Primar din Vaslui, găsit mort în clinica în care încerca să se trateze de depresie

Primar din Vaslui, găsit mort în clinica în care încerca să se trateze de depresie
Sursa foto: Facebook/Cristi Spiridon
Publicat: 18/09/2021, 17:15
Actualizat: 19/09/2021, 09:36

Cristi Spiridon, primarul comunei Pogana din județul Vaslui, a fost găsit mort în clinica privată din județul Alba în care se internase pentru a se vindeca de depresie.

Update: Surse judiciare au declarat pentru Gândul că edilul s-ar fi  spânzurat cu un cablu, vineri, 17 septembrie, undeva în jurul orei 18.00. Acesta ar fi căzut în depresie după ce în urmă cu câteva luni ar fi fost diagnosticat cu o altă boală, mai spun sursele citate.

––

Spiridon, în vârstă de 53 de ani, a fost găsit fără viață, vineri seara, în salonul în care fusese internat într-o clinică privată din Alba Iulia. Edilul avea doi copii, o fată și un băiat.

Cadrele medicale au sunat la 112, iar la clinică a ajuns un echipaj SMURD. Din nefericire, medicii nu au mai putut face nimic pentru bărbat.

Potrivit unor surse, primarul ar fi suferit de o depresie severă, internându-se tocmai din acest motiv în respectiva clinică privată.

Primarul din Vaslui s-ar fi sinucis

Cristi Spiridon a fost ales ca primar, la primul mandat, la alegerile locale din 2020. După numai un an de mandat, acesta a început să sufere de depresie.

Spiridon a absolvit Facultatea de Zootehnie la Iași, după care s-a specializat la Școala Superioară de Agricultură „Marcelline” din Lausanne.

După absolvirea acestei școli, el s-a întors în Vaslui, unde și-a deschis o afacere în acest domeniu. Deși primise recent o ofertă de muncă în Canada, Cristi Spiridon a decis să rămână în țară, pentru a-și urma visul.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie din Peru a stat 43 de zile cu un cui în gât fără...
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
„Riscul terifiant al unui Al Treilea Război Mondial se apropie”. Peter Szijjarto face un apel...
Cât mai are de trăit Kate Middleton, de fapt, după ce a fost diagnosticată cu...
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
Se jucau "urşii şi vânătorii" cu profesorul de geografie. Reacția directorului Liceului Tehnologic dn Bacău, după...
Andreea ar fi presimțit ce urma să i se întâmple la Timișoara?! Incredibil ce a...
Un nou proiect pentru Vero Căliman după ce a părăsit Gașca Zurli: ,,Voi face naveta...
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Cum arată și cine produce cea mai eficientă anvelopă? - VIDEO
UE cere ca Facebook şi TikTok să identifice şi să eticheteze falsurile generate cu AI,...
Ceva CIUDAT se întâmplă cu copacii din toată lumea! Primii care au observat
Magazine ÎNCHISE în weekend. Ciolacu, decizia finală: Vreau să închid...
Harry, gata să se împace cu William. E dispus să facă orice
A crezut că salvează un pui de arici, dar mare i-a fost surpriza când a...
Cum va fi înmormântată Andreea, studenta la Medicină ucisă la Timișoara! Detaliul neașteptat la care...
Cum a petrecut mama Geta ziua ei de naștere și ce cadouri a primit? „N-am...
Mama Andreei, studenta de la Medicină ucisă de Mirel, în stare de șoc după ce...
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Cum să avem grijă de plămânii noștri?