„Putin va ajunge într-un sanatoriu și va pierde puterea până în 2023”. Predicțiile unui fost spion al britanicilor

„Putin va ajunge într-un sanatoriu și va pierde puterea până în 2023”. Predicțiile unui fost spion al britanicilor
Vladimir Putin / Sursă Foto: Shutterstock
Publicat: 23/05/2022, 12:16

Sir Richard Dearlove, fost director al MI6, serviciul de informaţii externe al Marii Britanii, este de părere că președintele rus Vladimir Putin va într-un sanatoriu, în contextul în care există zvonuri conform cărora starea de sănătate a celui mai puternic om de la Kremlin se deteriorează.

„Cred că va fi plecat până în 2023. Dar probabil la sanatoriu, din care nu va ieşi ca lider al Rusiei”, a spus Sir Richard Dearlove.

Ducerea lui Putin la unitatea medicală ar fi alternativa „elegantă” la o lovitură de stat, a spus Dearlove, care a fost șeful Serviciului Secret de Informații britanic din 1999 până în 2004.

El a avertizat că Moscova nu are un plan de succesiune dacă Putin pleacă, dar consideră că secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei, Nikolai Patrushev, va prelua controlul, conform New York Post.

Zvonurile legate de starea de sănătate a lui Putin au apărut de când a izbucnit conflictul militar din Ucraina.

Săptămâna trecută, Putin a părut să se agațe de o masă la câteva zile după ce s-a speculat că ar fi suferit o intervenție chirurgicală pentru a-și îndepărta lichidul din abdomen.

Un oligarh apropiat de Kremlin a susținut că Putin este „foarte bolnav de cancer”, potrivit unei înregistrări secrete obținute de revista New Lines.

Afirmațiile despre sănătatea lui Putin nu au fost verificate.

Vladimir Putin / Sursă foto: Shutterstock

Sociologul și filosoful rus Grigori Iudin: „Nu va exista pace în Europa atâta timp cât Putin va fi la putere”

Grigori Iudin, directorul Şcolii de Studii Superioare în Ştiinţe Sociale din Moscova, explică gravitatea ameninţării ruse reprezentată de Vladimir Putin. Într-un interviu acordat pentru „Le Journal du dimanche”, orice voință de a negocia cu Ucraina va fi considerată un semn se slăbiciune de către șeful de la Kremlin.

Cu câteva luni înainte de declanșarea invaziei ruse în Ucraina, Grigori Iudin avertiza opinia publică rusă împotriva războiului. Acrest strălucit sociolog și filosof rus în vârstă de 38 de ani a fost printre primii care au manifestat împotriva agresiunii, scrie „Le Journal du dimanche”. La trei luni distanţă, lansează un nou avertisment: „Nu va exista pace în Europa atâta timp cât Putin va fi la putere”, preluat de Adevărul.

Grigori Iudin lansează mai multe avertismente în privinţa naturii regimului Putin, chiar şi cu riscul de a fi din nou arestat şi bătut de poliţie, aşa cum s-a întâmplat după ce a participat la o manifestaţie anti-război la Moscova.

Sursa foto: Captura Youtube
Sursa foto: Captura Youtube

Urmărește cele mai noi informații din a 89-a zi a războiului din Ucraina pe GÂNDUL.RO

Citește și:

Otilia Serescu
Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
A crezut că a înghițit un os, dar medicii au fost oripilați când au văzut...
Casa Regală a făcut anunțul. În ce stare se află Kate Middleton, de fapt
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
Rusia amenință România și spune că monitorizează Baza Kogălniceanu: Întărirea NATO în Europa de est...
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
Mărturia Alinei, mama fetiţelor de 2 şi 4 ani otrăvite de tată, în Spania. Stă...
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe...
Cursul valutar anunțat de BNR pentru ziua de joi, 28 martie 2024: Care este evoluția...
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Cum merge Duster 2024 în off-road? Test REAL cu noul SUV românesc – VIDEO
Spania: explozia nunţilor în rândul celor de peste 60 de ani
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
A devenit COMPLET INTERZIS în România. Iohannis a semnat. Noua lege se aplică tuturor
Ramona Olaru, fără chiloți în public. Dialog bizar cu Alina Pușcaș
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă....
Cum va fi înmormântată Andreea, studenta la Medicină ucisă la Timișoara! Detaliul neașteptat la care...
Cum a petrecut mama Geta ziua ei de naștere și ce cadouri a primit? „N-am...
Ce se întâmplă în Rusia după masacrul de la sala de concerte din Moscova. Bilanțul...
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
A fost găsită prima așezare Homo sapiens de după părăsirea Africii