Românii, interesați de proprietăți de vacanță la mare și la munte. Cu cât a fost cumpărat un penthouse la Mamaia

Publicat: 15/01/2022, 10:37
Actualizat: 17/01/2022, 11:12

Românii sunt din ce în ce mai interesați de achiziționarea unor proprietăți de vacanță, atât la mare, cât și la munte, o astfel de investiție pe termen lung dovedindu-se a fi profitabilă pe termen lung.

Anul 2021 s-a dovedit a fi un adevărat punct de reper, din acest punct de vedere, în pofida pandemiei de coronavirus, cifrele arătând că au fost vândute peste 700 astfel de proprietăți la mare, la munte și în București. Dintre acestea, 571 de proprietăți se află pe litoralul românesc.

Spre exemplu, în etapa a doua a ansamblului Nordis Mamaia au fost deja vândute 258 de unități din luna august până în decembrie, iar dezvoltatorul imobiliar Nordis Group are patru șantiere în lucru.

În preferințele românilor, ca modalitate de investiție, proprietățile premium ocupă un loc aparte, mulți dintre ei (86%) având și alte investiții imobiliare sau deținând (53%) și o altă locuință de vacanță.

Un penthouse din Mamaia – în ansamblul hotelier și rezidențial Nordis Mamaia 5 stele – a fost achiziționat de un client, în 2021, pentru suma de peste 6 milioane de lei.

În preferințele românilor, ca modalitate de investiție, proprietățile premium ocupă un loc aparte

”Interesul tot mai crescut al românilor pentru investiții pe termen lung”

Domeniul imobiliar poate propune un model de business inovator, spune Florin Poștoacă, Sales Manager Nordis Group, două aspecte fiind foarte importante din acest punct de vedere.

Primul îl constituie posibilitatea de a cumpăra un apartament de vacanță cu facilități de 5 stele, în zone turistice foarte ofertante din România – atât la mare, cât și la munte – proprietățile oferind avantaje incontestabile. Totodată, un alt beneficiu îl reprezintă investiția într-o cameră de hotel care aduce proprietarului randament garantat pe o perioadă de 30 ani. Ce înseamnă asta? Un venit pasiv asigurat și o proprietate care se apreciază, practic, cu minim 40% după lansare.

Pe de altă parte, stațiunile turistice sunt cele mai căutate de românii care doresc să investească într-o proprietate, ajutați fiind de noua lege privind aplicarea unei cote reduse de TVA de 5% pentru locuințe.

”Privind cifrele de anul trecut, constat că ne aflăm într-unul dintre cele mai bune momente al pieței imobiliare premium din România, iar trendul este ascendent. Ne bucură interesul tot mai crescut al românilor pentru investiții pe termen lung alături de Nordis. Stațiunile turistice din țară sunt în continuare cele mai căutate, iar noua lege privind aplicarea cotei reduse de TVA de 5% pentru locuințe este o oportunitate pe care mulți români o așteptau pentru a cumpăra un apartament. Încă din primele zile ale anului am fost asaltați de cereri pentru o proprietate la mare sau la munte, ce se încadrează în noul plafon”, explică Florin Poștoacă, sales manager Nordis Group.

Cristian Lisandru
S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Niște români s-au instalat confortabil în casa unei spaniole plecate la copii, în Canada, și...
Împăcarea anului la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce jurământ i-au făcut Adrian și Petronel Corduneanu...
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut:...
A văzut că ia brusc în greutate și a mers la medic. Ce avea femeia...
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone...
"Mă simt ciudat să spun cu voce tare: Am cancer la creier". Reacția tulburătoare a...
Au apărut primele imagini cu fiica lui Paris Hilton! „Nu m-am putut abține”. Ce anunț...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post...
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
UE are nevoie de gaz natural lichefiat rusesc pentru a evita un şoc energetic -...
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Interdicție completă în România din 9 aprilie. Legea n-are excepţii. Amendă 1000 lei
Un milionar român, ajutat de un mic obiect. I-a purtat noroc la făcut mulți bani
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
Vreme ANORMALĂ în weekend! Ce se întâmplă în TOATĂ România!
Virginia, dezvăluiri despre o posibilă relație cu Patrick! Se simte Robi deranjat de apropierea dintre...
Reacția furibundă a lui Alexandru Ciucu după ce s-a scris ca ar avea o amantă...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Fără el, lumea ar fi arătat cu totul altfel. Ziua în care s-a născut un...