Sorin Chiriță, fost city manager al Capitalei: „În București și Ilfov sunt în prezent 4,5 milioane de locuitori” | VIDEO EXCLUSIV, „Cu Gândul la București”

Publicat: 05/12/2022, 20:00

Sorin Chiriță, fost city manager al Capitalei, a declarat, luni seară, în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București”, că în Capitală sunt patru milioane de oameni care „pun presiune” pe serviciile publice. Fostul administrator public a precizat faptul că numărul locuitorilor din București împreună cu zona metropolitană a orașului este de 4,5 milioane de locuitori. 

Sorin Chiriță, fost city manager al Capitalei, a vorbit, luni seară, în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București”, despre numărul de locuitori din Capitală, dar și din zona metropolitană a orașului.

„Din datele măsurate de specialiști, am făcut și eu parte, am făcut studiile cu privire la intrările și ieșirile din București și presiunea pe serviciile de utilitate publică, a reieșit că sunt patru milioane de oameni care se deservesc de serviciile publice din Municipiul București, el fiind proiectat pentru un milion de locuitori. Bucureștiul, fără zona Metropolitană”, a declarat Sorin Chiriță.

Întreaga emisiune poate fi vizionată AICI:

Sorin Chiriță a explicat apoi care este numărul locuitorilor din București și zona metropolitană a orașului.

Ce înseamnă zona metropolitană

„Zona metropolitană ce înseamnă?! S-au preluat funcții într-o zonă urbană funcțională, cum este zona metropolitană (…) funcții precum cea de cartier-dormitor, sau de localitate industrială, și ele sunt abordate intergrat (…)

Deci patru milioane de oameni se deservesc de serviciile publice ale Municipiului București. Dacă abordăm și județul Ilfov, tot așa, la nivel informal, sunt undeva la 4,5 milioane de oameni, și mă refer la zona urbană funcțională”, a mai declarat Sorin Chiriță.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Vedeta de filme pentru adulți Jenna Jameson a mai primit o lovitură după ce medicii...
IMAGINILE DURERII 😢 Mama lui Costel Corduneanu s-a prăbușit de durere când a văzut sicriul...
FOTO. Ea e bomba sexy pentru care a divorțat Paszkany! Imagini incendiare cu noua iubită...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Românca al cărei nume este gravat pe mașinile Tesla se luptă acum cu Elon Musk....
Locul de poveste unde se va muta Kate Middleton, după diagnosticul de cancer. Prințesa de...
Alimentul-minune pe care japonezii îl mănâncă înainte de a merge la somn. Se trezesc fericiți...
Cum s-a schimbat viața "europenilor" din Siliștea Gumești, după aderarea la UE: "Noi avem nici...
Ultimul mesaj al Anei, gravida dispărută în drum spre casă: Eu...
Costel Corduneanu va fi înmormântat într-un sicriu de lux! Prețul lui atinge sume de ordinul...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Poate fi anulat permisul auto dacă nu ai condus mașina mai mult de 2 ani?
Un inginer Boeing spune că producătorul american de avioane a ignorat îngrijorările legate de siguranţă:...
S-a aflat ADEVĂRUL: de ce NU se vrea UN LEAC pentru cancer?
Devine strict INTERZIS în România. Toți românii au nevoie de acord. Interdicția e clară
Se schimbă Revolut pentru România. Ce vor putea să facă acum clienții
A nins în România! Imagini cu florile de aprilie acoperite de stratul de omăt: „Iarna...
Mădălin s-a izbit de un copac când a aflat că iubita îl înșală! Ireal ce...
Tavi Clonda s-a săturat de jignirile din mediul online! Artistul intenționează să îi blocheze pe...
De ce Denisa Tănase nu a devenit mamă până la 37 de ani: " Îmi...
BANCUL ZILEI. La ușa lui Bulă sună un neamț.- Nu vă supărați, mă puteți găzdui...
Corpurile femeilor au devenit „câmpuri de luptă”, avertizează ONU