De ce riscă amenzi dacă nu au RCA proprietarii de mașini vechi, chiar dacă nu le mai folosesc. Explicații de la ASF și asigurători

De ce riscă amenzi dacă nu au RCA proprietarii de mașini vechi, chiar dacă nu le mai folosesc. Explicații de la ASF și asigurători
Proprietarii de mașini, chiar dacă sunt nefolosite, trebuie să le radieze dacă nu vor să mai plătească o poliță RCA / Sursa foto: Shutterstock - caracter ilustrativ
Publicat: 07/05/2021, 16:47
Actualizat: 07/05/2021, 17:46

Toți proprietarii de vehicule înmatriculate în statele Uniunii Europene au obligația să încheie un contract de asigurare, chiar dacă mașinile sunt vechi și nefolosite, a decis, recent, Curtea Europeană de Justiție (CJUE). Este o decizie care vizează aproximativ două milioane de români care au mașini vechi, înmatriculate, dar fără RCA și care sunt pasibili de amenzi. Autoritatea de Supraveghere Financiară și reprezentanții asigurătorilor precizează că decizia CJUE întărește legislația din România, care prevede obligativitatea RCA.

Atât timp cât sunt înmatriculate, toate vehiculele trebuie să fie asigurate, indiferent dacă nu sunt folosite, până în momentul în care sunt radiate, a decis recent Curtea Europeană de Justiție (CJUE). Principalul argument din spatele deciziei este că proprietarii acestor mașini pot oricând să iasă cu ele în trafic și să îi pună în pericol pe ceilalți șoferi sau pot chiar să provoace daune în timp ce sunt staționate în afara drumurilor publice.

Reprezentanții Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare (UNSAR), contactați  de Economica.net, precizează că decizia CJUE vine să întărească prevederi deja existente în legislația europeană și preluate și în legislația românească, prin Legea 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie.

La cât se ridică amenda contravențională

Astfel, conform Legii 132/2017, persoanele fizice sau juridice care au în proprietate vehicule supuse înmatriculării sau înregistrării în România, precum și tramvaie au obligația să se asigure pentru cazurile de răspundere civilă ca urmare a prejudiciilor produse prin accidente.

Încălcarea de către persoanele fizice sau juridice a obligației de asigurare constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1.000 lei la 2.000 lei și cu reținerea certificatului de înmatriculare/înregistrare a vehiculului până la prezentarea documentului privind încheierea asigurării. Constatarea și aplicarea acestora se fac de către polițiști.

Mai mult, potrivit reprezentanților UNSAR, asigurarea RCA acoperă inclusiv prejudiciile produse prin fapta lucrului, indiferent de locul în care s-a produs evenimentul, pe drumuri publice sau nu, indiferent dacă vehiculul era în deplasare sau staționare.

Dacă nu vor să plătească o poliță RCA, proprietarii ar trebui să își radieze mașinile, spun asigurătorii.

„Șoferii trebuie să aibă în vedere că polița RCA acoperă daunele produse terților ca urmare a angajării răspunderii lor civile delictuale. Această răspundere se angajează nu numai pentru fapta proprie a conducătorului auto, dar și pentru fapta lucrului (vehiculului), fiind vorba de o răspundere civilă obiectivă a deținătorului vehiculului, independentă de orice culpă, prin împrejurarea că acel lucru se află în proprietatea acelui deținător”, au explicat reprezentanții asigurătorilor.

Concret, un risc frecvent întâlnit pe perioada staționării este cel de incendiu, dat fiind că vehiculele conțin substanțe inflamabile periculoase.

„Nu puține au fost cazurile în care mașini abandonate sau lăsate pe perioade îndelungate în parcări au cauzat incendii care au afectat și alte vehicule sau chiar locuințe, generând pagube materiale semnificative unor terțe persoane nevinovate. Nu trebuie omis nicio clipă că interesul public major al obligativității de a încheia asigurarea RCA îl reprezintă protecția victimei, astfel încât aceasta să aibă posibilitatea de a fi despăgubită din polița RCA și nu de către persoana vinovată care, în cele mai multe cazuri, nu are resursele financiare necesare pentru acoperirea pagubelor pe care le-a pricinuit”, au explicat reprezentanții UNSAR.

ASF: Toate vehiculele înmatriculate trebuie să fie asigurate RCA

Autoritarea de Supraveghere Financiară salută decizia CJUE, despre care spune că trebuie aplicată, și subliniază că toate vehiculele înmatriculate trebuie să fie asigurate RCA, așa cum stipulează legea, făcând referire la gradul de cuprindere a vehiculelor în asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto RCA.

„Trebuie să recunoaștem că ne confruntăm în România cu o problemă semnificativă în ceea ce privește asigurarea de răspundere civilă obligatorie. Din aproximativ 9,2 milioane de vehicule înmatriculate în România, circa 2 milioane au o vechime de peste 20 de ani, iar proprietarii acestora evită să le mai asigure. Curtea de Justiție a Uniunii Europene consideră că și aceste vehicule prezintă riscuri și este obligatoriu să fie asigurate RCA”, a declarat Daniel Apostol, purtătorul de cuvânt al ASF, citat de Economica.net.

