Vineri, 20 iunie, vor fi afișate rezultatele la BAC 2025, dar nu sunt cele finalepentru că absolvenții de liceu vor putea să facă contestații. După afișarea rezultatelor inițiale, contestațiile vor putea fi depuse în zilele de luni, 23 iunie, și marți, 24 iunie, în intervalul orar stabilit de fiecare centru de examen, iar rzultatele finale, după soluționarea contestațiilor, vor fi afișate pe 30 iunie 2025.
Anul acesta, însă, vine cu o schimbare majoră, față de anii trecuți, în sensul că acum elevii vor putea să ceară lucrările pentru a vedea clar dacă este sau nu cazul să depună contestații la probele scrise susținute în sesiunea de vară.
Ei își vor putea consulta notele atât în centrele de examen, cât și online, pe platforma dedicată. Așadar, sesiunea de BAC de anul acesta vine cu o schimbare importantă. Pentru prima oară, candidații pot solicita vizualizarea lucrării/ lucrărilor proprii după afișarea rezultatelor inițiale.
La vizualizarea lucrării/ lucrărilor, candidatul minor trebuie să fie însoțit obligatoriu de un părinte / reprezentant legal.
Depunerea contestațiilor nu este condiționată de vizualizarea lucrărilor. În aceeași măsură, vizualizarea lucrărilor nu obligă candidatul la depunerea contestației.
Candidații care contestă rezultatul inițial al evaluării trebuie să completeze, să semneze și să depună/transmită prin mijloace electronice și o declarație-tip în care să menționează că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.
Comunicarea rezultatelor se face anonimizat, utilizându-se codurile individuale care înlocuiesc numele și prenumele candidaților, acestea fiind distribuite candidaților pe bază de semnătură de primire, la prima probă pe care o susțin.
Pentru comunicarea notelor obținute, înainte de etapa de depunere și soluționare a contestațiilor, comisiile din unitățile de învățământ/ centrele de examen tipăresc lista rezultatelor examenului de Bacalaureat.
Aceasta cuprinde: codul candidatului, unitatea de învățământ de proveniență, județul, promoția, forma de învățământ absolvită, specializarea, notele obținute la fiecare probă scrisă, media sau mențiunile „reușit”/ „respins”/ „neprezentat”/ „eliminat din examen”, după caz.
Rezultatele examenului național de Bacalaureat ale candidaților anonimizați sunt afișate atât pe pagina dedicată examenului, cât și pe site-urile inspectoratelor școlare pentru o perioadă de 2 ani.
Pentru a promova examenul, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiții (cumulat):