„România, noua Lombardie!” Octavian Jurma, atac nimicitor la negaționiști

„România, noua Lombardie!” Octavian Jurma, atac nimicitor la negaționiști
Publicat: 27/09/2021, 23:01

Specialistul Octavian Jurma avertizează asupra situației epidemiologice din România, care va deveni tot mai critică. Acesta dă vina pe liderii „negaționiști”, dar și pe majoritatea „intoxicată de propaganda negaționistă”.

Într-o postare pe Facebook, Jurma prezentat un adevărat grafic al groazei, cu evoluția ratei de infectare: în următoarele două săptămâni, va depăși 6 cazuri la mia de locuitori, în cele mai multe județe, iar în scurt timp vom avea 12.000 de cazuri de Covid-19 pe zi, explică specialistul.

România, „noua LOMBARDIE”

Mai rău, românii ar putea repeta tragedia Lombardiei: „Dacă italienii repetă acum siguranța din valul 1 din România, noi urmează să repetăm DEZASTRUL din valul 1 în Italia”, a atenționat Jurma.

„România va demonstra lumii ce înseamnă nu doar să ai lideri negationisti, ci şi o majoritate intoxicată de propagandă negationista
Pentru mine este evident că am devenit o majoritate negationista care se reflecta atât în guvernare, cât şi în Parlament. Seduşi de propagandă negationista şi antivaccinista, romanii au ajuns la un consens: cei vulnerabili vor plăti cu viaţa pentru confortul celor care se cred invulnerabili.

Mesaj acid pentru negaționiști

Pentru negationisti, la fel ca pentru guvernanţi, este imposibil de înţeles că într-o pandemie, la fel ca într-un război, cine nu este parte din soluţie e parte din problema.

Negationistii sunt parte din problema, însă treptat, pe măsură ce îşi impun punctul de vedere în spaţiul public şi politică, agresivitatea lor creşte şi se vor îndrepta împotriva celor care sunt parte din soluţie, a oamenilor responsabili, care vor fi supuşi unor restricţii inutile şi discriminatorii.

Pentru negationisti este discriminare ca cineva care face ceva mai mult decât ei să primească mai mult decât ei. Dacă ei nu pot să circule nimeni nu poate să circule. Este ca şi cum minoritatea orbilor ar decide că nimeni nu mai are voie să conducă pentru că ei nu pot să vadă.

Pentru oamenii responsabili până şi asta ar fi acceptabil. În efortul lor disperat de a salva vieţi, oamenii responsabili ar accepta să fie solidari cu cei care nu vor să se vaccineze şi să accepte măsuri non-farmaceutice dure de restricţie a circulaţiei virusului, aşa cum sunt aplicate în toate ţările care au reuşit să ţină pandemia sub control.

Dar negationistii nici asta nu vor, ei vor să se comporte ca şi cum pandemia nu există pentru că, în logica negationista practicată de la vârful târî până la talpa ţării, dacă negi pandemia, pandemia dispare.

Prin urmare ei vor relaxare indiferent de situaţia din spitale.

Dacă însă întrebi un negationist de unde ştie că bolă nu există sau nu e gravă, va deveni agresiv şi îţi va cere ţie să îi demonstrezi contrariul.

Când îi demonstrezi contrariul va deveni şi mai agresiv pentru că i-ai expus incompetenta.

„Vor să ne scufundăm în abisul COVID”

Negationistii nu vor să mai audă nici de restricţii ca soluţie, dar nici de avantaje pentru cei care sunt parte din soluţie. Ei vor să ne scufundăm solidari în abisul COVID-19. Iar un guvern negationist le da dreptate şi prin urmare ne vom scufunda solidari indiferent dacă ne-am vaccinat sau nu, indiferent dacă ne-am declarat sau nu boală, indiferent dacă ne testăm sau nu.

”România devine încet şi sigur raiul repetenţilor şi incompetenţilor, care trebuie doar să nege valoarea educaţiei, a ştiinţei şi în cele din urmă a raţiunii”, a transmis Jurma.

Silviu Bănilă
Silviu Bănilă este editor la GÂNDUL.RO și are o vastă experiență, cu precădere în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie bolnavă de cancer a decis să se mute împreună cu familia în „zona...
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din...
FOTO. Cea mai sexy femeie din lume s-a filmat în timp ce se îmbrăca! Fanii...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
VIDEO Scene halucinante în Ilfov: Un adolescent a fost sechestrat într-o parcare, apoi a fost...
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Adevărul despre DECESUL lui Naomi. Ce i-a adus sfârșitul. Dezvăluiri de ultimă oră
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Programul marilor Magazine de Paște 2024: Zilele în care supermarketurile din România vor fi închise
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii. Îți poate afecta mașina? ❗
Gruparea Hamas ia în calcul depunerea armelor. Care este condiţia pentru ca acest lucru să...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Vestea cumplită primită de Simona Halep. A venit anunțul privind marele vis din 2024
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Gabriela Cristea, dezamăgită de lipsa de curaj pentru a-i refuza pe alții! Prezentatoarea TV și-a...
Care este, de fapt, relația dintre Mariana Ionescu Căpitănescu și sora sa, Marcela Fota, dincolo...
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
(P) Descoperă care e grosimea ideală a unor geamuri de tip termopan pentru un nivel...