Răsturnare de situație în cazul fetiței de doi ani din Iași. Avea urme de violență pe corp, dar cauza morții este alta

Răsturnare de situație în cazul fetiței de doi ani din Iași. Avea urme de violență pe corp, dar cauza morții este alta
Foto: Facebook
Publicat: 16/09/2021, 15:13
Actualizat: 17/09/2021, 08:51

Fetița de doi ani din Iași, care a ajuns în comă la Spitalul de Copii după ce mama ei a pretins că a lăsat-o nesupravegheată în cadă, ar fi murit prin asfixie mecanică cauzată de înecare, spun surse judiciare pentru Gândul.

Astfel, potrivit datelor din raportul preliminar, micuța de doi ani s-ar fi înecat în urma lichidului aspirat în plămâni.

Cu toate acesta, pe trupul copilei specialiștii au descoperit mai multe vânătăi mai vechi „fracturi osoase vechi multiple și politraumatisme prin agresiune”, mai spun sursele judiciare.

În prezent, oamenii legii continuă cercetările în ceea ce privește decesul copilei de doar doi ani.

Cercetările sunt continuate și au fost audiate mai multe persoane. În prezent, certcetările sunt efectuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și rele tratamente aplicate minorului”, a declarat pentru Gândul, purtătorul de cuvânt al IPJ Iași, Anca Vîjiac.

Reprezentanții DGASPC  au declarat pentru Gândul că fetița locuia doar cu mama ei, tatăl fiind plecat în străinătate. Cei doi erau despărți, iar femeia trăia în concubinaj cu un alt bărbat. Alături de aceștia locuiau și cei doi copii ai bărbatului dintr-o altă căsătorie.

Urme de violență și răni la cap

Noi am fost anunțati că fetița este în stare gravă, intubată și că pe corpul acesteia au fost găsite urme de violență. Mai departe pe fir a intrat poliția care face în continuare anchetă și vor decide dacă mama va rămâne sau nu în libertate. Ea locuia cu un alt bărbat care mai are doi copii dintr-o altă căsătătorie. Noi pe partea socială ne-am făcut datoria și am verificat dacă ceilalți copii sunt în siguranță și tatăl este responsabil”, a declarat Tiberiu Bantaș, purtător de cuvânt al DGASP pentru Gândul.

Sofia, fetița de doi ani, a ajuns în comă la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Sfânta Maria din Iași în seara zilei de 7 septembrie. Mama micuței le-ar fi declarat medicilor că a lăsat-o nesupravegheată în cadă câteva secunde, iar copila s-a înecat. Din nefericire, eforturile medicilor au fost în zadar, iar fetița a pierdut lupta cu viața duminică seară.


Citește și Tatăl fetiței de doi ani din Iași, mărturie tulburătoare: „Cred că a fost chinuită”. Bărbatul o bănuieşte pe fosta parteneră că a ucis-o

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
FOTO. Face o avere din imaginile cu ea: apariție controversată a jucătoarei de fotbal!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Umilită din cauza listei de cumpărături! Ce a pățit Lili din Iași, după ce a...
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota...
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Doliu la Casa Regală Britanică. Prințesa Beatrice a trecut prin clipe grele după ce primul...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Epidemie de singurătate printre părinți, dezvăluie un studiu din SUA