Procesul verbal care demonstrează plata amenzilor nu mai trebuie trimis la Poliție. Legea a fost promulgată de președintele Iohannis

Procesul verbal care demonstrează plata amenzilor nu mai trebuie trimis la Poliție. Legea a fost promulgată de președintele Iohannis
Sursa foto: Shutterstock
Publicat: 02/12/2021, 20:25

Președintele Klaus Iohannis a promulgat joi modificarea și completarea Legii 203/2018, privind unele măsuri de eficientizare a achitării amenzilor contravenționale.

Modificarea prevede, printre altele, că procesul verbal privind plata amenzilor contravenționale nu va mai trebui să fie trimis la Poliție, după cum informează agenția Agerpres.

„Elementele minime obligatorii de structură şi de format ale procesului-verbal de contravenţie prevăzut la alin. (1) se stabilesc prin normele de aplicare ale prezentei legi”, prevede noua lege.

Potrivit legii, „prin derogare de la dispoziţiile art. 20 alin.(1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, pe perioada aplicării sistemului pilot, dacă agentul constatator constată în acelaşi timp mai multe contravenţii săvârşite de aceeaşi persoană, pentru amenzile prevăzute la alin. (1) se încheie un proces-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii distinct de celelalte, având seria de evidenţă unică prevăzută la art. 2 lit. B)”.

Deputat: Primăriile nu vor mai fi grevate de plata amenzilor

Proiectul de lege a fost inițiat de 24 de deputați și senatori și a fost adoptat de Camera Deputaților, în calitate de for decizional.

Deputatul UDMR Benedek Zacharie, unul dintre inițiatorii proiectului de lege, a explicat în cadrul dezbaterilor din Camera Deputaților, că cetățenii nu vor mai fi nevoiți să trimită procesul verbal la Poliție pentru a demonstra că și-au achitat amenda.

„Cetăţeanul nu va mai trebui să trimită procesul-verbal la Poliţie, să demonstreze că şi-a plătit amenda, fiind un cont unic şi primăriile nu o să mai fie grevate de plata amenzilor. Deci am ajutat şi cetăţeanul, şi am ajutat şi primăriile”, spunea deputatul UDMR, pe 3 noiembrie, în plenul Camerei Deputaţilor.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce înseamnă ca Ucraina să piardă războiul cu Rusia. Trei scenarii
Anunțul făcut de Lavinia Pîrva după 7 ani de mariaj cu Ștefan Bănică Jr.: ”Întotdeauna...
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Fermierii aruncă tone de legume în timp ce samsarii din piețe vând marfa cu 200%...
BREAKING NEWS | A murit celebrul transgender Naomi
Cum se menține în formă Romanița Iovan la 59 de ani. SECRETELE ei: ce consumă...
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone...
"Dumnezeu s-o ierte!" De ce a murit, de fapt, Naomi! Acum s-a aflat!
Ce a făcut Mădălin Paul Păduran cu câteva ore înainte de accident! Dezvăluirile făcute de...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
UE are nevoie de gaz natural lichefiat rusesc pentru a evita un şoc energetic -...
Ceva CIUDAT se întâmplă cu SATELIȚII lui ELON MUSK! De ce NU trebuie lăsați să...
Decizie pentru toți cei care au TELEFOANE mobile. Ordinul de la UE a devenit deja...
David Beckam, în război cu un actor cunoscut. Miza este uriașă
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
Adio, doamnă! Vestea morții ei a picat ca un trăsnet
Virginia, dezvăluiri despre o posibilă relație cu Patrick! Se simte Robi deranjat de apropierea dintre...
"A scos o canistră şi a turnat pe el". Cine este bărbatul care și-a dat...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Schimbările climatice ar crește numărul de AVC-uri