARĂ! Ungurii au făcut descoperirea de zeci de miliarde de euro
Chifteluțe mănăstirești. Rețeta măicuțelor de la Schitul Poiana Maicilor
A crezut că salvează un pui de arici, dar mare i-a fost surpriza când a...
Când va fi înmormântată Andreea, victima lui Mirel Dragomir? Familia, colegii și profesorii sunt în...
Cum a petrecut mama Geta ziua ei de naștere și ce cadouri a primit? „N-am...
Imagini sfâșietoare din satul natal al Andreei, studenta ucisă cu sânge rece. Ce se întâmplă...
BANCUL ZILEI. Bulă către profă: Dacă vă aduc un buchet de flori, mă treceți și...
Construcția unui turn olimpic din Tahiti ar putea devasta coralii