Trebuie să fie obligatorie vaccinarea anti-COVID în UE? Răspunsul președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen

Publicat: 01/12/2021, 17:28

Ursula von der Leyen consideră că este nevoie de o discuție la nivelul tuturor statelor membre pentru a stabili cum se poate încuraja și eventual impune obligativitatea vaccinării în interiorul UE, în contextul în care aproximativ o treime dintre europeni nu au nici măcar o doză anti-COVID administrată.

Președinta Comisiei Europene a fost întrebată, miercuri, la conferința de presă privind provocările pandemiei de COVID-19, ce părere are despre impunerea obligativității vaccinării. Întrebarea a fost adresată de jurnalista agenției de presă elene, după ce oficialii greci au anunțat, marți, că toate persoanele în vârstă de 60 de ani și peste trebuie să își administreze serul împotriva SARS-CoV-2, altfel riscă, lunar, o amendă de 100 de euro (pensia medie fiind de 730 de euro).

„Avem vaccinuri care salvează vieți, dar aceastea nu sunt folosite în mod adecvat peste tot”

„(O decizie privid obligativitatea vaccinării ) este strict de competența statelor membre, prin urmare, ținând cont de acest lucru, nu este locul meu să fac orice fel de recomandare. Dacă mă întrebați care este poziția mea personală, în urmă cu doi sau trei ani nu aș fi crezut că voi fi vreodată martoră la ceea ce vedem în prezent, că aveam această pandemie oribilă, avem disponibile vaccinuri, vaccinuri care salvează vieți, dar aceastea nu sunt folosite în mod adecvat peste tot și, prin urmare, acest lucru costă, duce la un enorm cost de sănătate”, a spus Ursula von der Leyen.

„Dacă vă uitați la cifre, avem acum 77% dintre adulții din UE vaccinați sau, dacă ne raportăm la întreaga populație, ponderea este de 66%, și asta înseamnă că o treime din populația UE nu este vaccinată, ceea ce înseamnă 150 de milioane de persoane. Este mult. Nu fiecare dintre aceste persoane poate fi vaccinată, de exemplu, copiii foarte mici sau oameni cu condiții medicale foarte speciale, dar vasta majoritate ar putea (să fie vaccinată – n.r.). Și prin urmare cred că este de înțeles și corect să fie purtată acestă discuție acum, cum putem să încurajăm și eventual să ne gândim la obligativitatea vaccinării în interiorul UE. Este nevoie de discuții, este nevoie de o abordare comună, dar este o discuție care cred că trebuie purtată”, a răspuns președinta CE.

Și Austria a anunțat luna aceasta că vaccinarea anti-COVID-19 va deveni obligatorie, din februarie 2022, ceea ce a declanșat proteste cu zeci de mii de participanți.

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina Prundea a debutat în presa regională, la „Evenimentul Zilei de Transilvania”, la finalul anului citeste mai mult
ŞOC | Scene incredibile într-un club de noapte. Bătută şi violată de o vedetă aflată...
Ce i-a făcut Niculina Stoican lui Petrică Măţu Stoian, chiar înainte să moară? 'Băiatul' cântăreţului...
FOTO. Maria Dragomiroiu, imagini de senzație la plajă! Cum arată în costum de baie, la...
Zone erogene ale bărbaților care produc plăceri uriașe
Bombă în miez de noapte: negocierile dintre Loți Boloni și FRF au picat! Antrenorul a...
Omicron, tulpină dominantă în România. Noua variantă a acaparat marile oraşe: 96% în Cluj, 72%...
O bancă din România vinde un VW Passat. Pare chilipir dar are o mare problemă
BANCUL ZILEI – Pofte vinovate în miez de noapte: “Dragă, așa aș vrea să fac...
CEO-ul Pfizer: Virusul va persista ani de zile, dar acesta ar putea fi ultimul val...
Ce i-a făcut Niculina Stoican lui Petrică Măţu Stoian, chiar înainte să moară? 'Băiatul' cântăreţului...
Vârsta la care FEMEILE sunt cele mai ATRACTIVE în pat pentru bărbaţi
BĂTAIE în toată regula la o SALĂ de FITNESS!
Ţara devenită paradis pentru pensionare. O „mamaie” a avut 15 iubiţi tineri în 7 ani:...
Răsturnare șocantă de situație în cazul Raisei, fetița ucisă pe trecere de mașina poliţiei. Ce...
Horoscop marți, 18 ianuarie! Cea mai grăbită zodie. Evită cu orice preț deciziile majore
Adevărul despre numărul record de morți în România. Un medic oncolog aruncă bomba
Este oficial: Toţi românii pot primi o zi liberă suplimentară de la angajator. Ce trebuie...
Ce înseamnă acest simbol pe care îl vedem tot mai des pe maşini. Aproape nimeni...