Mai mult, reprezentantul ASF atrage atenția că numărul mașinilor uzate care sunt înmatriculate este în creștere în ultima perioadă.

„Potrivit ultimelor date oficiale, în perioada ianuarie-aprilie 2021 au fost înmatriculate peste 163 de mii de autoturisme, din care peste 83% sunt autoturisme rulate, numărul lor crescând cu 5,6% față de perioada similară din 2020. Se observă așadar o tendință de învechire a flotei de autoturisme înmatriculate la noi în țară și de sporire a riscurilor asociate acestor vehicule”, a conchis Daniel Apostol.

Identificarea vehiculele vechi fără RCA cade în sarcina autorităților, însă, în practică, este dificil de realizat, pentru că presupune integrarea bazei de date a Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) cu baza de date RCA, AIDA – Administrare Istoric Date Asigurați, administrată de Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, însă această integrare nu s-a realizat complet nici în acest moment, potrivit Economica.net.

Legea, în curs de modificare

Un proiect de ordonanță de urgență pentru modificarea și completarea Legii 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie a fost publicat în transparență decizională de Ministerul Finanțelor, în 22 aprilie.

Potrivit notei de fundamentare, asigurarea RCA este o asigurare obligatorie care poate afecta un număr de peste 8 milioane de vehicule, dintre care peste 6 milioane reprezintă persoane care au în vigoare un contract de asigurare. Documentul arată că la momentul aderării la UE, în 2007, România și-a asumat să respecte un grad de cuprindere în asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto RCA un minim de 85% din parcul auto național, iar situarea acestui indicator sub nivelul minim impus poate atrage României sancțiuni din partea UE.

Inițiatorii proiectului de ordonanță de urgență mai scriu, în nota de fundamentare, că modificările propuse au rolul de a îmbunătăți funcționarea pieței RCA, în special în ceea ce privește modul de încheiere a contractelor RCA, criteriile de selectare a asigurătorului de către asigurat, mecanismul de decontare directă, care acum este opțional, dar se propune să devină obligatoriu, și cel de regres între asigurători, mecanismul de decontare directa și reglementarea posibilității BAAR (Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România) de a încheia acorduri de reciprocitate și cu organisme similare din state terțe, astfel încât persoanele fizice și juridice rezidente în state terțe să beneficieze de garanția BAAR.

Reprezentanții Confederației Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR) reclamă că proiectul de ordonanță de urgență pentru modificarea Legii RCA favorizează firmele de asigurări și defavorizează consumatorii și, prin urmare, au anunțat recent că se pregătesc de un miting de protest.

Potrivit raportului anual al Autoritătății de Supraveghere Financiară (ASF) privind evoluția pieței asigurărilor în anului 2020, valoarea totală a primelor de asigurare subscrise pentru asigurările RCA în anul 2020 a atins valoarea de aproximativ 3,97 miliarde lei. Exprimat în unități anuale, pentru a ține seama de durata diferită a polițelor, numărul de contracte RCA încheiate până la 31 decembrie 2020 a fost de 6,32 milioane, în creștere cu 7% față de aceeași perioadă a anului anterior.

Inventatorul vaccinului anti-COVID a murit în condiţii misterioase! Descoperire frapantă despre vaccin
Motivul pentru care Reghe a băgat divorț. Ce i-a făcut Prodanca! Ea și Gigi Becali
FOTO. Anna Lesko, o nouă apariție interzisă! Cum s-a afișat în fața fanilor: i-a căzut...
Serena Williams a fost surprinsă pe plajă, în costum de baie. Câte kilograme are sportiva
Andreea Mantea NU mai tace! Adevărul despre relatia cu Cristi Mitrea: „…câte BĂTĂI am îndurat,...
Ce avere îi lasă Prodanca lui Reghecampf! Ce se va întâmpla la partaj, după divorț
CAZ HALUCINANT în România! Un doctor a anunţat că NU mai consultă pacienţi nevaccinaţi. Poziţia...
Cabluri roase de şoareci în Bucureşti. Rozătoarele au întrerupt funcţionarea unor semafoare
BANCUL ZILEI – Darul iubitei și bikinii buclucași
Viitorul val de cancer din Europa. Avertismentul experților: „Rezultatul este o bombă cu ceas”
Motivul pentru care Reghe a băgat divorț. Ce i-a făcut Prodanca! Ea și Gigi Becali
AVERTISMENT lansat de președintele Micrososft: Există deja sistemul „O persoană, un dosar”
Vine URGIA. Alertă de cod roşu în Ilfov, Prahova şi Dâmboviţa. Capitala, sub cod portocaliu
Ajutoare de 2.000 de EURO pentru această categorie de români. Cum obțin banii, de fapt
Heidi Klum și-a arătat susținerea pentru Germania în „cel mai mic bikini”. Puține femei ar...
Se spală de Moșii de vară 2021? Ce spun, de fapt, tradiția străveche și preoții
COD ROȘU de alertă în România: Raed Arafat, anunț cutremurător: Suntem sub incidența avertizărilor
Știrea zilei. Ce a pregătit Pfizer pentru întreaga omenire
S-a prăbuşit City Insurance, cea mai mare companie de RCA! Tot managementul este suspendat, Fondul...
Povestea tânărului din România care şi-a deschis prima afacere căutând-o pe Google. Acum face milioane...