Ți se rupe sufletul. Ce au ajuns să facă pentru bani aceste două bătrâne, refugiate din Ucraina în Constanța

Ți se rupe sufletul. Ce au ajuns să facă pentru bani aceste două bătrâne, refugiate din Ucraina în Constanța
Ce au ajuns să facă pentru bani aceste două bătrâne, refugiate din Ucraina în Constanța / Sursa FOTO: youtube Replica
Publicat: 22/09/2022, 10:10
Actualizat: 22/09/2022, 10:11

Soarta refugiaților ucraineni în România nu trebuie tratată superficial și cu atât mai puțin ignorată de noi ceilalți. O dovedește situația a două bătrâne care au plecat din calea războiului imediat ce Federația Rusă a atacat țara vecină.

Cele două femei au reușit, cumva, să ajungă în România, iar acum sunt în Constanța.

Cântece pentru Ucraina, în Constanța

Spre deosebire de alți conaționali care au umplut hotelurile de lux din România, cele două bătrâne supraviețuiesc cu greu de pe o zi pe alta și de cele mai multe ori fac asta doar cu ajutorul cetățenilor simpli. Românii sunt o nație plină de empatie, au sentimentul milei în ADN-ul lor și o demonstrează ori de câte ori este nevoie.

În Constanța au ajuns mulți ucraineni, unii alegând chiar să se stabilească aici, clădindu-și propria viață. Și-au deschis afaceri ori s-au angajat în diferite domenii, cert e că că acum duc un trai departe de casă, adaptându-se cum pot mai bine situației din prezent.

Și asta încearcă să facă și două bătrâne, care se chinuie din greu să-și câștige pâinea zilnică.

Duminică, 18 septembrie, pe una dintre cele mai populare artere ale orașului, Bulevardul Alexandru Lăpușneanu, răsunau cântece patriotice. Dar nu erau acorduri românești, ci din cele ucrainene. Iar soliste, două bătrâne extrem de simplu îmbrăcate, dar curate, plin de dor pentru țara lor. Sprijinită într-un baston, o bătrână ținea într-o mână drapelul Ucrainei, dar și o pungă în care aduna câțiva bănuți de la trecători.

Imagini sfâșietoare, care îți rup sufletul! Cântecele patriotice fredonate de cele două bătrâne aveau încărcătură emoțională și nu puțini au fost trecătorii care s-au oprit să le ajute.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Niște români s-au instalat confortabil în casa unei spaniole plecate la copii, în Canada, și...
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut:...
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
A văzut că ia brusc în greutate și a mers la medic. Ce avea femeia...
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma...
"Mă simt ciudat să spun cu voce tare: Am cancer la creier". Reacția tulburătoare a...
Marilu Dobrescu și Iustin s-au despărțit! Motivul terifiant din spatele separării: „Am început să am...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post...
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
UE are nevoie de gaz natural lichefiat rusesc pentru a evita un şoc energetic -...
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Halep, lovitură ISTORICĂ! A semnat. Anunțul venit chiar vineri, 19 aprilie
Serviciul militar obligatoriu în România. Ce tactică adoptă țara noastră
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
Vreme ANORMALĂ în weekend! Ce se întâmplă în TOATĂ România!
Virginia, dezvăluiri despre o posibilă relație cu Patrick! Se simte Robi deranjat de apropierea dintre...
Reacția furibundă a lui Alexandru Ciucu după ce s-a scris ca ar avea o amantă...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Sateliții lui Elon Musk ar putea distruge câmpul magnetic al Pământului